Caută
Close this search box.

(SURSE) Guvernul Dăncilă a votat contra lui Kovesi pentru postul de procuror european, preferându-l pe francez

viorica dăncilă

Guvernul Dăncilă, prin reprezentant, a votat candidatul Franței pentru postul de procuror european, nu pe Laura Codruţa Kovesi.

Potrivit unor informații pe surse prezentate de Rareș Bogdan în emisiunea „Jocuri de Putere”, Luminița Odobescu, reprezentant permanent al României la Uniunea Europeană, a acordat votul din partea României candidatului francez, fiind mandatată de Guvernul Dăncilă.

Reprezentanții ambasadelor statelor membre UE în structura COREPER l-au votat azi pe candidatul francez pe primul loc, urmat de Laura Codruța Kovesi și candidatul german.

Rezultatul nu este final. Concursul pentru ocuparea funcției de șef al Parchetului European este în plină desfășurare.

Punctajul obținut în cadrul votului din COREPER:

Jean – Francois Bohnert (Franţa) a obținut 50 de puncte, iar Andres Ritter (Germania) și Laura Codruța Kovesi (România), câte 29 de puncte.

Potrivit G4Media.ro, clasamentul din Consiliul UE (formatul numit Coreper) s-a stabilit în felul următor: fiecare dintre cele 22 de state a venit cu propriul clasament, iar la final s-a făcut media punctajelor. Votul a fost organizat după ce comitetul de selecţie a transmis Consiliului scrisoarea de motivare.

Monica Macovei, europarlamentarul român care a coordonat raportul actului normativ de înfiinţare a Parchetului European, a declarat pentru HotNews că votul de miercuri din COREPER a fost doar unul indicativ, iar votul final ar urma să fie dat în urma unor negocieri suplimentare.

„A fost un vot indicativ, pentru a vedea care sunt curentele de opinie în Consiliul COREPER, adică nu este final. Urmează negocieri, candidaţii nu au fost audiaţi în COREPER, dar ar trebui să fie”, a spus Macovei.

Pe 26 februarie vor avea loc audieri în Comisia LIBE şi Comisia de control bugetar din Parlamentul European.

Potrivit lui Cristian Preda, citat de News.ro, cele două comisii vor vota apoi separat pe cine desemnează.

Numele unui singur procuror va fi trimis conferinţei preşedinţilor de grupuri politice din Parlamentul European. Apoi, un reprezentant al Parlamentul European va negocia cu ambasadorii din statele-membre, decizia luându-se cu majoritate absolută, nu cu unanimitate.

Numele agreat în aceste discuţii va fi supus votului secret al membrilor Parlamentului European.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri