Europa devine și ea o tema geopolitică tot mai pasională, uneori chiar isterizanta, cu șansa – nedorită – de a intra în zona subiectelor arzătoare ale momentului: Trump, Brexit, Rusia, China, islamismul. Dar astfel, funcția moderatoare a Europei postbelice riscă să se dilueze și să piardă poziția preeminentă care i-a asigurat strălucire în ultimele cinci secole (cu toate părțile sale întunecate, și ele mereu prezente). Se vorbește, și pe un tot tot mai alarmist, despre declinul Europei, dar rememorând istoria, se poate vedea că o asemenea percepție nu este deloc nouă. Încă Homer deplangea splendoarea apusă a civilizației miceniene, dispărută sub tăvălugul valurilor de invadatori din nord. Apoi, se caută până azi, de la Montesquieu până la Kissinger, cauzele prăbușirii Imperiului Roman, se readuc mereu în discuție previziunile istoricilor Spengel și Toynbee despre dispariția iminentă a civilizației europene. Temeri, până acum, pripite și nejustificate, căci Europa și-a revenit și a renăscut mereu din catastrofele istorice care au încercat-o. Dar iată că, din nou, Vechiul Continent pare să se afle în pragul unui iminent pericol existențial. Se află oare continentul într-adevăr în față unei asemenea alternative?

“Continent”, pentru că nu este vorba doar de Uniunea Europeană, în fond un construct de instituții, ci de Europa în întregul ei, cu toate atuurile, valorile și resursele sale, cu toată zestrea sa culturală și de înțelepciune politică, cu toate aventurile și experiențele sale, fie ele victorioase sau nefaste.

Punctual, a vorbi astăzi despre Europa înseamnă de fapt a vorbi despre Europa Unită. Iar în 2019, a vorbi despre europarlamentarele din luna mai și ceea ce va urma după proba de foc a scrutinului. Un act electoral este o competiție. Cine sunt competitorii în confruntare? Europeistii (globalistii) și suveranistii (naționaliștii), scrie nonșalant mai toată presă și spun mai toți comentatorii. Concepte, până la urmă, simpliste, nenuantate și improprii, unele chiar cu conotații sau etichete peiorative, , căci, curios, în marea dezbatere pătimașă asupra destinului Europei nu s-au găsit termenii exacți, cei mai potriviți, care să definească forțele ce pun în mișcare sinergiile europene și trasează, prin ciocnirea lor (pașnică), în accepția dată de Huntington, traseul viitor al continentului.

Fapt este că Europa are de făcut față unei sumedenii de provocări interne și extraeuropene. Provocările interne, la nivel de stat, de relații interstatale, grupări de state și în interiorul UE, sunt de ordin politic, economic, militar, financiar, tehnologic etc. Provocările externe vizează însăși poziția și însuși rolul geopolitic al Europei în lume. În 2019, scrie “The Economist”, India va depăși Marea Britanie și Franța pentru a deveni a cincea economie mondială. Confruntarea între America și China, conjugată cu influența crescândă a Chinei în Europa ar putea determina continentul la compromisuri delicate cu Beijingul (dar și cu Moscova) și prezintă riscul distanțării de America. Iar Germania și-a anunțat public, la nivelul cel mai responsabil al Berlinului, o asemenea intenție. Retragerea militară americană din Orientul Mijlociu ar putea obliga Europa la o implicare sporită în regiune. Criză ucraineană ar putea și ea împinge Europa la o politică și o acțiune mai directă în acest spațiu postsovietic. În sfârșit, în arealul continental, Europa Unită poate fi chemată să gestioneze într-un fel sau altul situația ambiguă și preocupanta din Balcanii de Vest și din Europa Centrală, unde – dincolo de spectrul migrației masive extraeuropene – devine tot mai clară accentuarea declinului demografic.

Un munte de probleme se ridică în față Europei și în primul rând în fața Europei Unite. Sunt conștienți liderii statelor europene, instituțiile de la Bruxelles, dar nu în ultimul rând și europenii obișnuiți, cei care votează, de miza acestei încercări? Vor avea programe de acțiune și o perspectivă europeană clară liderii și statele europene la alegerile din mai față de toate aceste probleme? Și îi vor interesa ele pe alegătorii europeni? Europarlamentarele sunt o șansă pentru relansarea UE, dar este greu de spus dacă protagoniștii competiției electorale și alagetorii vor fi la înălțimea responsabilităților pentru soarta Europei, la care ar putea să-și spună un cuvânt greu.

Alegerile din mai sunt o șansă dar și un risc, ambele cu mari consecințe. Prin rezultatele votului și noua configurație a Parlamentului European se poate deschide măcar o fereastră de oportunitate pentru acțiune în viitor. Dar se poate obține și un rezultat prea puțin concludent. Pronosticul minimal este o pondere crescută a “populiștilor naționaliști” în instituțiile europene. Ceea ce ar fi, oricum, un pas înainte în eforturile de înlocuire a “Europei birourilor” cu un construct european mai eficient și mai atent la interesele statelor alcatuitoare ale Europei Unite.

Citește și: Misoginii și politica externă

2 COMENTARII

  1. Comentariul 1:
    SUA este o republica constitutionala federala compusa din 50 de state si un district si care se supun politic, important`economic si total`militar unei vointe unice (inclusiv executive) care reprezinta poporul si statul „american”.
    UE actual este o uniune politică și economică a 28 de state membre, cu o piata interna unica, standardizata printr-un sistem de legi (as zice partial realizat) si care are la baza acel „forum” numit Consiliul Europei, Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului si in urma tratatului de la Roma, Comunitatea Economică Europeană (CEE), cu „comunitatile” ei ulterioare si tratatul de la Maastricht si infiintarea Comunitatii Europene (EEC, noile intrari, tratatul de la Lisabona, adica (astazi) este doar (nu zic ca-i putin) o „uniune” de interese suprastatale si fara o legatura simbiotica (ca arta de a aduna oamenii pentru a construi ceva valoros si acceptabil pentru toti) in raport direct cu nazuintele, multiple ale popoarelor independente ce o compun.
    Un asemenea „construct european… mai atent la interesele statelor alcatuitoare” (citandu-va) consider ca iese din sfera, deja „totalitar – elitista” a politicului, a reprezentativitatii de „casta” si se apropie mai mult de nevoia de a intelege „talpa” acestei constructii europene si care se constituie, in mod real, ca o sursa a plusvalorii si dezvoltarii (actuale sau viitoare) a acestei entitati tinere.
    Cine suntem noi si ce vrem, cei care ar trebui sa facem la nivele nationale „ceva”, ca avem „putere”:
     noi presedintii (reprezentantii supremi ai statului), sustinuti de partide majoritare in parlamentele nationale europene, deci (pana la urma) „instrumente” politice legate „ombilical” de partide si de „nevoia patriotica” a celui de-al doilea mandat;
     noi parlamentarii (reprezentantii supremi ai poporului), sustinuti de votul popular de la sectiile de votare din toate circumscriptiile europene, care ne „batem” (iata, nu indeajuns) pentru ca prin noi, „vocea” poporului nostru sa fie auzita, sa fie luata in seama si analizata de urechile tuturor celorlalte popoare, in incercarea, nu neaparat noua de a gasi un „modus vivendi” pentru acest ultim „turn Babel”, care a amestecat „popoarele si limbile” si care se doreste o „punte” de legatura intre dorintele divine si nevoile „manifeste” ale muritorilor;
     noi guvernele, executivul (reprezentanti ai coalitiilor politice majoritare) din toate cele 28 de state membre, parem ca existam „in joc” dar dorim oare, cu adevarat sa contribuim la acel visat „guvern unic” (iata, economic in primul rand) bazat, la nivelul national si istoric pe „inertialul centrifug” accelerat de „miscarile” vremurilor care au creat natiile, pe interesele „unice si incontestabile ale partii” si pe dreptul „inalienabil” al acesteia de a-si crea (pe baza culturii proprii, de neam, religioasa sau de aspiratii) un viitor care sa-i ofere propasire economica si sociala precum si siguranta militara ?
    Stim cine suntem (ca natie, din 28) si mai ales stim unde suntem „pozitionati” ca „valoare” in aceasta „spirala a turnului” si odata cu aceasta „cunoastere” ne este revelata „matematic” si „valoarea sau dispensabilitatea” noastra in cadrul acestui conglomerat.
    Turnul Babel nu a reusit performanta de a ajunge „la cerul” lui Dumnezeu (adica nu a reusit sa se ridice atat de „sus” din punct de vedere sufletesc, uman si mai apoi, intelectual) dar macar a incercat si ma intreb astazi daca ceea ce visam cu ochii deschisi este posibil, daca depinde doar de noi si daca nu, atunci ar trebui sa ne intrebam ce ar trebui sa faca „si turnul” pentru acest „cer” dorit?
    (voi continua maine seara)

  2. Comentariul 2:

    Pilonii importanti ai UE raman, ca si la fondarea CEE, Germania, Franta, Italia si suratele mai mici, Olanda, Belgia (nu in ultimul rand) si Luxemburg.
    Ei au pus bazele si in aceasta uniune au intrat si alte state, simtindu-se (la un anumit moment) nevoia largirii cadrului economic cu alte prevederi in „sfera constructiei”, adaugand acesteia elemente noi insotite de „cedari de suveranitate” ale membrilor care au permis introducerea in filozofia existentiala a acesteia domenii de responsabilitate precum propunerea legislativa, legislatia, executivul (guvernanta) sau justitia (adica chiar politicul si justitia suprastatala).
    Si au existat tratatele.
    Comisia (EC) a reprezentat si reprezinta, in relatia cu statele membre cea mai „interactiva” entitate fiindca ea a trebuit si trebuie sa tina cont (la identificarea necesitatilor, la elaborarea propunerilor si punerea lor in aplicare, cu respectarea tratatelor) de nevoile, posibilitatile, aspiratiile si „apetenta” fiecarui stat membru de a participa la proiectul comun (si nu este usor) iar pentru asta a fost mobilizata o adevarata „armada” cu peste treizeci de mii de functionari publici, grupati astazi in „Comisia Junker”.
    Consiliul European, lideri de stat sau de guverne, in frunte (astazi) cu cu dl. Tusk, (informal candva, nu dl. Tusk)) defineste strategic si aplica (intr-un mod propriu) politicile generale ale UE, „fluid” (acolo nefiind nimic prestabilit).
    Consiliul de Ministri este reprezentat de ministrii statelor membre si organizat pe domenii, impartind puterea legislativa cu Parlamentul European.
    Parlamentul Europen (PE), unicameral (sic) este compus din europarlamentarii alesi in fiecare stat membru si are la nivel teoretic aproape patru sute de milioane de votanti dar practic, mai putin de jumatate.
    Mai sunt si oamenii, „sub vremi” sau dimpotriva.
    Aici ma dandesc ca ar trebui sa definim (in linii mari) care sunt „marile probleme” care separa si pun la indoiala „buna guvernanta” a UE, ca daca n-ar fi nici „nu s-ar „povesti”.
    Si mai cred ca este important (asemeni) sa definim modul in care percepem la nivel individual (precar, dezinvolt sau exaltat) dar fara ingerinte, fara publicitate sau propaganda, aceasta uriasa entitate care aduna in ea o buna parte din „emanatia inteligenta” a lumii, care a creat cele mai inalte filozofii existentiale (bune, rele), care a ridicat si a propasit natii, care s-a dovedit a fi un bun „prieten” pentru notiunile de progres economic si bunastare sociala, care prin „formulele” ei si-a aparat granita superioara si care a plamadit, cel putin pentru noi, cei aflati astazi in viata, cea mai sanatoasa, stabila, empatica si sigura forma de exprimare a existentei umane.
    Si atunci de ce „cartim” in permanenta ?
    In primul rand si in ce ne priveste ca oameni si cetateni, facem asta pentru ca avem (sau pastram) in creierul nostru primar (arhaic) neicrederea, angoasa sau frica matura fata de tot ce este neverificat experimental la „modul personal”.
    Mergand pe strada si intretaindu-si drumul majoritatea oamenilor nu au in „educatia primita ancestral” nevoia constructiva si dezinteresata de a se privi in ochi (in primul rand pentru a se cunoaste si a se intelege).
    Doar educatia inalta si instructia proprie pot elimina sau diminua aceste „tare” animalice cu care am fost „inzestrati” de negurile evolutiei.
    Privind spre noi, oamenii de astazi care am „invatat” foarte usor drepturile (cu evolutia lor in cascada) oferite gratis si de cele mai multe ori nemotivat (poate doar pentru un vot) consider, cred ca nu mai avem „speranta” daca nu putem scoate din trupul si mintea noastra nonsensul acestei „inegalitati”.
    Ar trebui sa ne schimbam intelesurile prime, perceptia asupra propriilor existente si sa acceptam, sa „dam” din „noi”, macar pentru a reprimi „vitalitatea” care ne poate prezerva viitorul si asta pentru ca lumea noastra „veche” nu-si mai gaseste nici macar motivatia instinctiva a „recrearii” de noi si minuscule universuri, care sunt copii.
    „Quo vadis Domine?”
    „Turnul Babel”, „Roma” sau UE sunt constructii unice create de suflete umane si pana la urma este important daca „sufletele”, acolo (atunci) sau acum (aici) se simt sau sunt „acasa” si daca nu, unde se afla sau se simt ?
    Revenind pentru putin in actualitate, inteleg ca vin alegerile europarlamentare, iata o adevarata raza de speranta si privesc cu simpatie spre „emulatia creativa” ce va fi „activata” in jurul acetor „mari” decizii.
    „Realitatea” distruge insa orice „raza” de speranta.
    Referitor la Parlamentul European, am aflat ca in „cap” de lista PNL este „dragul” Rares Bogdan.
    „Sic transit gloria mundi, Sancte Pater”, in prezenta din ce in ce mai „vie” a unor indivizi care au avut demnitate si reputatie la nastere dar pe care le-au pierdut pentru ca nu au stiut sa pretuiasaca „valoarea”, cu adevarat.
    Si Bob Dylan a fost propus si i s-a acordat (Doamne) premiul Nobel pentru literatura dar macar a avut demnitatea (stiut, remarcabila) de a nu ridica „premiul”, intelegand ca toata creatia lui unica, toata munca de o viata poate fi fatal afectata si terfelita in noroiul „interpretarilor” de accederea in „supremul” politic, care are o nevoie permanenta de „sprijinire” pe munca curata si, mai ales inspirata a „maselor”.
    Iar pentru „dragul” Rares Bogdan, dupa victoria „rasunatoare” repurtata asupra lui Cosmin Guse, i-as aduce in memorie cateva invataminte antice:
    • „Hominem te esse” – nu esti decat un om;
    • „Vanitas vanitatum vanitas” – toate sunt desarte;
    • „Memento mori” – amintesteti ca esti muritor.
    Si muritoare este (sau asa se pare) si politica „insilor” care cred ca primul a fost „oul”.
    (voi continua maine seara)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

5 + 8 =