Caută
Close this search box.

Părintele ”Coca-Cola” a fost John Pemberton !

Dacă John Pemberton nu ar fi luat parte la Războiul Civil American, nu ar fi devenit dependent de morfină, iar noi nu am ști astăzi (din păcate sau din fericire, după preferințe) ce înseamnă Coca-Cola.

John Pemberton s-a născut în statul american Georgia, pe 8 iulie 1831. A absolvit Colegiul Medical Reform din Georgia, iar în 1850 și-a primit licența farmaceutică. În 1853, s-a căsătorit cu Ann Eliza Clifford Lewis și au avut un fiu împreună. Când a izbucnit Războiul Civil, John Pemberton a luptat pentru Garda de Stat a Georgiei, care făcea parte din Armata Confederată (sudistă).  După ce a fost rănit în Bătălia de la Columbus, a început să ia morfină pentru a-și calma durerile și a devenit, în scurt timp, dependent. Invenția Coca-Cola se datorează eforturilor lui John Pemberton de a scăpa de această dependență de morfină. Dorind acest lucru, John Pemberton a început să facă experiențe cu coca, planta din care s-a obținut cocaina mai târziu. Pemberton a încercat diferite combinații cu mai multe ingrediente. În cele din urmă, a amestecat extractul de coca cu nuci kola, creând astfel siropul pentru Coca-Cola. Când a gustat din noua sa rețetă, Pemberton a fost convins că va avea mare succes. El a umplut un borcan cu sirop și l-a dus la farmacia din apropiere pentru a oferi niște mostre. Clienții au fost de acord că siropul era excelent.

Pemberton a amestecat siropul cu apă carbogazoasă. Apoi a lucrat împreună cu Willis Venable, un proprietar de farmacie, pentru a perfecționa și a testa rețeta. La început, amestecul a fost scos pe piață drept „tonic pentru creier”, cu valoare medicinală. Apoi, când a ajuns pe piață la prețul de 5 cenți paharul, amestecul a fost vândut pur și simplu ca băutură răcoritoare.

Un pionier în domeniul marketingului și publicității, Frank Mason Robinson, a inventat aliterația Coca-Cola, un nume care combină principalele două ingrediente ale produsului. Astfel a fost înființată compania Coca-Cola.

John Pemberton omul-care-a-inventat-coca-cola-reclama_compressed

Pemberton a avut succes cu această invenție. Însă ea nu reușea să atingă scopul dorit de creatorul rețetei. Fiindcă nu putea renunța la morfină, Pemberton a continuat să fie dependent. Iar pentru că alimentarea acestei dependențe costa bani, s-a pomenit aproape de faliment. Pentru a-și întreține familia (și dependența de morfină), Pemberton a început să vândă drepturile asupra formulei sale, alături de bucăți din companie. Pemberton încă credea că creația lui avea să devină băutură națională cândva în viitor. Așa că a rămas în continuare proprietar, într-o anumită măsură.

El spera să-i lase compania moștenire fiului său, Charley. Pemberton susținea că alte companii pot folosi formula, însă Charley era proprietarul denumirii de „Coca-Cola”. Doar că Charley era interesat să obțină bani cât mai repede. Așa că, în 1888, cu scurt timp înainte de moartea sa, John Pemberton, alături de fiul său Charley, a vândut ceea ce rămăsese din patent magnatului Asa Candler.

În august 1888, John Pemberton, bolnav de mai mulți ani, a murit de cancer la stomac. La vremea morții sale, era falit și încă dependent de morfină.

Mark Pendergrast este autorul cărții ”Pentru Dumnezea, țară și Coca-Cola – Istoria marii băuturi răcoritoare americane și a companiei care o fabrică”. Potrivit lui Pendergrast, Charley Pemberton a suferit și el din cauza abuzului de substanțe. Charley bea alcool și se pare că era mare consumator de opiu. De altfel, a murit la doar șase ani după tatăl său.

Între timp, sub călăuzirea lui Asa Candler, compania Coca-Cola s-a transformat în corporația Coca-Cola, devenind cel mai mare producător și comerciant de băuturi răcoritoare din lume.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri