Un grup de oameni de știință au pus într-o cușcă cinci maimuțe și în mijlocul cuștii o scară, iar deasupra scării o legătură de banane. Când o maimuță se urca pe scară să ia banane, oamenii de știință aruncau o găleată cu apă rece pe celelalte care rămâneau jos. După ceva timp, când o maimuță încerca să urce scările, celelalte nu o lăsau să urce. După mai mult timp nici o maimuță nu se mai suia pe scară, în ciuda tentației bananelor. Atunci, oamenii de știință au înlocuit o maimuță. Primul lucru pe care l-a făcut aceasta a fost să se urce pe scară, dar a fost trasă înapoi de celelalte și bătută. După câteva bătăi, nici un membru al noului grup nu se mai urca pe scară. A fost înlocuită o a doua maimuță și s-a întâmplat același lucru. Prima maimuță înlocuită a participat cu entuziasm la baterea novicelui. Un al treilea a fost schimbat și lucrurile s-au repetat. Al patrulea și, în fine, al cincilea au fost schimbați. În final, oamenii de știința au rămas cu cinci maimuțe care, deși nu primiseră niciodată o baie cu apă rece, continuau să lovească maimuțele care încercau să ajungă la banane. Dacă ar fi fost posibil ca maimuțele să fie întrebate de ce îi băteau pe cei care încercau să se cațere pe scară, răspunsul ar fi fost: „Nu știm. Lucrurile întotdeauna au fost așa, aici… AȘA ESTE TRADIȚIA!”
Așa s-a născut și Tradiția Fumatului
Cu 5000 IH fumatul era un ritual samanic în ținuturile peruane și ecuadoriene. Ei foloseau diferite substanțe în fumat pentru efecte halucinogene. Mai departe în Americile de nord era un ritual religios, în Europa a intrat de la amerindieni în 1560 printr-un francez Jean Nicot (de unde vine si numele de Nicotina). El a adus-o din Spania și nu i-a atribuit sens de vindecare / însănătoșire cum o foloseau samanii, ci sens de relaxare prin intoxicare.
Cu 2000 IH în India și ținuturile de lângă, este scris în Atharvaveda, cartea cunoașterii și procedurilor zilnice, unul din manualele Vedante, despre intenția fumatului de a vindeca, prin inhalat de canabis și alte plante vindecătoare.
După 1600 fumatul a intrat în Cairo, Bagdad și Istanbul și a ajuns o tradiție și în Orientul Mijlociu. De asemenea fumatul a ajuns și la popoarele din Africa, prin coloniile franceze, Senegal, Maroc, Gambia, Congo preluând tradiția actuală Europeană. Acum fumatul nicotinei în Africa este o expresie a modernității și civilizației, uitându-se de ritualurile cu plante pe care le făceau băștinașii din triburile africane.
În Asia de Est, în aceeași perioadă, Olandezii, Spaniolii și marinarii Portughezi au adus cu ei cantități de tutun considerabile în Filipine, Noua Zeelandă, Japonia, întrând până spre toată civilizația budistă actuală. Acum a devenit o tradiția cu obscuritate relativă.
Primele fabrici cu mașinării de făcut țigări au fost în sec. al XIX-lea în America. Oamenii au început să le fumeze ca fiind un ritual elegant, în trend cu moda, fumătorul fiind un om demn de respect.
Primul care a văzut pericolul fumatului a fost Dr. Isaac Adler, care în 1912 a scris un manual interzis la vremea respectivă: ”Primary Malignant Growths of the Lung a Bronchi”, manual care a ajuns să fie cunoscut de puțini specialiști la momentul apariției. A fost primul studiu, și cel mai relevant, despre cancerul la plămâni.
În continuare fenomenul s-a extins și lumea nu s-a mai putut opri.
In 2018 peste 40 % din totalul de fumători din lumea întreagă, încercau să renunțe, dar puțini au reușit.
