Caută
Close this search box.

Construcția căii ferate pentru Euro 2020, linia Otopeni, fără bani în bugetul 2019

Lnia de tren care să asigure legatura Capitalei cu Aeroportul Internaţional ‘Henri Coandă’ încă e departe de a fi gata. Deşi investiţia este o obligaţie asumată faţă de UEFA, în proiectul de buget din 2019 nu sunt prevăzuți bani pentru lucrări.

Linia de tren, lungă de aproape trei kilometri, ar urma să fie construită pe un câmp și va avea un viaduct peste Drumul Național 1. Dar pentru această investiție nu sunt bani în proiectul de buget al Ministerului Transporturilor. Au fost alocați, în schimb, peste 300.000 de euro pentru refacerea unui studiu de fezabilitate din 2008.

Construcția liniei de tren care ar urma să lege Gara de Nord din București de Aeroportul Internațional Henri Coandă a rămas la stadiul de proiect de peste un deceniu. Lucrarea trebuie să fie gata până anul viitor, când Capitala va găzdui meciuri de fotbal la Euro 2020.

Reprezentații „CFR Infrastructură” au precizat că indicatorii tehnico-economici ai investiției sunt în procedură de avizare la Guvern, potrivit TVR.

Între timp, compania a pregătit două contracte: unul pentru construcția liniei, de peste 100 de milioane de euro, și altul pentru supervizarea lucrărilor, de peste 1,5 milioane de euro.

Punerea în circulație a unor trenuri, pentru a prelua zecile de mii de suporteri care vor sosi pe Aeroportul Otopeni, este doar una dintre condițiile asumate de România față de UEFA pentru Campionatul European de Fotbal.

Citește si: Curățenia din sănătate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri