Președintele SUA Donald Trump a făcut o călătorie de peste 10 000 km iar omologul său nord-coreean Kim Giong Un a mers cu trenul zile și nopți pentru a se întâlni, în capitala Vietnamului la negocieri fără rezultat. Cea mai ciudată negociere internațională postbelică, dintre Statele Unite și Coreea de Nord, nu-și dezminte calificativul. De ce ciudată, dar și imprevizibilă? Pentru că fiecare dintre cei doi interlocutori are propriul lui stil de comportament: tatonări prudente, rezerve, temeri, eschive, retrageri conjuncturale și reveniri. Deficit considerabil de încredere reciprocă, deci teren nesigur pentru o platforma comună. Iar problema coreeană este ea însăși una cu multe implicații geopolitice, întrucât miza nu este doar reunificarea Peninsulei și normalizarea relațiilor americano-nord-coreene ci un nou echilbru de forțe în Extremul Orient.
Anul trecut, în iunie, la Singapore, cei doi au produs o deschidere spectaculoasă când au deschis un dosar care datează de la sfârșitul celui de al doilea război mondial, s-a complicat serios prin războiul din Coreea, de la începutul anilor 1950, s-a încheiat în coadă de pește, cu un armistițiu care întârzie să se transforme în Tratat de Pace și care a dus la divizarea în două state a Peninsulei și la o stare de tensiune gravă în zona iar uneori și în lume.
La Singapore s-a convenit pe patru teme: 1. Noi relații SUA-Coreea de Nord, 2. Pace durabilă în Peninsulă, 3. Denuclearizarea completa a Peninsulei, 4. Repatrierea prizonierilor de război și a rămășițelor pământești ale militarilor căzuți în lupte în urmă cu peste jumătate de secol. Au urmat convorbiri frecvente, la diferite niveluri, la Washington și Phenian, dar cu rezultate nesemnificative, căci blocate de o dilema: ridicarea sancțiunilor economice aplicate Coreei de Nord în schimbul renunțării la programul militar racheto-nuclear al Phenianului. Cum și cât trebuie să ceară și să cedeze fiecare pentru atingerea celor două obiective? Suspiciunea reciprocă a împiedicat orice pas înainte. Nici la Hanoi, unde se speră într-un progres, nu s-a reușit deblocarea impasului. Cei doi s-au despărțit totuși încrezători în progrese viitoare. Demnitarii, diplomații, strategii, experții, vor trebui să găsească diavolul ascuns în detalii pentru a netezi calea spre un nou summit. Vor fi atrași pentru a-și aduce o contribuție activă la negocieri și alte state, precum China, eventual Japonia și în orice caz Coreea de Sud. De altfel, președintele sud-coreean Moon a făcut, după summitul steril de la Hanoi, cea mai optimistă declarație. Și el este mai credibil decât mulți alții, căci anul trecut a contribuit decisiv la dezamorsarea crizei acute izbucnită între Washungton și Phenian, când un nou război în Peninsula părea iminent.
Și SUA, și cele două state coreene sunt interesate în lichidarea crizei. Dar problema coreeană are extensii geopolitice care implică, într-un fel sau altul, și alte mari puteri mondiale și regionale: China, Japonia, Rusia, India, Iranul, Pakistanul. Ultimele trei, pentru că se pune în discuție problema proliferării armelor și programelor de înarmare nucleară. Iar prin reunificare, statul coreean ar deveni, și el, o putere regională redutabilă. America ar fi interesată, căci Coreea ar fi o contrapondere (între altele) la contracararea influenței Chinei în Extremul Orient. Chinei și Rusiei le-ar conveni, pentru că s-ar reduce prezența militară a Americii în aceeași zona. Fiecare evaluează câștigurile și pierderile proprii dintr-o nouă configurare a regiunii.
Summitul de la Hanoi nu este, de aceea, o ruptură ci un impas de etapă pe care toată lumea are interesul să îl depășească.
Citește și:Legendara comedie „Preșul” de Ion Băieșu, în pregătire la TNB
3 răspunsuri
Presedintele Trump cred ca a reusit, ca functie publica dar sigur si uman, sa fie cel mai frustrat locatar al Casei „albe”, depasindu-i (la un loc) pe Kennedy in perioada crizei din Cuba si pe Nixon in perioada clandestinului Watergate.
Probabil ca la inceput a avut un plan de actiune, justificat si „para”justificat teoretic dar se pare (in continuare) ca „socoteala de acasa nu se potriveste cu cea din Congres” iar in aceasta institutie „remarcabila” el, Trump, a avut permanent „sprijinul” neconditionat al „fratilor” republicani mai ales al celor din „complexul militar – industrial” (Lockheed Martin, Boeing, McDonnell Douglas sau Northrop Grumman – preponderent armament, General Electric, Honeywell, IBM – tehnologii de varf, DynCorp sau Blackwater – forte paramilitare, MIT sau J-H university – cercetare de varf) precum (Dumnezeu sa-l odihneasca) McCain (fara nici o legatura cu „neamul Cain” care inca nu s-a stins) care macar a indus necesitatea ca in SUA (stat militarist) Presedintele sa aiba cunostinte militare sau macar sa fi „facut” armata (Trump a fost „scutit”) si aici consider ca acest (nu unic) „calcai al lui Ahile” (miliardarii au mai multe) a fost, cel putin un „punct” de indoiala in relatia cu actualul presedinte.
Presedintele Trump apartine religiei protestant – calvine si nu respecta in mod deosebit crestinii catolici si chiar a avut o „controversa” anti-latina cu Papa Francisc.
Referitor la Europa, Presedintele Trump vrea sa scoata SUA din „crisalida tacerii” care a marcat-o sub „deceniul” Obama si nici nu mai vorbim astazi de „ranchiuna” planetara creata de acel „duo” primit sub palaria democrata, respectiv „Soros – Hillary” (si aici sunt frustrari la fel de „inalte”) care au creat in aceasta tara un spectacol antinational ce depaseste imaginarul Hollywood – ian.
Aici, in aceasta parte a lumii sunt semne de intrebare.
Presedintele Kim Jong – un, nepotul lui Kim Ir – sen, a reusit si el la randu-i sa fie cel mai stresat (frustrarea implica trairi post – traumatice) presedinte nord – corean, care a hotarat sa nu mai aplice terapia prin „ras” a bunicului si sa aplice „mina” dura in intalniri, chiar daca este constient ca va trai sub 60 de ani (in conformitate cu gena familiei lui).
Presedintele Kim Jong – un nu are probleme cu „partidele”, Partidul Muncii (in „unicitatea” lui) nu se sperie de „Frontul Democratic” sau „Reuniunea Patriei”, doua forme teoretice de existenta „politica”.
Nici Presedintele Kim Jong – un nu a facut armata, tocmai de aceea este impresionat de manifestarile ei „extraordinare” de forta armata (nu ca Michael Jackson doar de „heraldica” ei).
Presedintele Kim Jong – un este ateu si nu simte vreo nevoie religioasa, deoarece a experimentat falsul uman, „acoperirea” si tradarea inca din tinerete si nimeni nu a stiut.
Aici, in aceasta alta parte a lumii sunt mai putine semne de intrebare.
maine seara…
Situatia economica actuala (2018) a SUA este una crescatoare (2,9%), cu putin sub tinta administratiei (3%), consumul („vinovat” pentru 2/3 din economia SUA) a scazut cu aproape un procent, exporturile au inregistrat si ele un avans dar care este contracarat de cresterea procentuala a importurilor, iar pentru 2019 se prevede o crestere mai lenta, cauzata in parte de „incertitudinile” privind politica comerciala a SUA.
Situatia economica actuala (2018) a Chinei este una in scadere (0,2%) pe fondul atenuarii cererii interne si scaderii consumului, care este cel mai redus din ultimii 15 ani iar pentru 2019 se asteapta o crestere economica similara cu cea din 2018, tinandu-se „departe” de importuri.
Situatia economica actuala (2018) a UE este una in crestere timida (0,2%) pe fondul scaderii activitatilor din industrie si servicii, cea mai redusa din ultimii patru ani si care prevede pentru viitor o contractare a economiei generale.
Economia Coreei de Nord a crescut in 2018 cu 3,9%, bazata pe exporturile catre China, miniere sau energetice, cu un PIB „minuscul” raportat la Coreea de Sud, cu economie subterana si politica asemeni.
Deci din punct de vedere economic Coreea de Nord nici nu exista iar „confruntarea” dintre titani (SUA – China, cu arbitrariul UE) poate reprezenta pentru Phenian un punct procentual sau macar o jumatate de punct avantaj adaugat la situatia precara actuala.
Dar ca resurse „strategice” ?
Ce resurse? Coreenii de Nord au fost atenti si au invatat „cum” se conduce lumea si mai ales, cu ce „arme”.
Ca o paranteza, URSS a fost invinsa si partial destructurata de „spectrul razboiului stelelor”, o utopie hollywoodiana la fel de irealista ca si „baza” de pe Marte pana in 2030, fara a mai comenta ca SUA nu a reusit in decenii sa proiecteze si sa construiasca un motor de treapta intaia si importa aceste motoare (tot de decenii) de la rusi (inclusiv cand isi „plaseaza” pe orbita sateliti militari).
Coreea de Nord a inteles ca fotografii („greu” obtinute) sau un filmulet cu un obiect ce seamana cu ceva de care toata omenirea are oroare (dar la fel ca si „consistenta” cu cel cu „capsula” americana, acea macheta care „zboara” mai ceva ca o minge de baseball pana la 500 de kilometri de pamant) poate crea indoieli umane, poate formula intrebari jurnalistice stupide si poate naste acel „mister” care odata creat se pozitioneaza ca „realitate” ce pune in incurcatura si „marile” agentii de securitate si care, pana la urma o pot repozitiona (pe ea, Coreea de Nord) intr-o „bula” tehnologica ascensionista care „sedeaza” inteligenta tehnica rationala si o aduc in sfera „umbrelor” mistice, a „posibilului extraterestru si a derizoriului profesional.
Lumea euro – atlantica, sigura pe ea, pe capacitatile disuasive, pe potentialul economic si creativ dezarmant a uitat insa ca „nisa” economica, ca tinta a compromisului „inaltator” sau „guerilla” razboinica, ca notiune de progres si restructurare a „lumilor imbatranite”, pot reprezenta in continuare „teme”, la fel de actuale ca razboiul din Vietnam sau daramarea turnurilor gemene.
Cred ca este mai mult decat atat dar in lipsa informatiilor concrete, nu cred ca ar trebui sa ne speriem de acest „musuroi” de furnici agresive verbal.
Doar daca nu ne dorim acest lucru sau daca aceste informatii nu pot ajuta la crearea unui razboi sub „steag fals” indreptat (in realitate) impotriva altui stat vecin (si va dati seama ca nu ma refer la Coreea de Sud).
China este principalul protector al Coreei de Nord.
China si marea „ei” nu are interesul ca peninsula coreana sa fie destabilizata de interesele generate de aceasta „enclava” vestica care este Coreea de Sud.
Bichon-ul maltez Jong – un are voie sa latre in cotetul lui, are voie sa calatoreasca cu trenul 3500 de km pana in Vietnam dar nu are voie sa-si „marcheze” decat zona „militara” limitata si uneori hazlie pe care o are in proprietate.
Adica ce vedem este un teatru cu actori profesionisti si lipsiti de scrupule.
Ce cauta China sau SUA in acest teatru sau ce cauta acest teatru in China sau SUA ?
Intr-o interpretare reductionista, poate simplista si tarzie (ca ora), China doreste sa-si pastreze „hegemonia” in Marea Chinei de Rasarit (macar) si are curajul de a arunca in mijlocul „ringului” de dans o petarda „de manevra” (adica nepericuloasa) care are rolul de a speria „dansatorii” si de a-i distrage de la sensul intalnirii, adica „dansul”.
Intr-o interpretare „moale”, SUA (prin intalnirile lipsite de pragmatism ale lui Trump cu Jong – un) doreste (Trump) sa intre pe „usa din dos” in vetibulul chinezesc, sa afle date nestiute despre locatar si sa creeze o bresa (in relatia economica cu acesta) care sa-i confere un atu`, „speculabil” la nivel national.
Am indoieli in privinta succesului „operatiunii” dar viata „e inainte”.
Apropiind „planul” incerc sa inteleg „folosul” acestei a doua intalniri (prima putea fi scuzata si catalogata ca greseala) in conditiile in care relatii benefice pentru SUA, atat economic cat si politic sau militar, treneaza si sunt lasate in „asteptare”.
Este oare Coreea de Nord un posibil „partener” al SUA, mai important decat statele europene sau UE in ansamblu, mai important decat monarhiile din Orientul Mijlociu, mai important decat China, Rusia sau India, cu care reprezentatul suprem al SUA nu a prea avut intalniri „de gradul III”, adica nemijlocite ?
Asa cum iata, le are ieri si astazi cu un individ anarhist „in lege” precum „tatuca” Nestor Mahno in vremea Razboiului civil rus dar pastrand proportiile, acesta pare sa aiba acces la resurse (cel putin primare) de fabricatie industriala.
Este Kim Jong – un „un” nebun care vrea sa intervina in razboiul dintre „albii” si „rosiii” lumii de astazi, acceptand teoretic ca poporul lui poate deveni o „prada de razboi” ?
Nu, cred ca intelege ca poporul nord-coreean este „tot ce are” iar pozitia lui este si va fi una vesnic ingrata in fata celor trei entitati gigantice care l-au provocat si l-au adus in „lumina” reflectoarelor, respectiv SUA, China si Rusia.
Cum vad si cum inteleg puterile lumii gesturile simbolice si „pantomima” politica internationala care monopolizeaza aproape total „subiectele zilei”, nemailasand timp pentru stirile „mondene” precum dezastrul din Siria si „statul” islamic sau „tragediile” moderne yemenite ?
In tot dezastrul international, lipsa de idei pozitive „reale” si de coordonare, lipsa de valori politice si de „leadership”, SUA de astazi (si nu numai de astazi) se simte „ca pestele in apa” fiindca doar in acest „cadru” de instabilitate generalizata se pot manifesta „optiunile” „suverane”, „vointa si forta democratiei”, cu efecte sesizabile (in principal) la FED.
Chinezii sunt mai selectivi, vor doar „eternitatea profunda” dar au invatat (intr-un timp scurt) ca aceasta are „nevoie de ritm” iar aici nu prea se intelege cu SUA superficiala, care traieste doar „momentul”, permanent „aritmica”. China nu este expansiva razboinic (chiar daca putea, nu a atacat niciodata Japonia), ea este expansiva doar economic si in limita in care „primul pas” este unul „de ajutor” care imprima celui „ajutat” nevoia accesarii acelei „eternitati profunde” ca mod de viata comun, calm, asezat, calculat si neconflictual. In cazul unui razboi in care China va fi atrasa, aceasta va aplica „la rece” invataturile conationalului Sun-Tzu dar se va simti frustrata si profund „ravasita” de tulburarea acelui „echilibru” necesar „armoniei” transmise genetic in fiecare entitate umana.
Rusia este un stat razboinic prin excelenta si asta i-a prezervat fiinta nationala in ultimele secole. Rusia nu are nevoie de teritorii si tocmai de aceea doctrina lor militara este una de aparare, de aparare (in primul rand) a unui „bloc” de resurse naturale inaccesibile altui stat, grup de state sau continent. Rusia si SUA au creat dupa cel de-al doilea razboi un echilibru strategic care a pastrat pacea europeana si trans-atlantica pentru mai bine de patru decenii si iata, inca trei mai dezechilibrate. Se pare ca lucrurile se schimba, cel putin „formal” sau macar „pentru presa” care are o nevoie permanenta de a alimenta „audienta” unor animale „sociale” care simt deja, „razvratit – comportamental” „efectele” acestor peste sapte decenii de „pace”.
UE este putin cam obeza, usuratica, astenica si defazata si care a ajuns „precum o Roma inainte de a arde” pe mana „comisarilor”, notiuni de trista amintire. Europa nu mai are lideri europeni. Fiecare dintre acesti „lideri” isi cauta „dreptatea lui” in alte zari iar daca nu poate isi exerseaza „talentele personale” (cu „susoteli” si „mici” tradari) consacrate de fanarioti, pentru a gasi o „formula” in care sa poata „mulge” tapul in vreme ce caprei ii „crapa” ugerele. Artificialismul acestei creatii va fi probabil si mormantul ei.
Si cum ramane pana la urma cu „filisteanul Goliat” in „lupta lui dreapta” cu „Tom Degetelul” (pastorul David) si care este „pilda” ? Va ramane in continuare o „metafora pentru victoriile improbabile” sau putem spera „ceva” referitor la „prastia” lui „Tom” ?