Caută
Close this search box.

Când am putea afla dacă Laura Codruţa Kovesi va deveni procuror-şef european

Codruţa Kovesi

Parlamentul European ar putea să dea în curând votul pentru numirea lui Kovesi în funcţia de procuror-şef european.

Mai precis, vom afla dacă Laura Codruţa Kovesi va obţine numărul de voturi necesare în sesiunea din 26-28 martie, a declarat pentru News.ro eurodeputatul Cristian Preda.

Acesta a explicat că negociatorii Parlamentului European vor merge la discuţiile cu preşedinţia finlandeză a UE (care urmează după România) cu un singur nume, iar negocierea se va încheia probabil într-o singură întâlnire.

„Mâine, conferinţa preşedinţilor, respectiv liderii grupurilor politice, vor valida echipa de negociere a Parlamentului European (PE), adică cei doi preşedinţi ai comisiilor LIBE şi CONT. Aceşti doi negociatori vor întâlni viitoarea preşedinţie, cea finlandeză.

Cum e un singur nume şi cum e de aşteptat ca Guvernul finlandez să spună OK, pentru că este un susţinător al luptei anticorupţie, probabil că într-o singură şedinţă se va rezolva. Prin urmare, în viitoarea sesiune a Parlamentului European, din 26-28 martie, se va da şi votul”, a precizat Cristian Preda.

Eurodeputatul a explicat că PE nu şi-a propus să meargă la negociere cu un clasament. „Noi selectăm şi ne ducem cu acest nume (Laura Codruţa Kovesi – n.r.)”, a subliniat Preda, acuzând Guvernul român de rea intenţie atunci când a provocat un vot anticipat în Consiliu.

„În general, pe indiferent ce temă, Consiliul nu va spune «ignorăm votul din Parlament». Nu avem guverne care să dispreţuiască votul. Tot ceea ce s-a fabricat, că ar fi diverse clasamente, că s-ar putea relua procedurile, că Franţa ar susţine în continuare candidatul francez, sunt lucruri care servesc intimidării şi creării acestei emoţii publice”, a mai declarat europarlamentarul.

Cristian Preda a precizat că întreaga campanie a puterii de la Bucureşti împotriva candidaturii Laurei Codruţa Kovesi nu a făcut decât să îi decredibilizeze şi mai mult, iar, în plus, „au arătat că este posibil să controleze justiţia pentru a se pune în calea unui om care doreşte să promoveze într-un post”.

Laura Codruţa Kovesi este citată chiar joi, când are loc Conferinţa preşedinţilor din PE pentru a decide mandatul de negociere pentru numirea procurorului-şef european, la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de către Sebastian Ghiţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri