Prin modificările legislative referitoare la abuzul în serviciu, statul pierde pârghiile necesare pedepsirii corespunzătoare a acestei infracţiuni, se arată în motivarea deciziei prin care Curtea Constituţională a României a admis parţial sesizările formulate de preşedintele Klaus Iohannis, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PNL, PMP şi USR privind modificările aduse Codului penal şi Legii pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.
„Examinând criticile de neconstituţionalitate (…) constatăm că legiuitorul a eliminat infracţiunea de abuz în serviciu din cuprinsul art. 309 din Codul penal şi, în consecinţă, din sfera faptelor sancţionate mai sever în ipoteza în care au produs consecinţe deosebit de grave.
Este de observat că legiuitorul nu numai că a redus limitele speciale ale pedepsei cu închisoarea aplicabilă infracţiunii de abuz în serviciu şi a reglementat pedeapsa alternativă a amenzii, dar a eliminat şi forma agravată a acesteia. (…)
Practic, statul pierde pârghiile necesare pedepsirii corespunzătoare a acestei infracţiuni de serviciu, aspect care se repercutează asupra standardului de protecţie a drepturilor şi libertăţilor celorlalte persoane”, se arată în motivarea publicată miercuri pe site-ul CCR.
Potrivit aceleiaşi surse, prin modificarea textului art. 309 din Codul penal, care elimină agravanta la infracţiunea de abuz în serviciu, regimul sancţionator al acesteia „a fost nepermis de mult relaxat”.
„Mai mult, din moment ce se elimină agravanta analizată, termenul de prescripţie al răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu se egalizează la nivelul termenului de prescripţie pentru forma de bază (de altfel, singura existentă în noua formă preconizată a Codului penal), aspect care, corelat cu scăderea maximului special al infracţiunii, duce la un termen de prescripţie unic de 5 ani pentru aceste infracţiuni”, se menţionează în motivarea citată de Agerpres.
CCR a concluzionat că s-a încălcat o decizia anterioară, din 4 aprilie 2017, referitoare la obligaţia legiuitorului de a adopta instrumentele legale necesare în scopul prevenirii fenomenului infracţional, „cu excluderea oricăror reglementări de natură să ducă la încurajarea acestuia”.
