Poezie intimă

Te-am pierdut în umbra zilei,

în spațiul inert alcătuit din două glasuri muribunde.

Din speranțe, din gânduri verzi

și zgomote răcoroase te-am îndepărtat…

 

Azi, acest spațiu alb

al vorbelor de ieri încă nespuse,

mi te-a rostit în șoaptă

și te-am regăsit…

în gustul amar al despărțirii

de trecut, de trup, de coastele durerii!

 

Speranțele se sparg

în spuma valurilor de mai…

 

poezie intimă

sau voalul ce îmi dezgolește sufletul

Ești…

(21 mai 2015)

Abisul alb și scoica pierdută-n mare…

Valurile trăirii… atât de reci,

arareori calde,

se revarsă peste noi,

ființele nule.

 

Viața umple de conținut

doar pe cei ce-și opresc timpul;

cei ce îndrăznesc să-l absoarbă

și-l revarsă sieși

nesfârșit…

Aceștia își vor multiplica

clipa efemeră și

își vor vindeca urechea

frântă de zbierătul lumii.

 

În timp ce exaltația ontică

se plăsmuiește în liniștea-i divină,

omul zbuciumat,

cu ochi de smoală

se risipește în neant.

Acest eu golit de sine…

un atribut în propriul univers,

niciodată substanță!

 

Abisul alb, pur și eliberator

și scoica pierdută în mare

privesc timpul

într-o liniște mută, eternă și deplină;

doar omul zbuciumat alege,

dintr-o libertate instinctuală,

să-și frângă trăirea.

 

Abisul vieții…

pagina destinului nescris

ademenește,

de la fragedele noastre

începuturi, pe cei

dornici să-și impună

propriile CUVINTE…

                                                              (20 dec. 2015)

Fluturii

Se nasc în lumina divinității

și se prăpădesc în nepăsarea morții…

 

Se nasc liberi, neconteniți

și mor înlănțuiți…

 

Flutură pe cer iubirea,

Statică le amintirea

 

A tot ce e frumos și lasă

Timpul să se transforme în grimasă…

 

Trăiesc doar o zii

Și mor mii și mii

 

De căzătoare stele

Pe bolta trăirii mele…

 

Oamenii… sunt fluturi,

Vântul purtându-i spre repetate începuturi…

( 28 oct. 2009)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

4 + 4 =