Caută
Close this search box.

Caz ȘOCANT în TELEORMAN. O fată de 15 ani a născut singură și și-a ascuns copilul în sobă

bebelusi

O adolescentă de 15 ani, din Smârdioasa, județul Teleorman, a născut singură acasă un copil pe care apoi l-a băgat în sobă, pentru a-și ascunde nașterea de părinți.

Copilul a fost descoperit ulterior mort, relatează ziarulteleormanul.ro.

Părinții nu știau că adolescenta, elevă la un liceu din Alexandria, era însărcinată. Speriați că aceasta se simţea rău, au sunat la 112. La spital, medicii au fost cei care au constatat că tânăra tocmai născuse.

“Polițiștii din cadrul IPJ Teleorman au fost sesizați de către cadrele medicale ale spitalului din Alexandria cu privire la faptul că la unitatea spitalicească a fost adusă o minoră în vârstă de 15 ani care și-ar fi provocat un avort la domiciliu.

Polițiștii au stabilit că minora locuiește împreună cu părinții în comuna Smârdioasa și în după-amiaza zilei de 30 martie a.c. ar fi născut singura în baie, părinții acesteia neavând cunoștința de faptul că aceasta ar fi fost gravidă și ar fi ascuns fătul în soba dintr-o cameră.

Cadavrul fătului a fost ridicat de către reprezentanții Serviciului de Medicină legală Teleorman în vederea efectuării necropsiei. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de “uciderea sau vătămarea nou-născutului săvârșită de către mama”, urmând a se propune soluție prin Parchet”, potrivit IPJ Teleorman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri