Caută
Close this search box.

Ce-i aşteaptă pe salariaţii de la stat. Teodorovici a făcut anunţul

teodorovici

Şeful Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat că va face o evaluare a fiecărui minister, precum şi a structurilor subordonate, urmând să aibă loc „discuţii bilaterale” privind reducerea cheltuielilor.

Guvernul Dăncilă trebuie să înceapă obligatoriu o reformare a aparatului bugetar, a transmis ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici.

„Este obligatoriu şi de bun simţ (o reformă a aparatului bugetar în perioada următoare – n.r.). Ne dorim cu toţii o administraţie şi centrală şi locală eficientă. Asta înseamnă ce? Să ai oameni nu foarte mulţi, exact cât trebuie, mai bine plătiţi sunt deja, legea există şi să fim mai eficienţi.

Repet, cât trebuie. Nu unul munceşte şi trei pe lângă el stau. (…) Este o discuţie pe caz cu caz, pentru că nu poţi să aplici o rată pe toată orizontala. Vor fi discuţii bilaterale când facem bugetul pe 2019, discutăm cu fiecare minister în parte.

Discutăm cu cele mai mari zone pe unde se cheltuie banii publici, Transporturi, Sănătate, mă refer la Case în special, dar şi alte zone din economie, alte ministere, care au şi foarte multe companii în subordine. Economia, Energia, sunt multe, foarte multe companii pe care, dacă le luam la mână şi discutăm despre fiecare în parte, ce rol are şi dacă se justifică prezenţa ei astăzi în România, o să vedeţi că nu găsim niciun argument pro ci doar împotrivă (…)

În toate ministerele, din păcate, ani şi ani de zile s-au încărcat aceste structuri şi cred că e momentul să spunem stop şi nu doar stop ci în sens invers, reluăm procesul”, a declarat Teodorovici.

Ministrul Finanţelor a precizat că se va începe cu evaluarea personalului din marile ministere consumatoare de bani publici, respectiv „nu doar ministerul în sine şi cu structura proprie, ci şi cu cea din subordine”.

„Ieri au avut termen ministerele să îmi trimită propunere pentru buget pentru anul 2019, în limitele pe care noi le-am impus pentru anul viitor şi vine discuţia bilaterală cu fiecare minister în parte. Ministrul vine frumos cu secretarii de stat, cu şeful de la Economic, cu tot ce au ei în subordinea lor, şi discutăm bilaterala.

Stăm o noapte, două nopţi, nu contează, trei zile. (…) vreau de la ei ceea ce vrea toată ţara asta: eficienţă. Sunt om de sistem, vin din administraţie, chiar e greu să mă păcăleşti, dacă nu imposibil. (…) Am spus şi la rectificare că fiecare ministru în parte trebuie să se comporte la nivelul ministerului pe care îl coordonează ca un ministru de Finanţe, adică, atunci când vine la noi la discuţii, vine cu două propuneri: de reducere de cheltuieli şi de creştere de venituri. Fiecare minister în parte. (…) Este de mult visul ăsta al meu, de ani de zile spun şi nu renunţ la chestiunea asta, pentru că nu renunţ”, a adăugat Teodorovici, conform Epoch Times.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri