Rusia amenință Statele Unite cu rachete capabile să lovească oriunde în lume

vladimir putin

Avertismentul Moscovei a venit chiar de la Vladimir Putin, care a ținut discursul anual din Duma de Stat. Putin a pomenit din nou România. NATO a reacționat și consideră inacceptabile ameninţările Rusiei.

Președintele rus nu a ratat ocazia să critice din nou Statele Unite pentru că nu au motivat corect decizia de retragere din Tratatul privind forțele nucleare intermediare.

Vladimir Putin, președintele Rusiei: „Folosind rachete cu rază medie de acţiune, amplasând în România şi Polonia sisteme care pot fi folosite şi pentru lansarea rachetelor de croazieră Tomahawk, SUA au încălcat în mod direct şi grav prevederile Tratatului INF”.

„Nu are nici o relevanţă ce spune dl. Putin pentru că dl. Putin ştie, așa cum ştiu şi alţii, că acest tratat sau ieşirea din tratat a Americii nu se referă la Federaţia Rusă sau nu se referă în primul rând la Federaţia Rusă, ci se referă în primul rând la China. Acest tratat a ţinut blocată şi America, și partea americană, și partea rusă, în a construi rachete care să fie competitive cu ce chinezii au construit sau au de gând să construiască”, a subliniat pentru Știrile TVR Dan Dungaciu, analist politic.

Experții militari de la Moscova susțin că rachetele de croazieră Tomahawk care pot fi lansate din sistemul Aegis Ashore sunt capabile să atingă teritoriul rus în numai 10 minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *