Alianţa 2020 USR PLUS susţine că plângerea penală înregistrată pe numele prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, este „doar o încercare a propagandei PSD-ALDE cu un scop clar – decredibilizarea liderilor europeni”, încercare sortită însă eşecului.

„Partidele aflate la guvernare au intrat într-un maraton de decredibilizare a tuturor instituţiilor europene, iar astăzi au trecut la atacuri directe la adresa liderilor europeni.

Această plângere este o acţiune ridicolă care nu va produce niciun efect, în afară de acela de a împroşca încă o dată România cu noroi în faţa partenerilor europeni, în timp ce ţara noastră asigură preşedinţia Consiliului UE, Timmermans fiind unul dintre partenerii instituţionali cu care Guvernul României trebuie să lucreze”, a declarat preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, potrivit unui comunicat remis de Alianţa 2020.

Liderii alianţei atrag atenţia că astfel de demersuri „duc de fapt în derizoriu credibilitatea României pe plan extern”.

„Actuala coaliţie de guvernare ne face de râs zilnic în UE şi ne îndepărtează de partenerii noştri prin acţiuni inepte. Asistăm de această dată la o încercare de a distrage atenţia de la OUG-urile pe legile justiţiei.

Cu această ocazie, vedem care este rolul Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie înfiinţate de PSD-ALDE – să-i slujească pe penali şi să facă de râs România în UE prin plângeri penale de un ridicol absolut”, este de părere preşedintele USR, Dan Barna.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 2 =