Mircea Lucescu a auvt o întâlnire cu oficialii Federației de Fotbal din Turcia, iar contractul antrenorului român a fost reziliat astăzi.

Oficialii Federației de Fotbal a Turciei vor să schimbe selecționerul naționalei Semilunei, înaintea debutului în preliminariile Campionatului European din 2020.

Numit pe banca tehnică în 2017, Mircea Lucescu n-a reușit să repună pe picioare o reprezentativă aflată de mulți ani în ceață. Ajuns pe malul Bosforului într-un moment în care șansele nu fuseseră compromise, românul n-a putut să-i califice pe turci la Mondialul din 2018.

Apoi, în Liga Națiunilor, Lucescu a înregistrat un nou eșec și a retrogradat în grupa valorică C. Presa din Turcia l-a desființat în ultima perioadă pe tehnician, iar în weekendul trecut, siteul ntv.com.tr a anunțat că românul va fi pus pe liber în zilele următoare.

„După 15 ani, Senol Guneș revine la echipa națională. Mircea Lucescu, în vârstă de 73 de ani, care are contract până la 30 iunie, ar urma să fie demis în scurt timp de la echipa națională”.

Mai mult, presa din Turcia vorbește despre posibilitatea ca Mircea Lucescu să ajungă la Beșiktaș. În acest timp, antrenorul „alb-negrilor”, Senol Guneș, ar urma să fie instalat selecționer.

„Nu ar avea sens mutarea, dar nu m-ar surprinde ca Lucescu să fie pus la Beşiktaş, dacă Güneş acceptă să preia acum selecţionata”, a scris editorialistul Ridvan Dilmen.

Are în palmares un titlu cu „vulturii”

Lucescu a mai lucrat la Beșiktaș în perioada 2002 – 2004 și a câștigat un titlu.

Senol Guneș este selecționerul care, în 2002, la Campionatul Mondial găzduit de Japonia și Coreea de Sud, a câștigat medaliile de bronz cu naționala Semilunei (cea mai mare performanță a turcilor).

„Nu am fost dat afară şi nici nu vreau să plec de-aici. Nu ştiu ce se va întâmpla peste trei sau cinci luni. Am contract până la sfârşitul sezonului şi nu are rost să discut despre echipa naţională. La vară, e cu totul altceva”, a comentat Gunes zvonurile care îl implică pe el și pe Lucescu.

„Nu am vorbit cu Lucescu decât înainte să preia naționala și a fost în tribună la meciul nostru acum. Nu știu dacă acordul lui cu federația s-a încheiat, dar nu am nicio întâlnire cu el în agendă. Güneş rămâne până în vară, avem o relaţie excelentă, suntem fericiţi şi de ce l-am demite?”, a preciat și Fikret Oman, președintele lui Beșiktaș.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 8 =