Nicuşor e copilul minune dintr-a noua be a unei şcoli. Mi-e cam ruşine să-i spun “copil minune”, fiindcă e ditamai hăndrălăul şi, prin pauze desigur (la ore e atent), înghesuie câte o fată lângă cuier. Hormonii. “Băiat minune” e mai corect.
De ce e Nicuşor băiatul minune al clasei, al cartierului şi al oraşului? Fiindcă are la degetul mic matematica, fizica şi informatica. Or, dacă ai la degetul mic matematica, fizica şi informatica, vă daţi seama ce poţi să ai la degetul mare! Colegii, mai ales o colegă plinuţă („Miss a şaptea be”, ediţia de anul trecut), îl idolatrizează. Ei vin la Nicuşor cu cele mai grele probleme, scormonite din culegeri acoperite de păienjenişuri, coşmaruri de-ale oamenilor de ştiinţă. Nicuşor rosteşte monosilabice geniale. Problemele se spulberă ca metereze de cenuşă în faţa buldozerului inteligenţei şi coboară în ploaie lină pe umerii lui, ţesând tunica gloriei. La guler, aceasta este exact numărul lui.
Nicuşor, ca să folosim jargonul fan-clubului, “nu se dă rotund”. Priveşte visător către catedră. Acolo şade idolul său, proful de mate, care l-a învăţat tot ce ştie şi ceva pe deasupra. Băiatul minune e contrariat. Omul cu care a rezolvat de patruzeci de ori cuadratura cercului are un pantof găurit şi înfige linguriţa într-un iaurt. Nicuşor trece ca din întâmplare pe lângă scaunul profului, lăsând discret să-i scape în buzunarul hainei ponosite de pe spătar cincizeci de lei, A suta parte dintr-o recompensă pentru rezultatele excepţionale de la olimpiada internaţională.
După ore, proful de mate îi face o propunere. Ce-ar fi să vină Nicuşor, în vacanţa de vară, la bojdeuca lui din comuna Cifreşti? Mai fac treabă, mai rezolvă cinci-şase sute de problemuţe. Nicuşor e negru de supărare că nu poate. La vară pleacă într-o excursie plictisitoare, cu alţi olimpici, prin America, Asia, Africa, Antarctica şi, era să uit, Europa. Cifreştii se pierd în ceaţa lacrimilor.
O dată, se întâlnesc în garsoniera profului, un cub cu muchia de 2,5 metri (să se afle volumul şi suprafaţa). Nicuşor îşi revizuieşte dosarul personal solicitat de nişte pisălogi de la Microsoft, Mitsubishi, Mercedes. Poze, CV, două-trei brevete. La rândul lui, proful îşi pune ordine în dosarul de pensie. Când îl roagă pe băiatul minune să-i dea un certificat de pe masă, Nicuşor, nu ştie nici el de ce, îi răspunde răstit să și-l ia și singur, că nu-i cade mâna, C-ar fi timpul, la vârsta lui, să se descurce în viaţă cu propriile puteri.
Un răspuns
De ce trebuia să-mi încep eu ziua mea liberă cu lacrimi?