Caută
Close this search box.

Mihai Şora ne cere să nu subestimăm inteligenţa hidrei PSD-iste

mihai şora

Filosoful Mihai Şora, cunoscut pentru implicarea sa civică împotriva Guvernului PSD-ALDE, trage un sfâşietor semnal de alarmă asupra pericolului în care ne aflăm.

La venerabila vârstă de 102 ani, filosoful participă frecvent la protestele din Bucureşti. De asemenea, pe pagina sa de Facebook, unde este urmărit de peste 144.000 de persoane, el îndeamnă constant la implicarea civică a societății civile pentru apărarea ordinii constituționale şi a democrației în România.

Mesajul lui Mihai Șora

Oameni buni,

Nu nesocotiți inteligența Hidrei!
Ca să combați eficient o astfel de dihanie, trebuie, firește, să-i cunoști punctele vulnerabile, dar și să ții cont de agerimea ei. Ar fi o mare eroare să crezi că Hidra este o ființă primitivă și flaușată, greoaie în mișcări ori în gândire. Răul are imaginație, are ascuțime, și nu o dată s-a întâmplat, în istorie, ca el să ia prin surprindere Binele dolofan și adormit.

Hidra nu doar se mișcă fulgerător de repede (și în toate direcțiile), nu doar varsă foc pe guri, pârjolind tot ce-i apare-n cale, dar se regenerează continuu: tai un cap, răsar îndată alte trei. Nici lui Hercule nu-i va fi fost ușor, cu toată vitejia lui legendară. Însă bravul erou supus celor douăsprezece munci nu și-a ignorat adversarii, nici n-a intrat nepregătit în lupta cu ei, nu le-a desconsiderat forța ori agerimea. Dimpotrivă: i-a luat în serios.

Știu, ați obosit. Sau poate cuțitul nu v-a intrat încă din plin în carne, nu v-a ajuns încă la os. Țineți seama, totuși, că – în timp ce Binele își trage sufletul, ațipește ori șade cuminte în fotoliu, visătorind – Hidra i se furișează în casă pe sub ușă, pe fereastră, prin podea și prin acoperiș: exact când se așteaptă mai puțin… Până în ziua aceea blestemată când Binele nu mai poate spune decât:

«E prea târziu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri