Caută
Close this search box.

PSDragnea susţine că Asociaţia Municipiilor din România ar trebui desfiinţată

ioan dirzu

Asociaţia Municipiilor din România (AMR) ar trebui dizolvată de către o instanţă judecătorească, deoarece urmăreşte un alt scop decât cel pentru care s-a constituit, comportându-se ca un partid politic, a declarat deputatul PSD Alba, Ioan Dîrzu (apropiat al lui Liviu Dragnea).

AMR este condusă de Robert Negoiţă (PSD), din această asociaţie făcând parte numeroşi primari ai PSD.

Dîrzu spune că AMR a devenit „pepiniera de PDL-işti care adoptă discursul baronilor locali din Ardeal – Hava, Falcă şi Bolojan – care nu au fost în stare să-şi folosească excedentul ani la rând pentru investiţii”.

Ioan Dîrzu arată că Guvernul nu „le-a furat banii”, ci i-a redistribuit în proiecte naţionale de infrastructură, în Agricultură sau în PNDL 2, iar banii s-au întors tot în comunităţile locale.

„Este regretabil că AMR a fost confiscat de primarii PDL-isti, care au mesaje atât de false încât nici măcar PNL nu şi le poate asuma. AMR se comportă ca un partid politic, cu agendă proprie, care urmăreşte dezvoltarea unei autonomii politice locale, nu a celei administrative şi financiare. Din cauza AMR au apărut alianţe ale Vestului şi Estului, au apărut gale în care baronii locali se premiază între ei, au apărut practici ilegale de aplicare a legislaţiei europene a achiziţiilor sau a serviciilor publice”, afirmă Dirzu.

În opinia sa, primarii PDL-isti fac scandal din cauză că „nu mai pot merge la Ministerul Finanţelor şi să bată cu pumnul în masă, să spună cum şi câţi bani se dau, aşa cum făceau pe vremea lui Basescu-Boc”.

Potrivit lui Dirzu, comunităţile locale vor avea în 2019 cel mai mare buget din istoria României – circa 77 miliarde de lei, adică aproape jumătate din valoarea bugetului de stat.

„Aleşii locali vor păstra toate sumele încasate din impozitul de venit. În plus, administraţiile vor primi 11 miliarde de la Guvern, din cotele de TVA. Niciun judeţ nu va avea mai puţin de 400 lei/locuitor, faţă de doar 250 anterior, dar nu mai mult de 250 de milioane de lei anual. Nicio primărie nu va avea mai puţin de 1.200 lei/locuitor faţă de doar 750 lei înainte”, mai spune Dîrzu.

Membrii AMR, printre care se află nuemrosi primari ai PSD, precum cei din Craiova, Constantă, Giurgiu sau Focşani, s-au arătat nemulţumiţi de propunerile de buget ale Guvernului Dăncilă. AMR a solicitat asumarea de către Guvern a „susţinerii integrale de la bugetul de stat a sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi”, aşa cum s-a angajat în „Programul de guvernare 2018-2020”.

Un răspuns

  1. Acest deputat zice că ne reprezintă pe noi cetățenii României. Au greșit cei care l-au trimis în parlament și acum suportăm consecințele. AMR este binevenită iar acțiunile ei sunt demne de luat în seamă. Faceți ceva și ne scăpați de astfel de indivizi. Mă așteptam ca ei să fie mai cerebrali dar se pare că aici nu e vorba de prostie ci mai degrabă de rea intenție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri