Caută
Close this search box.

Programul audierii Laurei Codruța Kovesi în Parlamentul European

kovesi

Laura Codruţa Kovesi va fi audiată marţi, 26 februarie, în comisia LIBE din Parlamentul European, pentru funcţia de procuror-şef european. Potrivit preşedintelui Comisiei LIBE, Claude Ajit Moraes, fiecare candidat va fi audiat timp de 75 de minute.

Preşedintele Comisiei LIBE a transmis membrilor acestei comisii detalii despre audierea candidaţilor la şefia Parchetului European. Audierea fiecărui candidat va conține conține trei părți:

-declaraţia candidatului;
-sesiune de întrebări şi răspunsuri a membrilor LIBE (două treimi din timpul alocat acestei secțiuni);
-sesiune de întrebări și răspunsuri a membrilor CONT (o treime din timpul alocat acestei secțiuni).

Fiecare întrebare/răspuns va dura 3 minute: un minut pentru întrebare şi două minute pentru răspuns.

Lista scurtă a candidaților pentru funcţia de procuror-şef european conține trei nume: Laura Codruța Kovesi (România), Jean-Francois Bohnert (Franţa) şi Andres Ritter (Germania).

Audierea celor trei candidați va avea loc între orele 15.30 și 19.15. Mesajul transmis de Claude Moraes, pe e-mail, membrilor Comisiei LIBE conţine:

-detalii despre audierea de marți, 26 februarie;
-scrisoarea preşedintelui Parlamentului European, Antonio Tajani;
-scrisoarea grupului de selecţie;

CV-urile celor trei candidaţi;
-răspunsurile la trei întrebări adresate de grupul de selecţie.
-Parlamentul European şi Consiliul UE vor numi prin consens procurorul-şef european, pentru un mandat de 7 ani, care nu poate fi reînnoit.

Comisia de specialitate, formată din 12 juriști reputați din tot atâtea țări, i-a desemnat pe cei trei candidați de pe lista scurtă, în ordinea: 1. Kovesi; 2. Bohnert; 3. Ritter.

Consiliul UE, prin Colegiul COREPER, a stabilit o listă preferenţială de candidaţi pe 20 februarie 2019, în ordinea: 1. Bohnert; 2-3. Kovesi și Ritter.

Audierea celor trei candidaţi va avea loc în şedinţa Comisia LIBE, cu participarea Comisiei CONT, marţi, 26 februarie, în intervalul orar 15.30 – 19.15.

A doua zi după audiere, coordonatorii LIBE vor avea o şedinţă – miercuri, 27 februarie – pentru deliberările cu privire la candidaţi.

După negocierile dintre Comisia LIBE și Consiliul UE, un singur candidat va fi propus votului plenului Parlamentului European, care va lua decizia prin majoritate absolută.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri