Caută
Close this search box.

Italia: O româncă a fost decorată de președinte, pentru că a avut curaj să înfrunte mafia

Roxana Roman, proprietara Roxy Bar din Romanina, care în luna aprilie 2018 a avut curajul să-i înfrunte pe membrii clanului Casamonica, a fost decorată de președintele italian cu cea mai înaltă distincție acordată unui civil.

În cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Quirinale în onoarea eroilor civili, marți, Roxana a primit ordinul ”Meritul Republicii Italiene” din parea președintelui Sergio Mattarella, relatează La Republica, citați de protv

“Sunt încă foarte entuziasmată, a fost cu adevărat o onoare”, a declarat Roxana, în vârstă de 34 de ani. “Ceea ce am făcut, pentru mine este normal. Sper să devină și pentru alții”, a mai spus ea, adăugând că nu se consideră un erou.

Roxana este proprietara unui bar de la periferia Romei. Anul trecut, a dat dovadă de un curaj ieșit din comun când i-a înfruntat de membrii unui clan mafiot celebru – Casarmonica. Datorită ei, justiția italiană i-a condamnat la pedepse cuprinse între 3 și 5 ani de închisoare pe trei dintre membrii clanului, relatează tpi.it.

Pe 1 aprilie, doi membri ai clanului Casamonica au devastat barul deținut de Roxana și soțul ei, Marian, nemulțumiți fiind de faptul că nu au fost serviți înaintea celorlalți clienți. Mai mult, cei doi soți au fost amenințați cu moartea dacă nu se întorc în România.

Roxana nu s-a lăsat intimidată și s-a dus la poliție, unde a depus mai multe plângeri. Femeia a spus atunci că nu poate renunța la tot fără luptă.

“Plângerea a fost un gest normal. În cartier, clanul Casamonica menține puterea prin frică. Sunt atât de mulți oameni buni care vor o schimbare, dar e nevoie de o nouă mentalitate, iar asta începe cu fiecare dintre noi”, a declarat Roxana pentru sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri