Caută
Close this search box.

Alchimia omului perfect

Toate aceste aspecte indefinit variabile ale cosmosului, care sunt într-un continuu dinamism, în care suma tuturor desechilibrelor duce totuşi la un echilibru, cu simbolismul multiplu pe care l-am schiţat, vor putea părea haotice, dacă totul n-ar avea un sens. Şi pentru omul tradiţional acest sens este tendinţa ascendentă, acea nevoie instinctuală în natură şi conştientă la om, de a continua să urce spre Principiul creator, chiar dacă forţe contrare se opun, uneori până la disoluţie, şi nu de puţine ori chiar prin acţiunea omului care prin creaţia lui mai degrabă distruge decât construieşte, în special în ultimele secole.

Ştiinţele tradiţionale, şi în special Alchimia, privesc din această perspectivă creaţia, referindu-se însă în special la aspectele simbolice şi spirituale ale cosmosului. Alchimia, alături de Astrologie, care e ştiinţa ciclurilor cosmice şi umane (şi nu caricatura pseudo-divinatorie de azi), se întâlneşte în toate marile tradiţii, chiar dacă numele ei este de dată mai recentă, provenind din limba arabă (kemipământ negru). Plecând de la constatarea că în natură totul tinde spre cer într-un simbolism pe cât de variat pe atât de semnificativ, omul tradiţional s-a concentrat de la un timp, în special în ultimele etape ale ciclului actual, asupra regnului mineral, odată cu folosirea focului şi transformarea minereurilor în metale.

Alchimia este aşadar ştiinţa tradiţională a metamorfozelor care se petrec în toate regnurile naturale, dar mai ales în regnul mineral, sursă în mare parte şi a energiilor folosite de om. Şi chiar dacă aspectele concrete ale obţinerii metalelor cu ajutorul metalurgiei l-au interesat pe om, cu mult mai mult aceste transformări l-au preocupat ca bază simbolică pentru a înţelege, a exprima şi a realiza transmutările sufletului uman care constituie propriu-zis adevărata alchimie, cea spirituală. Aşadar alchimia nu este, aşa cum spune şi M. Eliade, o pre-chimie: …căci dacă din tehnicile alchimice s-a desprins la un moment dat o tehnică nouă ştiinţifică prin care s-a constituit chimia modernă, aceasta nu înseamnă că toate tehnicile alchimice erau pragmatice. (M. Eliade, Alchimie asiatică)

Opera la negru (nigredo); faza separaţiei materiei prime. Viatorium Spagyricum, 1625

Dacă, aşa cum am mai spus, creaţia a însemnat coborîrea duhului în lume, creaţia umană şi mai ales realizarea interioară a omului trebuie să se ridice spre perfecţiunea spirituală. Dacă deci, creaţia a fost o corporificare a spiritului, alchimia este o spiritualizare a corpului. Acest principiu alchimic e valabil în toate regnurile, dar omul a luat ca simbol mai ales metalurgia, pentru că aici lucrul e mai evident şi simbolismul mai pregnant. Căci aşa cum minereul stă ascuns în pământ ca un germen în sânul matern (terra mater), şi este prefăcut apoi în metal prin folosirea focului de către om, la fel sufletul uman, ca materia prima, se poate spiritualiza prin intervenţia focului divin care e harul. Şi într-adevăr, primele metale care şi-au dezvăluit simbolismul lor spiritual au fost argintul şi aurul, ca metale nobile, nealterabile, native sau extrase din minereuri, de unde au rezultat şi cele trei niveluri ale realizării alchimice: minereu, argint, aur, care corespund celor trei etape ale oricărei spiritualizări: corpus, anima, spiritus, simboluri evident şi ale celor trei lumi: grosieră, subtilă şi spirituală. Ulterior, şi alte elemente au fost luate ca bază în simbolismul alchimic, şi în special minereurile rezultate din combinaţiile sulfului cum sunt galena (SPb, sulfura de plumb, de culoare neagră) şi mai ales cinabrul (SHg, sulfura de mercur, de culoare roşiatică) din care se extrage sulful galben sau roşu. Aceste minereuri se găsesc din abundenţă în natură, ca şi sulful nativ care, după carbon, are cele mai multe combinaţii datorită între altele comportării sale bi- şi trivalente sau chiar hexavalente. De aici simbolismul culorilor ca expresie a celor trei trepte alchimice: opera la negru (nigredo), la alb (albedo) şi la roşu (rubedo). Şi la fel cum transformările minereurilor se petrec în sânul pământului sau în creuzete şi cuptoare, transformările alchimice au loc într-un vas numit athanor, simbol al sufletului uman, în care au loc toate aceste transmutaţii care trebuie să ducă în final la realizarea perfecţiunii spirituale cunoscute ca piatra filosofală sau elixirul de nemurire. Să mai adăugăm că toate aceste „reacţii“ alchimice se petrec în interiorul athanorului care trebuie bine închis înainte de a se pune focul, căci transmutaţiile trebuie să aibă loc la foc lent, bine supravegheat, cum spune deviza alchimică: suaviter magnum cum ingegno. Altfel, athanorul poate pierde componentele sau poate exploda şi operaţia de transmutare poate fi ratată, ceea ce e valabil şi pentru alchimia sufletului omenesc.

Dacă mai înainte am vorbit de cele trei faze ale transformării unui minereu în argint sau în aur, o dată cu folosirea minereurilor de sulf (cinabru) – cele trei faze devin sare, mercur, sulf, simboluri ale corpului, sufletului (mercurul fiind singurul metal lichid) şi spiritului (numele sulfului – theion, derivând din theos). Procesul se petrece şi în mod natural căci mercurul ca metal dă naştere la acizi, iar sulful ca metaloid produce baze; şi aşa cum se ştie, o bază şi un acid când se combină formează o sare, în cazul de faţă sulfura de mercur care se descompune în mercur şi sulf. Corespondenţa simbolică a acestor procese chimice cu procesele sufleteşti constituie baza alchimiei.

Am dat toate aceste detalii „concrete“ pentru a se putea înţelege că simbolurile alchimice nu sunt o convenţie, că ele corespund unor procese naturale, în cazul de faţă din domeniul minereurilor şi al metalurgiei. Omul tradiţional era însă preocupat, înainte de toate, de propria spiritualizare şi căuta corespondenţe simbolice în procesele naturale care se petrec, în genere, după aceleaşi scheme principiale, în virtutea analogiei dintre macrocosmos şi microcosmos1. Să mai spunem, înainte de a trece la o prezentare a operaţiilor alchimice, a fazelor şi rezultatelor spirituale, că această analogie între macrocosmos şi microcosmos se extinde nu numai la regnul mineral, ci şi în celelalte regnuri ca şi la om, mergând până la astre care nu pot să nu influenţeze tot ce se petrece în lume. În acest sens există în alchimie o corespondenţă semnificativă între ternarul sare-argint-aur sau sare-mercur-sulf şi ternarul astral pământ-lună-soare. Regăsim astfel marea triadă de care s-a mai vorbit, corespunzând în plan uman ternarului corp-suflet-spirit. Există astfel, în domeniul alchimiei, ca şi al oricăror ştiinţe tradiţionale, o coerenţă care face ca armonia cosmosului să fie un lucru real, ca o reflectare a atributelor Principiului creator, după cum este scris în Tabula Smaragdina ca şi în Rugăciunea domnească: precum în cer aşa şi pe pământ. Căci cum spune J. Evola, pe această cale, cunoaşterea de sine şi cunoaşterea lumii se condiţionează reciproc, până la a deveni unul şi acelaşi lucru minunat, adevărat scop al Marii Opere: pentru că înlăuntru şi afară, sus ca şi jos, în spirit şi în natură ca şi în organismul uman, Sulful, Mercurul şi Sarea, Planetele şi Zodiacul sunt prezente. (La Tradizione Ermetica, Bari, 1931)

În rezumat, în orice operaţie alchimică are loc extragerea unui minereu (materia prima) din pământ şi transformarea lui în element nobil, conform altei devize cunoscute: Visita interiore terrae, rectificando, invenius occultum lapidem, ale cărei iniţiale dau cuvîntul VITRIOL. Este un semn că operaţia este periculoasă dacă nu se cunoaşte bine modul de operare, căci ars sine scientia nihil.

Alchimia este, aşa cum spuneam, o ştiinţă tradiţională, ca şi ştiinţa simbolurilor, ca şi alte ştiinţe cum erau astrologia, spagirica (medicina), aritmologia, heraldica, etc. toate fiind înmănunchiate de Hermetism, creatorul acestor ştiinţe fiind, în tradiţia greacă, zeul Hermes Trismegistos, cel de trei ori mare.

  1. Operaţiuni alchimice

Dacă scopul alchimiei este transformarea unei materii prime într-un element nepieritor, acest lucru nu se obţine direct, ci necesită un lung proces caracterizat printr-o serie de operaţiuni care au la bază dualitatea cunoscută sub numele de solve et coagula, cu multiple aspecte. Există desigur o corespondenţă între disoluţie şi coagulare şi polaritatea extrem orientală cunoscută ca yin şi yang, în care yin e feminin, iar yang masculin, ca şi coagula. Cum spune R. Guénon: Formula solve et coagula e privită ca închizând tot secretul Marii Opere, în măsura în care aceasta reproduce procesul manifestării universale, cu cele două faze inverse. Termenul solve este uneori reprezentat printr-un semn care arată Cerul, şi termenul coagula printr-un termen care arată pământul; aceşti termeni se asimilează acţiunilor curentului ascendent şi curentului descendent al puterii cosmice sau, în alţi termeni, acţiunilor respective ale lui yang şi yin. Orice forţă de expansiune este yang şi orice forţă de contracţie este yin

Şi acelaşi gânditor adaugă pentru a nu se naşte confuzii că ordinea celor doi termeni depinde de punctul de vedere în care ne situăm, căci, în realitate, cele două faze sunt complementare, ele fiind în acelaşi timp alternante şi simultane… (R. Guénon, La Grande Triade).

Dubla operaţie de solve-coagula poartă în alchimie diferite denumiri ca disipaţie-condensare, umidificare-uscare, topire-solidificare, dispersie-fixare etc. Prin complementarismul lor aceste operaţii pot forma la un moment dat un singur proces ca în formula: a usca ceea ce e umed sau a umezi ceea ce e uscat.

Totuşi, înainte ca aceste alternanţe să aibă loc, cea mai importantă operaţie este aceea de separare, care desparte metalul încă amestecat în minereu cu reziduurile care-l ascund. E vorba desigur de o primă separare grosieră care se poate face în stare uscată sau umedă, la rece sau la cald. Şi în plan sufletesc, deci simbolic, separarea este extrem de importantă, aşa cum subliniază Vasile Lovinescu, insistând pe acest aspect: Toate tehnicile iniţiatice vorbesc, ca de o operaţie fundamentală, de separaţiune, de suscitarea în noi a unui Martor impasibil al materiei noastre patibile… Dumnezeu a separat Cerul de Pământ… E vorba de separaţiunea umedului de uscat care se face prin deplasarea centrului nostru de conştiinţă din exterior în interior, din inferior în superior (…) Trebuie separat elementul subtil de elementul grosier din noi; dacă operaţiunea reuşeşte, atunci Saturn moare, devine un element putred, cenuşa din care se eliberează Mercurul, şi din acesta Sulful Filozofilor

Şi Lovinescu descrie concret, aproape tehnic, această operaţie de separare, trecând de la aspectul ei principial, la cel corporal. El vorbeşte mai întâi de separarea părţii inferioare a corpului, de la brâu în jos (de unde importanţa brâului pe care-l poartă sacerdotul în toate ritualurile) de cea de la gât în sus (acolo unde se găsesc claviculele, cele două chei care deschid accesul spre lumile superioare)2; în regiunea intermediară (pieptul cu inima) se situează suflurile, care au un rol de mijlocitor între cer şi pământ.

E vorba de separaţiuni succesive şi pe diferite planuri, a unor forţe felurite. Cea mai grea e cea care separă forţa animală de forţa vitală. Modelul acestor sepa­raţiuni multiple e acea separaţiune pe care o facem în noi între Eu şi Sine, Jivatma şi Atma, şi care e pur metafizică… (Vasile Lovinescu, Exerciţii de meditaţie).

Desigur, nu putem intra în detaliile acestor operaţiuni, dar vom aminti de sensul şi importanţa lor în continuare, când vom vorbi de etapele, de treptele alchimice ale spiritualizării omului.

  1. Treptele Marii Opere

A reieşit din cele spuse mai înainte că omul este construit alchimic din trei părţi principale: abdomen – piept – cap, ce corespund de altfel triadei binecunoscute corp – suflet – spirit. Aceste trei părţi alcătuiesc simbolic cele trei trepte ale realizării alchimice a omului perfect. Operaţiile de care am vorbit mai sus, de solve şi coagula, se aplică în mod specific fiecăreia din cele trei componente, prin variaţia duratei şi intensităţii focului, pentru a putea extrage din ele chinte­senţa, şi a le transmuta astfel una în alta, în ceea ce se cheamă Arta regală hermetică (Ars Regia).

Prima treaptă, denumită opera la negru (nigredo) este în fond o moarte filosofală: moartea pentru viaţa profană pentru a putea urca spre viaţa spirituală. În sens alchimic, în această fază se produce, după separarea materiei prime de ganga reziduală, o precipitare a impurităţilor, o înlăturare a tot ce e perisabil, operaţia fiind numită şi putrefactio. După închiderea athanorului au loc, la foc lent, o serie de operaţii de disoluţie sau de topire, care duc la disocierea Pb de Hg, obţinându-se un mercur încă impur, denumit mercur vulgar. Mai departe au loc operaţii de purificare a acestui mercur şi de transformare a lui în mercur filosofal, care conţine încă sulf, element care va fi implicat în operaţiile ulterioare. Obţinerea mercurului filosofal constituie a doua treaptă a operaţiei alchimice care poartă numele de operă la alb (albedo).

Simbolic, aplicând omului aceste operaţiuni cu corespondentele lor subtile, are loc o detaşare a sufletului de corp, de ispitele lui materiale şi de patimile lui. E vorba, în plan uman, de operaţii de purificare şi de asceză, pentru obţinerea unui suflet curat care conţine în el germenele duhului, echivalent al mercurului filosofal şi al sulfului. Uneori această transformare este mai uşoară, obţinându-se purificarea prin disoluţie (calea umedă), alteori este mai dură, fiind necesare topiri succesive (calea uscată). Această unire a mercurului şi a sulfului în stare pură are ca echivalent, în plan uman, o desăvârşire a individualităţii, în ceea ce se numeşte androginul primordial.

Opera la alb constituie o a doua naştere a omului pregătit pentru operaţiile de spiritualizare. Această etapă se petrece în athanor în fază de gaz, când se obţine separarea sulfului de mercur printr-o operaţie de sublimare. Sulful, în fază de vapori, se ridică în sus şi se solidifică pe peretele superior, mai rece, al athanorului, formându-se cristale de sulf roşu, de unde şi numele de operă la roşu (rubedo). Această operaţiune poartă numele alchimic de fixare, când se obţine un sulf stabil, sub formă de cristale pure. Toate aceste operaţii, care pot dura extrem de mult, îşi au corespondenţele lor simbolice în transformarea sufletului în spirit, în starea de spiritualizare a omului care capătă astfel o aură de sfinţenie, nepieritoare.

Acest paralelism între operaţiile alchimice asupra elementelor materiale şi a energiei fizice, şi între lucrarea de transmutare a sufletului, se obţine, în plan uman, printr-o asceză, detaşare, meditaţie şi rugăciune continuă, pe care alchimistul le practică, în timp ce urmăreşte şi conduce, cu veghe permanentă, transformările din athanor. Totul necesită continuitate, concentrare şi trăire a proceselor simbolice, până la atingerea unei trepte spirituale stabile.

Nu putem intra în nenumăratele detalii şi aspecte ale acestor trei faze ale Ars Regia, care sunt trei trepte ale spiritualizării umane, faze indefinit variabile şi adaptabile la temperamentul spiritual al fiecărui om. Şi dacă noi nu mai putem practica acest operaţii alchimice, treptele respective de spiritualizare le putem regăsi în diferite căi de iniţiere, specifice marilor tradiţii, purtând nume ca: lectiomeditatio (purificatio) – contemplatio (illuminatio); karmabhaktijnana-marga (în tradiţia hindusă); etc. E vorba aici de corespondenţe şi nu de echivalenţe, fiecare cale avându-şi specificul şi nivelurile (treptele) ei. În fond, toate pun problema trecerii de la omul profan la omul primordial (paradisiac; Adam înainte de cădere) şi la omul desăvârşit (Noul Adam, Iisus ca Fiu al Omului).

Începută sub semnul creaţiei lumilor, această prezentare a simbolismului tradiţional se încheie sub semnul omului spiritual, modelul cel mai înalt al creaţiei. Coborând din misterul Unului până în adâncul existenţei, pentru a urca apoi în înaltul cerului – a rivider le stelle, cum spune Dante – iată că simbolul învăluie o adevărată imago mundi. Ne rămâne nouă să deosebim sensurile acestui chip al lumii, pe care l-am evocat, în trecere.

NOTE

 1 Folosirea metalurgiei numai pentru scopuri practice sau magice este un lucru inferior pentru omul tradiţional. Astfel, primul care a folosit metalele, după Biblie, este Tubalcain (Gen. 4.22), deci un urmaş al lui Cain, iar în mitologia greacă Prometeu a fost pedepsit de zei pentru furtul focului.

2 Să menţionăm că, în iniţierile cavalereşti, unul din ritualuri este tocmai atingerea cu sabia a celor doi umeri ai iniţiatului.

Scris de Florin Mihăescu

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

  1. Allendy, Le Symbolisme du nombre, Paris, 1948
  2. Bachelard, L`Alchimie du Feu

Luc Benoist, Art du Monde, Gallimard, Paris, 1941

  1. Borella, Criza simbolismului religios, Institutul European, 1995
  2. Burckhardt, Principes et méthodes de l’Art sacré, Lyon, 1953
  3. Burckhardt, Alchimie, science et sagesse, Paris, 1967
  4. Chevalier-Gheerbraut, Dictionnaire des symboles, Seghers, Paris,
  5. K. Coomaraswamy, Traditional Art and Symbolism, Princeton
  6. Charbonneau-Lassay, Le Bestiaire du Christ, Bruges, 1940
  7. Daniélou, Symboles chretiens primitifs, Paris, 1961
  8. Evola, La Tradizione ermetica, Bari, 1931
  9. Eliade, Traité d’Histoire des Religions, Payot, Paris, 1970
  10. Eliade, Le Sacre et le Profane, Payot, Paris
  11. Eliade, L’Eternel Retour
  12. Georgel, Les quatre âges de l’Humanité
  13. Ghika, Le Nombre d’Or, Paris, 1931
  14. Granet, La Civilisation chinoise, Paris, 1929.
  15. Guénon, Simbolurile ştiinţei sacre, Humanitas, Bucureşti
  16. Guénon, La Grande Triade, Revue de la Table Ronde, Paris, 1946.
  17. G. Jung, Psychologie et Alchimie, Zürich, 1944
  18. Lovinescu, Exerciţii de Meditaţie, Rosmarin, Bucuresti, 2001
  19. Lovinescu, Jurnal alchimic, Institutul European

Matgioi, La Voie métaphysique, Paris, 1967

  1. Richer, Géographie sacré du monde grec, Paris, 1967
  2. Sénard, Le Zodiaque, Paris, 1948
  3. Schaya, L’Homme et l’Absolu selon la Kabbale,
  4. Scholem, Cabala si simbolistica ei, Humanitas
  5. Schuon, L`Oeil du Coeur
  6. Sousenelle, Simbolismul corpului uman, Amarcord, Timişoara
  7. Vâlsan, Le triangle de l’Androgine, Et. Tradit, Paris, 1964
  8. Vulcănescu, Mitologie românească, Ed. Academiei

Sursa: www.inoe.ro/ianus/Florin%20Mihaescu.htm

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri