Caută
Close this search box.

Hunor crede că Laura Codruţa Kovesi trebuie să fie procuror-şef european

kovesi

Kelemen Hunorr a declarat marţi seara, la Digi24, că Laura Codruţa Kovesi ar trebui să fie procuror european, dacă a ajuns până în acest punct al selecţiei şi dacă Parlamentul European consideră că este potrivită pentru funcţie.

”Doamna Kovesi cred că trebuie să fie procurorul general acolo unde candidează, asta cred eu. Fiindcă a fost plasată de Parlament pe primul loc şi dacă mergi pe această idee atunci trebuie să fie acolo” a spus Kelemen Hunor.

„Eu cred că dacă a ajuns până la această fază e bine să meargă acolo şi dacă are această expertiză, dacă ei au zis că e bine după audieri, după vot, eu nu am nimic împotrivă”.

Totuşi, acesta consideră că parlamentele nu ar trebui implicate în procedurile de numire a şefilor de parchete.

„Îmi e greu să mă pronunţ în această chestiune, să intru în foarte, foarte multe detalii fiindcă eu sunt pentru neimplicarea parlamentelor, indiferent că e naţional, european în numirile şefilor de parchete. Nu sunt pentru. De aceea, mi-e greu să mă pronunţ.

Dacă spun că nu e bine, atunci o să spună lumea că nu vrei pe Kovesi nu ştiu unde. Nu mă interesează până la urmă, fiindcă e o carieră profesională, e o instituţie europeană care încă nu funcţionează, va funcţiona probabil începând de anul viitor, ea s-a prezentat, oamenii au votat că astea sunt treburile acolo, să meargă”, a mai afirmat liderul UDMR, la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri