“Cine îl ia pe Donald Trump drept nebun nu înțelege nimic din istorie”, titra provocator, în toamna lui 2018, Dominique Dewitte, editor al publicației “Express” de la Bruxelles. Pentru că, explică el, “politică rămâne reflexul cel mai pueril și imatur al societății noastre”. Președintele actual al Statelor Unite fuge cât poate de politică și politicianism. El vede America și lumea prin ochii omului de afaceri, adică realist și pragmatic. Îi reușește? Mesajul din acest an asupra Stării Uniunii, la doi ani după preluarea funcției supreme, înclină tot mai mult spre un răspuns afirmativ. Prin discursul său, generos în cifre și argumente, a întărit opinia tot mai răspândită în presă că “revoluția Trump” nu este doar un experiment îndrăzneț iar pentru unii excentric, ci un ferment novator, care capitalizează rezultate pozitive, deocamdata îndeosebi pe plan intern. Discursul sau din acest an s-a vrut a fi unul “federator” și președintele a spus-o în mod explicit: “Împreună, putem rupe cu decenii de impas politic” (îndemn de actualitate actual, într-un moment când controlul Congresului este împărțit între Senat (rep.) și Camera Reprezentanților (dem.).
Piesa de rezistență a Mesajului a fost bilanțul pe doi ani al mandatului prezidențial. Pentru noi, est-europenii, pare să sune mai degrabă a Raport la un Congres de altădată al unui partidul comunist, doldora de realizări și numai “pe alocuri” cu “unele neîmpliniri”. Numai că, spre deosebire de trecutele expuneri triumfaliste, propagandistice și mincinoase din rânduielile comuniste de până mai ieri, Mesajul președintelui Trump este unul adevărat, verificabil și pe care adversarii săi înverșunați, democrații, nu pot să-l conteste, ci doar să ia act. “În Statele Unite este pe cale să se producă un miracol economic”, a proclamat șeful Executivului american. Și a exemplificat: creșterea economică s-a dublat față de 2016, șomajul e cel mai scăzut din ultimii 50 de ani (spulberând noianul de previziuni despre o criză iminentă), 157 milioane de americani lucrează pe piață muncii (fapt fără precedent), impozitele s-au redus masiv, se negociază acorduri internaționale în domeniul schimburilor comerciale, se produce o revoluție energetică (SUA au devenit primul producător mondail de petrol și gaze).
Priorități imediate sunt renovarea infrastructurilor, întărirea arsenalului militar, respectarea de către aliați a angajamentului de sporire a contribuției lor financiare la bugetul NATO, reglementarea costurilor la sănătate și a prețului medicamentelor, combaterea cancerului la copii, eradicarea SIDA în următorul deceniu. Iar în sfera vieții internaționale, evitarea unui “război major cu Coreea de Nord”, revenirea acasă a ostaticilor și încetarea experiențelor nucleare și a lansării experimentale de rachete de către Phenian. După 17 ani de război în Afganistan, trupele americane se vor retrage și se poartă “discuții constructive cu o serie de grupări afgane, inclusiv cu talibani”, diminuarea pericolului terorismului islamic. (Președintele a preferat să omită din expunerea sa alte câteva probleme externe în plină desfășurare precum relațiile cu China și cu Rusia, situația incertă din câmpul controlului înarmărilor).
Un palmares impresionant, pe care republicanii l-au aplaudat la scenă deschisă, iar democrații l-au receptat stânjeniți. Spectrul răsturnării din funcție a președintelui se îndepărtează vizibil iar perspectiva realegerii sale în funcție în 2020 devine tot mai clară.
Și totuși, președintele Trump n-a putut să nu atingă în treacăt și valul de atacuri și șicane dezlănțuite la adresa lui de către adversarii politici interni, din cele mai diverse unghiuri: “Singurele lucruri care pot să ne împiedice sunt războaiele idioate, politica sau anchetele ridicole și partizane”. Adversarii actualei Administrații au fost avertizați.
Un răspuns
Comentariu 1 (09.022019)
Scurta privire asupra concluziilor articolului:
Este intr-adevar vizibil „stilul” politic al lui Trump adica privirea personala critic – economica indreptata inspre lumea reala, timpul real, proiectele (cu tot cu tinte), resursele implicate, finantarile, logistica, „deadlines-urile”, ca expresie a (nu a disparitiei) unui nou mod, mai simplu si mai eficient de abordare a unui „politic” tributar pana astazi „relatiilor false si zambetelor” si cu o balanta generala deficitara (doar pe unele tari fiind excedentara), pe China sau Europa in mod clar, nu.
Si domnul Trump a spus „niet”.
„Trebuie” (asa am inteles din mesajul lui) ca anumite zone externalizate ale productiei semnificativ`americane (scuze pentru perceptia incorecta a notiunii de nord – american) trebuie sa fie repatriate si asta, in primul rand, pentru scaderea presiunii asupra bugetului public alocat.
Este de asemenea vizibila dezangajarea financiar – politica (cel putin prin tendinta temporar – izolationista, prin regandirea acordarii de „grant” – uri natiunilor favorizate, liberul schimb si solicitarea ferma de cofinantare „procentual si in oglinda” a costurilor comune de aparare) de sustinere a relatiilor existente (drepte sau nu) pe care s-au cladit relatiile politico – militaro – economice (ale vestului, in ansamblu) dupa al doilea razboi.
As spune, in mod logic, ca domnul Trump are dreptate. Este nevoie si de coeziune dar este nevoie si de „interes” strict national, care sa permita atat sustinerea cat si canalizarea existentiala nationala spre un proiect (sau mai multe) care sa permita propasirea acestei entitati pe mai departe, in matca generala acceptata de generatiile in viata.
Iar banii, depinzand de „linii” si de bugetul alocat, sunt uneori „pe sponci” iar la fel ca si la alte natii (pastrand insa proportiile in raport cu al doilea PIB al planetei) creeaza anumite disfunctii care isi cauta rezolvarea in sfera executivului. Iar executivul trebuie sa actioneze in asa fel incat „natia” sa ramana unita in cadrul federatiei, sa accepte „contractul social” (chiar daca nu sunt musulmani) si sa sustina, prin aplauze, zambet sau tacere proiectele executivului.
Intrebari proprii si simulari de analiza, superficiale:
Democratia „directa”care a modelat (iata, milenii) politicul ce ne impresoara astazi s-a nascut in „Agora” lui Solon, unde satira politica se exprima prin atacuri directe (vorbe sau/si obiecte aruncate).
De atunci votul, „ca cea mai sfanta sursa a autoritatii” s-a pastrat si pana astazi, la fel si egalitatea „astazi teoretica” in fata legii. Ce nu s-a pastrat (macar de la revolutia burgheza) este dreptul legal de a vorbi in adunari.
Lumea de astazi nu mai este cetatea Atena.
Este mult mai complexa si mai cuprinzatoare (a avut tarele ei multa vreme) dar astazi ea se afla „conectata” la toate informatiile posibile, este vie, este potenta (nu si cunoscatoare) si isi face propriul „joc” inconstient in aceasta imensa „agora”, prea libera si permisiva poate si numai pentru ca proportia si diversitatea ei depaseste orice mijloace organizate de control.
Astazi democratia se manifesta (in forma ei televizata) prin reprezentanti politici, politici – executivi sau , in principal, executivi la monarhiile (deja anacronice) simbolice si care nu mai au nici o legatura cu realitatile fiului meu.
Relatiile economice (nu in planul doi) au o fervoare si o dinamica ascendent – distructiva intru crearea de „mai mult” din acel ceva „virtual – bancar” numit bani (nu ma refer la jalnicul bitcoin ci la rezerva fractionara) care demonstreaza, chiar si la o privire sumara ca au legatura doar cu dorintele imediate si puterea financiara a actionarilor (respectabili dar efemeri), ori needucati, ori (insolitii) simuland „in direct si la o ora de varf” „dragostea lor sincera” pentru mama Terra, pentru mediu si pentru tot ceea ce ei distrug zilnic prin planurile de afaceri si maximizarea profiturilor care tin in conturi mucegaite „bani buni” nemiscati, „forme fara fond” care ar putea (prin idei de afaceri creative si simpla utilizare) sa limiteze (la nivel sincer) „recrearea” inutila si neeconomica de noi „surse” de imprumut. Este mai ieftin sa te imprumuti decat sa „crestezi salteaua” ta bancara.
Iar distrugerea se refera la resurse care au fost create natural in zeci de milioane de ani si care, prin tehnologiile curente ne sunt accesibile, in mare parte.
„Mare producator” de hidrocarburi sau elemente chimice (ele, extrase silit din siturile care reprezinta atat „casa, obiceiurile” cat si „rostul” lor tacut in aceasta creatie) nu inseamna oare ca acesta este un siluitor inconstient al „sufletului planetar” care ne tine in viata si inca ne mai accepta, cu stilul nostru de viata plin de lux, consumism, obiceiuri si obiecte inutile (care au consumat deja mai mult de jumatate din resursele neregenerabile ale planetei)?
Iesind din sfera marilor companii, privesc ca „curca`n lemne” si ma intreb (ca prostu`), are cineva dreptul de a nesocoti ceea ce intelegem (si pana la urma acceptam, violati permanent de forte inarmate) cu totii, adica:
• ca cerul nu va mai putea fi senin de acum intr-o suta de ani doar pentru nu se poate cadea de acord asupra aducerii nivelului de trai al acestor paraziti evolutionisti numiti „oameni” in consonanta cu nevoile fizice si „respiratia” acestui „corp” care ne accepta temporar, in forma in care ne manisfestam astazi;
• ca apele „dulci” vor fi doar in est (lacul Baikal avand 20% din rezerva planetara) iar apa „de baut” va fi importata (precum in China, din Rusia) in mai multe zone „plagiate”;
• ca marile si oceanele se vor razvrati si vor crea (la nivelul vietii eterne, care ne-a creat si pe noi) un nou „mare fenomen anoxic”‘;
• ca fauna va „interpreta” (conform cu cele mai virile coduri genetice) o „lipsa” in „bagajul” de mult uitat al acestui „pirat” (care este omul) si-l va provoca (in sinceritatea ei animalica) la o regula „acceptabila” a accesului la resurse vitale;
• ca pamantul se misca, nu accepta o matrice umana, se ridica, se scoboara, carmeste, se scutura, iara noi privim spre cea mai mare inutilitate (nu cea mai noua) practica, care nu salveaza vieti, nu panseaza rani, nu aduce apa sau mancare pentru trupurile ostenite, ea doar priveste (ca intr-un joc de societate) spre sufletele noastre ultime cum agonizeaza dupa o „inca” respiratie sau rasarit”.
Si daca da pentru noi, cei mai putini decat animalele, atunci ar trebui sa ne vedem cuvantul in litere de legi internationale si daca nu, ar trebui sa ne facem o poza din satelit pe care sa o afisam in fiecare tara, la vama, la intrarea in orase, pe strazi, pe blocuri sau case, la usa apartamentelor sau pe cruce, ca o scuza atemporal – genetica cu referire la degenerarea indusa care ne-a fortat sa ne „gandim” mai mult la noi decat la copii, mai mult la copii decat la nepoti…samd.
Si cred ca prezenta culturii personale, nu cea care exista in eter ci cea adusa in „casa”, ne ajuta (slabi, nemernici, muritori dar demni) precum incepatorii (sapiens sapiens) sa cunoastem, sa analizam si sa intelegem ce este (hai sa zicem, in primul rand) cu noi dar si cu „gazda” care ne-a dat viata si ce este cu acel „pamant” format din corpuri vegetale sau animale care au „ingrasat” stancile racite ale creatiei primordiale si care „vor” sa le privim (fara respect, dar) macar cu dragostea primitiva cu care ele au cedat din „trupul” lor seva necesara noilor creatii.
Da. Parca am trecut in alta lume. Nici nu-mi mai dau seama cui ma adresez sau cui ma plang.
Imi aduc aminte insa articolul (multumesc) si ma rog pentru fiecare suflet care traieste (fara existenta cu sens de „vegetare”).
Promisesem aseara (cat mai puteam) sa reinnod „relatia” cu „nenea Iancu”. Subiectul acestei seri (mult mai incitant chiar daca, in principal sunt roman) mi-a decalat obiectul gandirii si, iata-ma. Maine, inchei.
Comentariul 2
Continuare la „Intrebari proprii si simulari de analiza, superficiale”:
Pe langa subiectele (cele mai importante) legate de distrugerea sistematica si „stiintifica” a mediului, a „trupului si maruntaielor creatorului si gazdei” noastre si cu care ne-am pierdut orice mijloc de comunicare naturala, stiintifica, economica sau de perceptie personala (avem religii care afirma dar cum Doamne, nu „vezi” si nu „intervii” in aceste deja biblice locatii, Sodoma si Gomora, care este intreaga lume de astazi, mult mai evoluata in rau si care nu face altceva decat sa-ti distruga „Geneza”, pas cu pas), voi reveni la doua subiecte predilecte pentru intelegerea „politicului” de astazi adica nevoia de tratate si intelegere a unei existente umane multipolare (dar fara sef, ca a cazut si el) si nevoia de a nu mai continua cursa morbida a inarmarii care iata, creaza noi „oportunitati” tehnologice de distrugere planetara si care (chiar) nu ne mai lasa nici o „portita” de influenta asupra „interesului national” care vine ca un tavalug peste existentele si vanitatile noastre mici si care (in extremis) pot crea acel coktail mortal, generat de „situatii extreme” (existente real sau create in laboratoare) si fara alta „iesire” in afara razboiului cu „orice arme”.
Cum reiesea din intelesurile comentariilor mele mai vechi „tratatul” este o intelegere care pazeste „turma” de „ciobanul beat”, adica (ciobanul) avand interese personale de moment, „superioare”, centrifuge si deja paralele cu interesul public „marunt si generalist” si special pentru „euforia” lui.
Sa consideri ca „statul” esti „tu” (si uitand de nevoia prezenta de analiza „din mai multe unghiuri”) este oare o eroare care poate aduce cu ea „situatii” ce pot periclita, chiar „lumea”, in ansamblul ei ?
Daca vorbim de SUA, este o „posibilitate fezabila”.
Si asta, nu pentru ca reprezentantii de actuali au uitat „teoriile parintilor fondatori” ci pentru ca ele (teoriile), in realitatea de astazi nu mai reprezinta acea „cale clara” de urmat si care sa aduca (in mod neaparat) un „plus” acestui conglomerat de interese.
SUA se zbate (chiar avand acel, iluzoriu deja, atu`) cum se zbat si celelalte natii, adica ca „pestele pe uscat” si nu are inca acele probleme legate de legislatiile prea permisive si drepturile cetatenesti, aduse in limite filozofice si existentiale inalte in UE si care (cel putin in perspectiva secolului XXI) intr-o SUA „monolit”, cu masini de asalt la nivelul politiei „brutale”, cu idei de superioritate cetatenesca, „sunt cetatean american” sau de „exceptionalitatea” indusa de „memoriile” din interviurile ultimului presedinte „de culoare”, dar se pare ca va vedea.
Timidele „occupy Wall Street” sunt precum niste „floricele” crescute pe sfalt dar care prefigureaza o viitoare societate reala, majoritar de stanga (adica democrata) si care iata, nu mai accepta pluralitatea ideilor „inguste” republicane, ele dorind o „integrare” in marea lume civilizata si care exclude din start un nou episod izolationist.
Adica, ca si Europa si unicitatea ei creatoare de modele democratice inalte si SUA (cel putin prin tineri) doreste sa arunce in „lada de gunoi a istoriei” si armele personale si aroganta statala (care s-a rasfrant, ca un indemn sclavagist asupra destinului acestei natii) si mai doreste stoparea inegalitatii sociale creata de „interesele” marilor concerne internationale (in principal din SUA) care se interpun in politica mare si care pun sub semnul intrebarii insasi existenta „poporului” adica a bazei natiunii care se „schimba” ca intelesuri si idealuri cu fiecare generatie si care doresc, in sfarsit, integrarea reala in acea lume civilizata care i-a creat si pe ei.
Personal, multumesc Europei pentru ca a „ales” cale nonviolentei (al doilea razboi a fost terifiant), a ales dialogul (si aici marcat de indivizi si personalitati) si poate reprezenta un model (atat cat poate fi el de acceptat) si pentru SUA, Rusia sau China (ordinea e aleatorie) si am un indemn personal (insignifiant si nici nu doresc mai mult) pentru aceste state, pentru intelegere si colaborare, pentru pacea care ne aduce sensul vietii si nu nonsensul animalic al confruntarii.
Sa vorbim si depre confruntare. Problema exista si este „cat casa”.
Ce vor rusii este mai clar decat „decalogul”, adica sfera lor actuala de influenta nu poate fi nici alterata si cu ata mai putin, violata.
Ce vor SUA si Trump este cam opusul, nu ca ar fi fezabil.
Dorinta de destramare a „marii rusii” este o tema care transcende secolii zbuciumati ai Europei si au contaminat si tinutul transatlantic.
Cand Stalin, la el in curte, a dictat (prin negociere) noua impartire a lumii se stia ca marele „cui” va fi forta nucleara a celor doua entitati, ambele unite de interesele apararii individuale dar si de grup.
Disuasiunea prin cresterea capacitatilor a fost „cuvantul de ordine”.
Si pentru fiecare tip de „moarte”, intercontinentala (peste 10.000 de km, care avea doar 2 combatanti), cu raza medie (sub 5.000 km, care implica mai mult statele europene si Turcia, aflate in proximitatea Rusiei) si cu raza scurta (sub 500 km, care implica tot tarile europene si Rusia dar care aducea in plus si o componenta legata de anumite „enclave” lasate in urma retragerii rusesti si care aveau (militar vorbind) un sens mai mult legat de pace (sabia lui Damocles) decat de razboi.
Si au fost tratate: ABM, INF si cam atat.
Tratatul ABM a fost „renuntat” de Bush Junior.
Tratatul INF se pare ca va fi „inoportunat” de „dragul” Trump.
Raman intrebarile: Qui prodest, Domine ?
Cel putin ABM a fost negociat in 17 ani si avea „in el” prevederi legate de „mobilitatea” atacurilor de a doua „speta” iar daca nu ar fi fost denuntat unilateral de SUA, nu ar fi putut ataca Irak-ul.
A fost bine, a fost rau ?
Scurte concluzii:
Prioritatile lui Trump nu se afla in legatura cu „raportul” lui din Congres, acela a fost o „etalare” a nevoilor lui exprimate in „limba” accesibila auditoriului.
Prioritatile lui au in realitate legatura cu pacea si colaborarea eterna cu Rusia, reasezarea relatiilor economice cu China (iar aici are nevoie de „aportul” Rusiei (in principal) dar si al Indiei dar si de relatii economice (oarecum tributare vechiului statut transatlantic) si cu o UE care nu se mai regaseste in (deja perimatele) dosare portocalii.