Casa Universitarilor, este o clădire ridicată de primul mare corupt al României, Cezar Librecht. În ea a locuit şi amanta lui Cuza. Mai târziu, flori din grădina acestei case erau trimise frecvent Reginei Maria

Clădirea aflată pe strada Dionisie Lupu nr.46 din Capitală reprezintă un simbol al stilului romantic cu influenţe neogotice. În ciuda frumuseţii sale arhitecturale, locuinţa ridicată în jurul anului 1860 pentru Cezar Librecht păstrează în interiorul său povestea unuia dintre primele scandaluri de corupţie din istoria ţării.

Casa Librecht-Filipescu a fost ridicată după planurile arhitectului dalmat Luigi Lipizer şi prezintă o serie de elemente arhitecturale romantice şi neogotice. La exteriorul clădirii pot fi observate creneluri stilizate şi o curte generoasă.

Interiorul imobilului dispune de un subsol înalt, cu mai multe camere la parter, încăperi înalte cu tavane lucrate în casetă. Holul de la intrare face legătura cu fiecare cameră, pereţii încăperilor sunt lambrisaţi şi decoraţi, iar geamurile încăperilor sunt realizate din cristal de Boemia. De asemenea, clădirea cuprinde o zidărie policromă şi coloane impozante.

Cezar Librecht,  marele corupt şi mâna dreaptă a domnitorului Alexandru Ioan Cuza, s-a născut în 1820 având origini belgiene. Despre modul în care ajunge în Moldova există două variante. Una dintre ele sugerează că ar fi fost servitorul unui boier român sau dezertor al armatei belgiene. Acesta avea cunoştinţe de inginerie şi devine în 1854 şeful serviciului telegrafic din Galaţi.

În Dicţionarul Contimporanilor de Dim. R. Rosetti (ediţia I/EDITURA LITO-T1POGRAFIEI «POPULARA», PASAGlUL ROMĂN No. 12/1897) este prezentată ascensiunea în carieră a bărbatului. La 1861 e locotenent, la 1863 căpitan şi la 1864 maior. În ziua în care a fost înrolat în oştire ca soldat, Cuza Vodă l-a numit şi „inspector general al poştelor şi telegrafelor din toată România”.  ”În această calitate face în 1863 cea d’ântâiu convenţiune telegrafică cu Serbia. Bărbat de o activitate şi o deşteptăciune netăgăduite, Librecht se poate considera ca organizatorul serviciului nostru telegrafo-poştal”, mai spune sursa citată. În continuare se precizează că Cezar Librecht a jucat un rol politic foarte important în tot timpul domniei lui Cuza, „trăind în cele mai strânse legături” cu el şi „fiind, pe drept sau nedrept, considerat de mulţi, ca geniul cel reu (rău n.r.) al acestui Domnitor”.

După abdicarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza (1866), Cezar Librecht (1820 – 1890) este acuzat de diferite fapte de corupţie. Astfel locuinţa este confiscată de stat şi cumpărată la licitaţie de către mareşalul Palatului Regal, Gheorghe C. Filipescu (1840-1902), profesor şi latifundiar din Moldova. De aici provine şi denumirea completă a imobilului „Casa Librecht-Filipescu”. După 1870, el extinde proprietatea prin adjudecarea la licitaţie a 8 loturi din zonă. FIlipescu cumpără apoi şi restul de 11 loturi de la ceilalţi proprietari.

Filipescu a amenajat grădina casei într-un stil liber, specific grădinilor din România ale secolului XIX.  Filipescu era un mare moşier după cum regăsim din descrierea exponatelor prezentate de acesta la Esposiţiunea  Agricolă şi Industrială de la Bucureşti ce a avut loc în 1882: „G. C. Filipescu a expus o colecţie de fructe din cele mai impozante, atât prin număr, cât şi prin alegerea varietăţilor… este mare moşier, să fie excelent cultivator”. În grădina lui erau cultivate diferite soiuri de pere, mere, struguri, smochine, zmeură şi cantalupi.  Soţia sa Lydia Filipescu (1864-1943), o blondă cu ochii albaştri, mai tânără cu 24 de ani decât mareşalul, creştea diverse flori în grădină, din care trimitea reginei Maria, la Palat, unde era deseori invitată la ceai.

După moartea Lydiei din 1943, casa este lăsată moştenire Eforiei Spitalelor Civile din Bucureşti, ce transformă locul în cămin pentru copii.

Din 1947, clădirea adăposteşte Casa Universitarilor Bucureşti, în perioada comunistă fiind sediul cu regim închis al profesorilor universitari. Tot atunci fiecare spaţiu de la parterul imobilului primeşte o denumire specifică: Sala de lectură, Sala de şah, Sala de marmură.

După 1990, în clădire este înfiinţat un restaurant. Din 2007, clădirea intră în proprietatea Universităţii din Bucureşti.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

7 + 3 =