Caută
Close this search box.

Vâlcov anunţă că în cel mult o săptămână se dă HG pe înfiinţarea Fondului Suveran

Darius Vâlcov

Darius Vâlcov, consilierul premierului Viorica Dăncilă, a anunțat că în cel mult o săptămână va fi adoptată Hotărârea de Guvern pentru înființarea Fondului Suveran de Investiții și Dezvoltare, care va stabili companiile care intră în componența acestuia.

„A existat ultima discuție pe Fondul Suveran săptămâna trecută, membrii coaliției (PSD-ALDE) s-au pus de acord asupra formei în care trebuie să arate HG. Probabil că în cel mult o săptămână va fi aprobată în Guvern”, a spus Vâlcov.

El a mai spus că acesta trebuie să fie principalul motor de dezvoltare al companiilor românești. Vâlcov a susținut că până la jumătatea anului fondul va deveni operațional.

Guvernul a aprobat în noiembrie 2018 OUG privind Fondul Suveran, însă companiile care vor intra în componența acestuia urmează să fie stabilite printr-o hotărâre de Guvern.

A doua zi, fostul premier Victor Ponta a dat publicității un punct de vedere al Ministerului Justiției, care atrăgea atenția asupra unor probleme de constituționalitate ale ordonanței: urgența actului normativ nu se justifică, sintagma de ”fond suveran” poate genera confuzii, precum și derogările de la anumite acte normative.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a evitat apoi să dea un răspuns clar dacă susține ordonanța sau nu, precizând doar că a fost în Guvern când s-a adoptat actul normativ.

Inițial, Fondul Suveran a fost creat prin lege adoptată de Parlament, dar Curtea Constituțională, sesizată de către opoziție și de președintele Iohannis, a decis că legea este neconstituțională.

Hotărârea a fost adoptată pe 18 iulie, CCR stipulând că legea încalcă principiul separației puterilor în stat, deoarece reglementarea ar trebui să fie obiectul unei hotărâri de Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri