Un interviu cu actriţa Maia Morgenstern. Unde? La teatru, la o cafenea, la un pub, acasă ? Interlocutoarea mea a ales locul şi mi-a oferit nu doar on discuţie, noi două, aşa un tête à tête ci, surpriză, o invitaţie în spaţiul ei intim, la cea de-a doua casă a ei, despre care pot afirma că este prima şi singura ei casă, teatrul. După ce, în prealabil, i-am spus la telefon că doresc un interviu cu şi despre Maia Emilia Ninel Morgenstern, luceafărul de dimineaţă cum s-ar traduce în limba română numele ei de familie, un dialog la timpul prezent, cu o actriţă de mare talent, un star al artei şi acest „laudatio” poate continua, am căutat să găsim, un moment liber în agenda ei de lucru!
Ştiam că nu e uşor, este extrem de ocupată, joacă în mai multe spectacole, repetă, pregăteşte premiere, călătoreşte în ţară şi în străinătate, se ocupă şi de gospodărirea Teatrului Evreiesc de Stat, munceşte, practic, non-stop. „Slavă Domnului că am de lucru !” îi aud vocea, modulându-se ferm, conduce maşina şi foloseşte hands free. Am convenit să ne întâlnim la teatru, în biroul ei, la ora 13 fix. M-a întâmpinat cu jovialitate, tocmai încheia o discuţie despre un proiect de suflet, tabara de actorie şi musical Maia Morgenstern. Nu doreşte pauză pentru concediu : „în luna iulie programul trebuie să fie complet, dar şi în august, trebuie stabilite date, măcar de două ori pe lună”…Îmbrăcată într-o ţinută lejeră, care-i subliniază, avantajos, linia corpului, poartă pantaloni de trening mulaţi, un tricou gri şi în picioare papuci şi ciorapi. Este acasă la ea, totul respiră intimitatea familiei, în biroul managerului general al Teatrului Evreiesc de Stat, o combinaţie între o cabină de teatru cu rochii vaporoase, costume, ghete din lac, adidaşi, pălării, chiar şi o bască vişinie, o chiuvetă micuţă pe a cărei etajeră sunt înghesuite farduri, creione de machiaj, perii de păr, o sticluţă care adăposteşte un strop de parfum, apoi scaune desperecheate sub care zăresc două sacoşe cu mere şi verzi şi roşii şi, dacă „panoramăm” mai departe, descoperim masa de lucru plină cu foi cu adnotări, texte prinse în agrafe, ceşti cu cafea neagă. Nu aburindă, doar tare, foarte gustoasă. Două fotolii dar şi alte scaune simple din lemn, o mască rătăcită pe un perete şi uşa deschisă spre secretariat. E un du-te vino continuu, musafirii sunt actorii teatrului care vin, grăbiţi, nerăbdători, deşi declară politicoşi contrariul, parcă îşi spun replica într-un spectacol, intră, ies…ca să revină! Solicită „un minut” din timpul doamnei director, în anticameră, tânăra secretara care bate conştiincioasă la computer, îi previne să aibă puţină răbdare, cinci minute, pentru că , doamna este „prinsă” într-un interviu. Dar,cum nu există camera de filmat, aparat de înregistrat iar eu am mai degrabă aerul unei prietene venite să sporovăiască niţel, doamna director poate fi abordată, că nu se simte deranjată! Majestuasă şi agilă ca o panteră, se plimbă prin încăpere, se ghemuieşte cu abilitatea unei feline pe fotoliu ca să se ridice, aproape imediat, mă gândesc, aşa, bătrâneşte, că-i vine greu să stea locului, să discutăm în tihnă (între noi, fie vorba, nu cred că acest cuvânt face parte din vocabularul ei) pentru că, pur şi simplu nu are starea necesară! Curând, îmi dau seama că este o situaţie normală şi eu am privilegiul, rarissim, să o cunosc pe Maia de dincolo de scenă, femeia obişnuită (iată, alt cuvânt total impropriu, când e vorba despre ea) deci, Maia cea de zi cu zi. Maia fără fard pe obrajii frumoşi, palizi, fără rimel mascara pe gene, fără contur de tuş pe pleoape, nici un artificiu care să accentueze ochii ei mari, de o expresivitate aproape dureroasă. Maia Emilia Ninel în ţinuta ei de acasă, sau de casă, pentru că aici este, cum spuneam, casa ei, se simte foarte bine în spaţiul acesta care reconstituie parcă, o scenă dintr-o piesă pe care, interpreta principală, o doamnă cu părul „sare şi piper” strâns cu o cordeluţă spre spate, Maia cea de toate zilele, îşi primeşte ceremonios oaspeţii, de data aceasta este vorba despre oamenii teatrului, invitaţi să serbeze ziua fiicei ei, Cabiria „piersica de primăvară” cum o alintă mama Maia. Cabiria a împlinit 20 de ani, studiază la Cluj, momentan a primit cadou o mică excursie în Germania şi nu participă, fizic, la eveniment. E ziua Îndrăgostiţilor şi, repet, sărbătorim ziua de naştere a Cabiriei (ce prenume, dacă ne gândim la Federico Fellini şi filmul „Nopţile Cabiriei”! Celalaltă fiică se numeşte Isadora, n-aţi uitat-o pe celebra dansatoare Isadora Duncan) şi mama Maia îi urează, Cabiriei, de pe malul Dâmboviţei „ la mulţi ani” şi , „să ne traiască şi ea şi toţi cei care ne sunt nouă dragi!”. Norocoşii participanţi la eveniment cântă în cor „La Multi Ani, cu noroc şi fericire, Cabiria !”. Caţelul Dog (am uitat să vă spun, la intrarea în biroul doamnei General Manager se află un set de vase pentru uzul căţeilor, apă, bobiţe hrănitoare, un coş cu păturică bleu). Dog e actor şi este distribuit în stagiunea 2018-2019 alături de stăpâna lui, în piesa Magnolii de Oţel care se joacă, de la premieră cu menţiunea „sold out” la teatrul Avangardia din Bucureşti. Dog vine şi el la party, drept pentru care, se agită plin de importanţă şi ne însoţeşte la etaj unde sunt expuse bucatele.Vorbim vrute si nevrute, Maia e în vervă, neobosită, irezistibilă apare şi dispare, ne invită să ne servim, serveşte la rândul ei cu un pahar cu suc o distinsă doamnă, se interesează dacă toată lumea se simte bine şi daca este suficientă mâncare. Pentru ea, cred că, într-adevăr „vârsta este pur și simplu o stare de spirit” după cum afirma, cu seriozitate şi un strop de nostalgie Horaţiu Mălăele. Maia, ori de câte ori îl pomeneşte şi o face des, pentru că au jucat şi joacă împreună, în spectacolul „Fierarii” la Teatrul de Comedie, se adresează cu apelativul ”Domnul sau Maestrul Mălăele”.
Continui operaţiunea de „descoperire” a Maiei pe care am văzut-o şi a rămas de neuitat în „Grădinile doamnei Hess” la Teatrul Naţional, Maia care face one women show şi în „O lecţie de bune maniere” şi în „Astă seară Lola Blau”, Maia care joacă la Strasburg într-o piesă despre viaţa ei, piesă pe care i-a dedicat-o regizorul Milo Rau dar, ea a scris textul şi îmi spune cu mândrie: „din punct de vedere dramaturgic, textul a fost ”aranjat” de un dramaturg adevărat, că nu te joci cu teatrul, arta actorului despre care, cu decenii în urmă teoreticianul Stranislavski a spus lucruri esenţiale, care sunt valabile şi astăzi”. A fost, la I.A.T.C „I.L.Caragiale”, la Facultatea de Teatru, eleva lui Dem Rădulescu, după absolvire a plecat să-şi facă stagiul şi a jucat trei ani la Piata Neamţ, apoi la Teatrul Naţional şi apoi la Teatrul Evreiesc de Stat unde este, în prezent şi general manager.Îmi vine o idee şi o pun în practică imediat: „Cum este Maia în rol de manager?”, o întreb pe actriţa Dorina Păunescu care comentează recentul spectacol despre Holocaust, „Maia? Înfiorător de precisă, de riguroasă, de atentă, nu permite nici o abatere de la orele de program, repetiţii, wow, Maia e teribilă în poziţia de şefă !”. Apare ca din senin, în preajma noastră, Maia şi confesiunea se stinge, Maia începe să cânte un cuplet din viitorul spectacol despre Purim, o adaptare veselă, îi arată versurile unui tânăr care este dirijorul şi compozitorul Bobby Lifsin. El se îmbujorează de emoţie dar şi de bucurie, pe nesimţite lumea uită să se mai servească din delicateţurile aşezate pe masă şi se antrenează în conversaţie, fiecare aduce o completare, eu simt că se pregăteşte un super spectacol, un super carnaval ! În luna martie, ne anunţă Maia, adică de 8 martie, cadoul femeilor, pentru Ziua Internaţională, un spectacol-eveniment, muzică şi poezie, cu dedicaţie” Un teatru şi mai multe femei la TES”.Generoasa Maia nu se dezminte! Actorul Claudiu Istodor, tatăl lui Tudor Istodor (fiul lor, cel care a făcut în filmul „Fixeur” o creaţie actoricească deosebită) o învăluie pe Maia cu o privire tandră şi Maia se topeşte, pentru o fracţiune de secundă, în braţele lui, joacă împreună, au fost şi căsătoriţi o vreme, sunt, cum spuneam, părinţii lui Tudor Istodor, ambientul mai mult decit plăcut dezleagă limbile şi amintirile se împletesc cu realitatea prezentului. „Sunteţi, din nou, împreună?”. Îmi zâmbeşte cu toată figura ei frumoasă, bună şi îmi şopteşte niţel fâstâcită: „Ne e bine că suntem aşa cum suntem şi ne bucurăm de fiecare zi frumoasă, momentele de fericire se adună în spaţiu, ca într-o bulă şi ne dau energie să ne continuăm viaţa!”. Schimb registrul şi o întreb despre colaborarea cu Mel Gibson şi îmi răspunde că a fost : „de un firesc fără seamăn, o bucurie şi o amintire nemaipomenită”. A colaborat cu foarte mulţi regizori, lista e lungă, este vorba despre personalităţi ale artei teatrale din România şi de pretutindeni, a jucat sub bagheta lui Lucian Pintilie în filmul Balanţa, apoi a colaborat cu Andrei Şerban, Alexandru Hausvater, în comedia „Fierarii” sub bagheta regizorală a lui Horaţiu Mălăele, mă corectează ”a domnului Mălăele” şi repetă, „îl respect şi admir nespus pentru talentul lui special, nu e numai un actor de compoziţie e şi un desenator extraordinar.” Au fost numeroase întâlnirile cu regizorii de teatru sau de film „Nu vreau să uit nici o întâlnire, au fost colaborări extraordinare!”. Ii reamintesc că, la rândul ei, e o talentată scriitoare şi voi cita ce a scris după momentul aniversar ”Astă seară Lola Blau, 25 de ani…” Și mulțumesc neștiuților mei spectatori pentru care am călătorit cu spectacolul ăsta prin țară și prin lume. Era și ușor de cărat în bagaje, nu-i așa? Costumele încăpeau într-o valiză/cufăr, la un loc cu sfeșnicul, partiturile și periuța de dinți. Apoi valiza (maro-galbenă, de carton, adevărată!) devenea decor, locuință unde trăia, cânta, plângea, râdea Lola Blau. Se îmbăta și învăța. Despre lume. Despre sine. Despre trădare și nepăsare. Despre egoism și superficialitate. Dar, mai ales, se afla în cufărul ăla multă DRAGOSTE. Însă toate astea sunt cam teorie. Iar Lola Blau poate fi orice, numai teorie NU. Poate că în cazul ăsta ar trebui să vorbesc despre transpirație. Despre sudoare. Despre lacrimi. Nici chiar așa. Lichidele s-au prelins, s-au consumat și s-au evaporat demult. N-o să mai vorbesc. O să cânt. O să aștept. O să vă aștept. Ca Lola Blau, în idiș: Ich vart oif im. Pianista stinge lumânarea. Black out”. Un spectacol cutremurător, tragic : ”Poftă bună, luaţi cu râs” ne îndeamna regizorul, dar era un râs scrâşnit, în spatele tartei cu frişcă întinsă ca o grimasă pe faţa actriţei, curg lacrimi adevărate. Un râs amar, un umor negru. Asistam împietriţi de groază la o poveste care nu se inspiră din unele fapte ci este… chiar o ilustrare a lor. Ce fel de fapte? Cumplit de reale, reprobabile, odioase, oribile şi, într-un final, criminale. “Imaginaţi-vă că trăiţi în cel mai înfiorător univers distopic. Imaginaţi-vă că undeva, într-o cameră secretă, Zamiatin, Orwell, Burgess şi Wells scriu. Iar tot ce scriu se materializează imediat în realitate. Nu deschide nimeni ochii deocamdată, mai durează puţin. Acum e momentul! Din păcate, ce veţi vedea pe scenă nu are nimic de-a face cu imaginaţia sau cu supra-realismul. Tot ce vedeţi pe scenă este cât se poate de real. S-a întâmplat, nu demult. Iar dacă nu suntem atenţi, toate atrocităţile trecutului sunt la un pas să se repete” Este „O lecţie de bune maniere” predată impecabil de actriţa Maia Morgenstern care, readuce durerea neamului ei nimicit în memoria generaţiei prezente, într-un spectacol de excepţie. La Teatrul Evreiesc de Stat, prescurtat TES se joacă şi în limba idiş dar, de ani buni, spectacolele nu mai sunt dublate la cască, ci titrate. Pe două ecrane în stânga şi în dreapta scenei apare afişat textul tradus în limba română. ”Am dorit să nu se piardă prin dublaj nimic din vocea, din intonaţia actorului care, revin la vorbele lui Stanislavsky..”.
Maia Morgenstern, One Woman Show… și o lecţie de actorie, de pantomimă, de măiestrie artistică. O priveam cum se mişcă pe scenă, perfect stăpână pe trupul şi faţa ei şi îi privim obrajii, fruntea, buzele, bărbia, urechile, nasul colorat cu vopsea neagră, întreaga figură care exprima o largă paletă de sentimente, dezgust, uimire, ironie, neâncredere, chiar durere dar nici un moment frică. Este puternică şi sigură pe ea. Maia nu ştie ce e frica. Nici oboseala, nici dezamăgirea. Maia este o compoziţie de optimism şi dăruire. Un om frumos. Şi generos. Pune întrebări retorice, strecoară aluzii contemporane, oferă argumente, răspunsuri, un torent de vorbe şi de mişcări, ajunge cu discursul la menirea Actorului care este, aşa cum spuneau latinii, ”Ridendo castigat mores”, prin râs să corecteze moravurile, dar şi să folosească teatrul ca stavilă împotriva uitării! Cu speranţa mărturisită că, odată demontat şi arătat lumii, mecanismul care a făcut posibil Holocaustul, ororile nu se vor mai repeta. Atunci au căzut victime evreii, ţiganii, călăii dispuşi să se transforme în Dumnezeu şi-au arogat drept de viaţă şi de moarte, folosind ca justificare şi “criteriile de selecţie” puse la dispoziţie de acei pseudo oameni de ştiinţă.
Viaţa mai puţin cunoscută a actriței Maiei Morgenstern a fost prezentată publicului la Teatrul Schaubühne, din Berlin, în spectacolul ”EMPIRE”, de Milo Rau. Din distribuție au făcut parte Maia Morgenstern, Ramo Ali, Akillas Karazissitis și Rami Khalaf. Fiecare actor şi-a spus textul în limba maternă, îmi mărturiseşte Maia. Unul era grec, altul kurd şi un sirian care a vorbit în limba arabă. Acest eveniment extrem de important pentru mișcarea teatrală europeană nu a trecut neobservat nici de celebrul regizor Thomas Ostermeier, director artistic al Teatrului Schaubühne: ”Atât Teatrul Schaubühne, cât și eu, suntem foarte încântați de faptul că Maia Morgenstern, această excelentă actriță a Europei, joacă la noi la teatru în acest moment! Prestația ei emoționantă din această importantă producție a lui Milo Rau a fost extrem de bine primită încă de la premieră ( …). Suntem mândri și totodată onorați să o avem aproape, pe lângă ceilalți minunați actori din această producție, pe directoarea Teatrului Evreiesc de Stat din București, Maia Morgenstern!”. Proiectul ”Empire” vine în completarea și încheierea trilogiei dramaturgului și regizorului Milo Rau. După ”The Dark Ages” și ”The Civil Wars”, ”Empire” ne spune povestea refugiaților rătăciți într-o ”nouă Europă”. O s-o citez pe Maia care a spus că: ”Participarea mea la acest proiect poate fi analizată pe mai multe planuri. La o primă vedere, este tema refugiaților, o temă care ne atinge pe toți, care stârnește multe patimi, multe controverse, multe luări de poziții, multe atitudini dintre cele mai antagonice, multe teme abordate de societate. Una spunem în public, altele sunt sentimentele, resentimentele, răbufnirile pe care le purtăm cu noi, tarate de-a lungul vremii. Din educație, din spaima că dă bine sau că nu dă bine o anumită poziție. Una declarăm în societate sau pe rețelele de socializare, și altele sunt sentimentele adânci care ne macină, cu care ne luptăm.” Colaborarea regizorului Milo Rau cu actrița Maia Morgenstern a fost și ea una de succes: ”A fost o premieră excelentă, iar Maia a fost, ca de obicei, foarte precisă și, în același timp, plină de umor și emoție. Maia este o adevărată profesionistă, un adevărat star!” Au fost patru zile consecutive (8-11 septembrie) în care spectacolul ”Empire” s-a jucat pe scena Teatrului Schaubühne, cu casa închisă. Următoarele reprezentații programate au avut loc la Bydgoscz, în Polonia, şi la Lausanne apoi la Strasbourg.Spectacolul îşi continua drumul de success prin teatrele Europei.
M-am gândit că actriţei Maia Morgenstern, contemporana noastră, iubită, adulată, premiată cu înalte distincţii, i s-ar potrivi aprecierea pe care, mi-a spus regizorul Jean Georgescu (autorul filmului de colecţie „O noapte furtunoasă”) a primit-o Elvira Popescu, la 94 de ani când, mai juca pe scenele Parisului : „Teribilă e drăcoaica asta de femeie, eu îi spun, fă aşa şi aşa şi ea face mult mai bine”.
