Folosim adesea cuvinte a căror origine nu o cunoaștem. Vă prezentăm câteva explicații amuzante:

  • „misto” – ar proveni după Edgar Papu din „mit stucke”, cu baston – un domn cu bastonun domn bine,  misto
  • Oricât de neaoş ar părea, mujdei vine din franceză, de la mousse d’ail (spumă de usturoi). Să nu vă mai prind, aşadar, spunând “mujdei de usturoi”.
  • Cravata a fost iniţial croată, fiindcă o purtau mercenarii croaţi din armata lui Ludovic al XIII-lea, pe la o mie şase sute.
  • Şmecher vine din germană, de la Schmecker, care era degustătorul de vinuri. Actualii şmecheri, săracii, nu fac diferenţa între Veuve Clicquot şi căpşunică de Vârteşcoiu.
  • Chirpiciul vine tocmai din Persia , unde însemna cărămidă.
  • A dezmierda vine din latină, de la dismerdare, adică a şterge la fund. Pentru că mamele pruncilor lui Traian aşa-şi dovedeau afecţiunea.
  • Oraşul Giurgiu se chema pe vremuri San Giorgio, că-l înfiinţaseră nişte genovezi aventuroşi care făceau comerţ. Tot mai bine decât oraşul de vis-à-vis, care s-a transformat din Sexaginta Prista în Ruse.
  • Pogăcile (nişte turte foarte simple, rustice, din grâu sau mălai) au ajuns la noi prin austrieci, care le ziceau Pogatschen, dar se trag din focaccia italiană, care vine de la focus, care înseamnă mijloc, centru, buric. Buricul casei era cuptorul. Voilà!
  • Tradiţionala damigeană vine din franţuzescul damme-Jeanne, adică tanti Ioana. În Argentina i se zice şi acum dama Juana, în timp ce englezii au făcut-o demijohn, iar Vestul sălbatic a transformat-o în jimmyjohn.
  • Jobenul se cheamă joben fiindcă un nene pe nume Jobin îl vindea pe vremea când încă nu era limpede cum ar trebui să se cheme în româneşte. Memoria colectivă a avut de ales între numele pălărierului şi “ţilindru”, care sună ca pălaria.
  • Clanţa se cheamă clanţă fiindcă face “clanţ”. Serios!

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

8 + 2 =