Filosoful Mihai Șora îndeamnă la organizarea unor proteste masive și alegeri anticipate, spunând că, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere.

„Treziți-vă, oameni buni!”, este apelul lui Șora.

Mihai Șora scrie, pe Facebook, că soluția o reprezintă protestele masive și alegerile anticipate.
„Știu, conștiința multor români a amorțit, iar – logistic – opoziția la tăvălugul pesedist este încă fragilă, are nevoie de timp pentru a se structura, pentru a face față, rațional și eficace, atacurilor brutale și repetate (cazul Justiției, al Băncii Naționale ori aservirea presei sunt doar câteva exemple vizibile, vârful icebergului).Dar, oameni buni, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere. Mai exact: mecanismul lor de organizare va fi într-atât de distorsionat (chiar păstrând aparențele legalității), încât vor ajunge să îngenuncheze toate instituțiile Statului. Toate. După care, în modul cel mai firesc, vor trece la anihilarea vocilor credibile din opoziție și din societatea civilă”, afirmă filosoful.
El spune că „ritmul disperării este mai periculos decât oricare altul: un om care se agață de putere cu orice preț, prin orice mijloace, constituționale sau nu, direct ori prin interpuși, un om disperat, care știe că – pierzând puterea – are totul de pierdut, este infinit mai primejdios, diabolic în decizii, decât unul care nu se află la putere, unul care nu are, în mâini, cârma țării”.
„Treziți-vă, oameni buni! Și eu sunt dintre cei care cred că binele învinge. Am văzut însă prea multe victorii amare ori tardive, într-o viață de om, pentru a mă amăgi cu acest firicel de speranță și pentru a dormi liniștit”, adaugă Mihai Șora.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 5 =