Caută
Close this search box.

Armata israeliană a bombardat Siria

Armata israeliană a atacat, luni seară, poziţii din oraşul sirian Quneitra, situat în apropierea zonei din Podişul Golan aflată sub controlul Israelului, scrie Mediafax, citând presa siriană.

Tancuri israeliene au bombardat Spitalul din Quneitra şi un post militar de observaţii, în zona Jabata al-Khashab, la periferia oraşului sirian, au declarat surse militare citate de agenţia de presă oficială SANA.

Armata israeliană a efectuat sute de bombardamente în Siria, vizând în principal poziţii militare iraniene sau transporturi de armament destinate mişcării şiite Hezbollah. Iranul şi organizaţia fundamentalistă Hezbollah oferă susţinere militară Administraţiei Bashar al-Assad în conflictul cu grupuri insurgente şi teroriste.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri