Caută
Close this search box.

Punctele tari şi punctele slabe ale Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene

Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti a găzduit miercuri o dezbatere extrem de vie privind Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene, în care au fost implicaţi numeroşi experţi care au contribuit la creionarea priorităţilor acestui mandat. Dezbaterea a fost animată de fostul ministru delegat pentru afaceri europene, Victor Negrescu, actualmente prorector al prestigioasei instituţii academice.

„M-am bucurat să văd că experții care au participat în conturarea priorităților României la Consiliul UE au răspuns în număr mare invitației noastre și că am putut să îi ajutăm pe cei aproximativ 100 de studenți prezenți să înțeleagă mai bine ce înseamnă acest mandat și importanța parcursului european al țării noastre. După două luni de mandat avem în față multe oportunități precum și multe provocări, dar rezultatele eforturilor de pregătire realizate timp de doi ani de echipa cu care am avut plăcerea să lucrez au fost remarcate de toți participanții. Cu plusuri și minusuri, lecția cea mai importantă este că în astfel de momente importante pentru țară doar împreună putem să reușim, folosind întreagă capacitate a resurselor umane pe care România are șansa să le aibă în țară și în străinătate“, a declarat Negrescu. Potrivit unui raport realizat de Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative din Bucureşti, un element pozitiv ce a ieşit în evidenţă, la începutul exercitării mandatului, este calitatea experţilor.Tot la puncte forte, se află „orientarea spre un rezultat în finalizarea negocierilor“. Un punct slab, potrivit acestei analize, este „lipsa unei reale coordonări tehnice“. „Preşedinţia României la Consiliul UE nu are personalitate“, mai menţionează analiza, care punctează şi „absenţa priorităţilor naţionale din activităţile realizate de către România’“. „Negocierile privind bugetul european nu au cunoscut evoluţii pozitive“, mai precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri