Caută
Close this search box.

Erdogan dezminte că responsabili venezueleni s-au refugiat în Turcia

erdogan

Preşedintele turc, Recep Tayyip Erdogan, susţinător al liderului de la Caracas, Nicolas Maduro, a dezminţit afirmaţiile potrivit cărora responsabili venezueleni de rang înalt au fugit în Turcia, relatează AFP.

„Nimeni nu a fugit din Venezuela pentru a se refugia în ţara mea”, a declarat Erdogan după ce a fost întrebat pe această temă în cursul unui interviu acordat canalului turc de ştiri NTV. „Nu este adevărat”, a insistat el.

Această afirmaţie a fost făcută săptămâna trecută de opozantul venezuelean Juan Guaido, pe care peste 50 de ţări, nu şi Turcia, l-au recunoscut ca preşedinte interimar al Venezuelei. Într-un mesaj pe Twitter scris sâmbătă, el s-a referit la „responsabili de rang înalt (…) plecaţi în Turcia”.

„Dacă spune asemenea lucruri, este pentru că nu cunoaşte Turcia”, a adăugat Erdogan. „Trebuie să înceapă prin a învăţa unele lucruri. A fi un om de stat nu este aşa de uşor”, a mai afirmat preşedintele turc, înainte de a-i lua apărarea lui Maduro.

„Maduro este un lider care a fost ales. Guaido nu este un lider care a fost ales (…) Unele cercuri încearcă să îl numească acolo ca un guvernator de provincie. Oricui i-ar fi ruşine în locul lui”, a continuat Erdogan.

Preşedintele turc este unul din principalii susţinători internaţionali ai lui Maduro cu care întreţine legături strânse de mai mulţi ani.

Nicolas Maduro a fost astfel unui dintre primii lideri la nivel mondial care şi-au manifestat sprijinul pentru Erdogan după puciul eşuat din iulie 2016.

Recep Tayyip Erdogan face frecvent o paralelă între tentativa de lovitură de stat care l-a vizat şi actuala situaţie din Venezuela.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri