Când se aşeza la masă, Bonaparte uita total de prescripţiile medicilor. Este adevărat că bea foarte puţin, dar mânca mult şi repede, ca un om înfometat; şi nu mesteca alimentele: se grăbea să termine o treabă care nu-i plăcea. Imediat ce termină de mâncat, se ridica şi ieşea din sufragerie, parcă bucuros că reuşise să se achite de o adevărată corvoadă.
Crancé, care a luat o dată masa împreună cu el la Luxembourg, i-a povestit surorii sale într-o scrisoare că “Bonaparte mănâncă foarte repede şi mult, mai ales preparate de patiserie… Masa cu el n-a durat decât 18 minute… A băut puţin vin, fără să-l amestece cu apă; s-a ridicat imediat după desert”. Roederer a confirmat aceste informaţii în “Jurnalul” pe care ni l-a lăsat. “Bonaparte, scria el, nu stă mai mult de un sfert de oră la masă, dacă este lume puţină. Dar chiar şi atunci când adunarea este numeroasă, nu stă mai mult de o jumătate de oră…”.
Obiceiul de a mânca repede, fără să mestece, îl căpătase în timpul campaniilor militare. În Italia, lua masă doar împreună cu generalii săi, fără să mai ia vreo altă masă particulară. Mai târziu, Bonaparte luase obiceiul, pe care l-a păstrat mult timp, să mănânce avându-l lângă el doar pe Berthier sau pe unul sau doi dintre mareşalii săi. Roustam sau Constant îl servea. Adesea, în timpul acestor dejunuri frugale, intrau ofiţeri aducând diferite rapoarte pe care i le citeau cu voce tare; Napoleon ascultă, continuând să mănânce grăbit. Prefera mâncărurile simple: în Egipt, s-a hrănit un timp, zilnic, cu câteva curmale şi pilaf. Spunea, adesea, că oricât de puţin ai mânca la o masă, este, mereu, prea mult.
I s-a reproşat consumul nemăsurat de vin şi de cafea; în realitate, bea cel mult o jumătate de sticlă de vin de Chambertin, peste care turna multă apă; băutura sa preferată la Sfânta Elena era vinul de Bordeaux. Iar cafea bea ca toată lumea; niciodată între mese şi întotdeauna fără zahăr. O dată, după o masă foarte simplă, împăratul, conform obiceiului sau, îşi bea cafeaua fără zahăr; copilul (fiul cel mare al lui Ludovic, regele Olandei şi al reginei Hortense) şi-a întins manuţele şi, luând ceaşca, a băut şi el din cafea; neplăcându-i amărăciunea licorii, s-a strâmbat semnificativ şi i-a dat ceaşca înapoi. Împăratul, zâmbind, i-a spus aceste cuvinte, care m-au impresionat: “Ah, deci educaţia ta nu este completă, pentru că nu ştii încă să te prefaci!” (“Memoriile generalului Lejeune”).
