Caută
Close this search box.

„Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader”! Când și cum pleacă Tudorel. Textul moțiunii

tudorel-toader

PNL şi USR depun miercuri la Senat moţiunea simplă intitulată „Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader”, prin care i se cere lui Tudorel Toader „să facă pasul în afara acestui minister”, a anunţat senatorul liberal Alina Gorghiu.

„Am reuşit să strângem semnături pentru moţiunea simplă pe Justiţie intitulată ‘Justiţia, victimă sigură în mâinile lui Toader’. PNL şi colegii de la USR o depunem astăzi în Senatul României. Titlul este cât se poate de sugestiv, arată starea de fapt a lucrurilor din sistemul judiciar. Justiţia chiar este în realitate o victimă sigură în mâinile lui Toader, dacă această situaţie se va conserva la Ministerul Justiţiei. Pe de altă parte, vorbim de o Românie care este victimă sigură în mâinile Guvernului PSD-ALDE şi în mâinile domnului Dragnea. De aceea, speranţa noastră este că prin moţiunea simplă vom reuşi să dăm un mesaj ferm prin care domnul Toader să fie obligat să facă pasul în afara acestui minister”, a afirmat Gorghiu la Parlament, potrivit Agerpres.

Potrivit acesteia, ministrul Toader a fost complice, până în prezent, la „toate actele care au dus la inflamarea sistemului judiciar din România”.

„Tudorel Toader a fost până acum complice prin acţiunile sale, dar şi prin inacţiunile, prin tăcerile domniei sale, la toate actele care au dus la inflamarea sistemului judiciar din România, la această stare de conflict fără precedent. Toader şi Dragnea au început un război cu PNL, dar, din păcate, acest război s-a extins de dragul problemelor personale ale domnului Dragnea la toată societatea românească – s-a extins la sistemul judiciar, s-a extins la orice fel de categorie care este afectată de faptul că Justiţia în viziunea PSD-ALDE este singurul lucru care contează pentru rezolvarea problemelor personale ale celor despre care vorbim, şi nu situaţia economică şi socială a românilor”, a adăugat Alina Gorghiu, vicepreşedinte al Senatului.

TEXTUL MOŢIUNII DE CENZURĂ:

MOȚIUNE SIMPLĂ: Justiția – victimă sigură în mâinile lui Toader

Domnule Ministru Tudorel Toader,

Se împlinesc trei decenii de la căderea regimului dictatorului Nicolae Ceaușescu. Nici acum, rănile acelor evenimente nu s-au închis. S-a murit pentru libertatea de exprimare, pentru democrație, pentru stat de drept, pentru respectarea drepturilor și libertăților omului. Și nimeni nu-și mai dorește să aibă de-a face cu metehnele acelor vremuri, cu atât mai mult la nivel de Guvern.România merită mai mult!

S-au împlinit doi ani de când dețineți portofoliul de la Justiție. Normal ar fi fost ca, de fiecare dată când vă puneți semnătura pe un act oficial sau pe un proiect de lege, să luați în considerare că astăzi nu ați putea decide soarta Justiției dacă românii nu s-ar fi ridicat împotriva nedreptăților de atunci. Acțiunile dumeavoastră spun însă contrariul. Haosul creat în domeniul justiției, ignorarea oricăror sfaturi de la profesioniștii dreptului și a glasului opiniei publice, neacreditarea jurnaliștilor, discursul dublu pe care îl folosiți în fața instituțiilor din România și a celor europene sunt erori grave, impardonabile pentru orice demnitar!

Domnule Ministru Toader,

Greșeala este omenească, dar a persista în greșeală este diabolic. Iată de ce grupul parlamentar al PNL vă solicită încetarea de urgență a imixtiunii în înfăptuirea justiției, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești.

Menționăm că sloganul de guvernare propus de către PSD-ALDE a fost „Justiție în slujba cetățeanului”, iar dumneavoastră, domnule ministru, v-ați raliat la aceasta în teorie. V-ați asumat multe atunci și am vrut să credem că, după experiența cu Florin Iordache la Justiție, cunoscut ca ministrul „Altă întrebare?”, și după scandalul Ordonanței 13, România a depășit la capitolul Justiție tot ce poate fi mai rău, mai viciat, mai contraproductiv.

Se pare că ne-am înșelat. Ați promis și doar atât. Până acum nu ați făcut decât să denaturați justiția, să o faceți să își piardă sensul atribuit acesteia prin chiar legea fundamentală a României.

Mai mult de atât, domnule ministru, v-ați abătut și de la dispozițiile instituțiilor europene. Vă reamintim că România a fost condamnată la CEDO în aproximativ 800 de cauze, urmare a condițiilor din penitenciare. Domnule ministru, v-ați asumat un calendar de măsuri în acest sens (CALENDARUL DE MĂSURI 2018-2024 pentru soluționarea supraaglomerării carcerale și a condițiilor de detenție, în executarea Hotărârii-pilot Rezmives și alții împotriva României, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 25 aprilie 2017), pe care bineînțeles că l-ați încălcat, având în vedere că nu ați soluționat problema supraaglomerării. Mai mult decât atât, prin această conduită contrară dispozițiilor instituțiilor europene, ați expus România la riscul unor consecințe de natură pecuniară, dar și pe cetățenii acesteia, urmare a eliberării înainte de termen a condamnaților, condamnați care au recidivat și au săvârșit fapte penale cu o gravitate ridicată.

Ca unică soluție la suprapopulare, ați garantat pentru modificările aduse în Camera Deputaților formei inițiale a legii privind recursul compensatoriu, făcându-vă implicit vinovat, alături de PSD-ALDE, pentru eliberarea a peste 12.000 de condamnați, dintre care au recidivat deja peste 600.

Domnule Ministru al Justiției,

Având în vedere aceste încălcări flagrante ale Constituției României de către dumneavoastră, suntem siguri că, dacă nu ne-am afla în perioada imediat anterioară campaniei electorale, PSD-ALDE ar trece de urgență la demersurile pentru demiterea dumneavoastră din funcția de ministru. Inclusiv aceștia și-au dat seama că i-ați păcălit, dar sunt între ciocan și nicovală și nu-și permit în acest moment dezicerea de un ministru pe care l-au susținut în trei rânduri. Reprezentanții puterii știu cănu ar fi o măsură ce ar face bine campaniei electorale, iar dumneavoastră profitați din plin de acest context!

Totuși, pacea în sistemul judiciar, deci implicit și cea a statului român ar trebui să primeze și este evident că tensiunile apărute în sistemul judiciar ar fi ameliorate doar prin demiterea domnului Tudorel Toader din funcția de ministru.

România este afectată inclusiv din punctul de vedere al relațiilor cu instituțiile europene și ale UE (Comisia Europeană, GRECO, APCE, Comisia de la Veneția, CEDO etc.), din motivele pe care le-am relatat și mai sus, întrucât domnul ministru promite ceva la nivelul acestor instituții, iar apoi, în plan național, acționează în cu totul alt sens. Atitudinea dumneavoastră trebuie schimbată!

Menționăm că, la data de 19 iunie 2019, Comisia de la Veneția va emite un punct de vedere cu privire la modificările aduse legilor justiției prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 7/2019. Este de natura evidenței că va fi unul negativ și că România va fi din nou criticată de organismele europene.

Domnule Toader, arătați-ne că, măcar o dată în cariera dumneavoastră de ministru, sunteți demn de această funcție! Asumați-vă obligația de a transpune întocmai și în totalitate în legislația națională prevederile conținute de recomandarea pe care o va emite Comisia de la Veneția! A rămas singura dumneavoastră șansă de a mai continua în fruntea Ministerului Justiției. Iată de ce vă revine sarcina imperioasă de a vă lua CHIAR ACUM angajamentul că nu vă veți abate cu nicio virgulă de la ceea ce vor spune experții Comisiei de la Veneția.

Domnule Ministru,

V-am citit cu mare atenție din Raportul de activitate pentru perioada 2017-2019 și Secțiunea II – „O justiție europeană”. Regretabil, domnule ministru, că aveți o abordare sumară când vorbiți despre Raportul MCV. Nimic despre criticile primite, despre avertizările de a nu interfera politicul în acțiunile Justiției. O asemenea strategie nu vă face cinste!

De asemenea, nicăieri în acest raport nu am văzut scris ce era mai important: că, timp de doi ani, pentru că PSD își dorește articole de lege prin care să își asigure controlul asupra justiției, i-ați fost părtaș. Sunteți la fel de vinovat ca și PSD că România ultimilor doi ani a căpătat vizibilitate în spațiul european, și nu numai, doar pentru lupta aprigă care se dă între cei care țintesc subjugarea justiției și tabăra celor care își doresc o justiție corectă, dreaptă, imparțială și independentă.

Nu aveți ce aduce în apărarea dumneavoastră, pentru că faptele există. Ne referim la cele mai recente „inovații” și sunt mai mult decât suficiente pentru a ilustra vinovăția dumneavoastră: OUG privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la INM, formarea judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a INM, dar și pentru modificarea legii 303 privind Statutul magistraților, a legii 304 privind organizarea judiciară și a legii 317 privind CSM, ați permis modificări abuzive și absurde la legile justiției și la Coduri, s-a ratat ridicarea MCV de către Comisia Europeană, acceptarea unui buget pentru Ministerul Justiției mult prea mic pentru a asigura progresul sistemului judiciar.

Cum vă puteți numi conducător al Ministerului Justiției? Dumneavoastră ar trebui să dirijați această instituție spre contribuirea la buna funcționare a sistemului judiciar și la asigurarea condițiilor înfăptuirii justiției. Din păcate, se pare ca normalitatea a ajuns utopie! Domnule ministru, în loc să vă îndepliniți atribuțiile prevăzute de Constituția României, dumneavoastră întruchipați apărătorul infractorilor. Nu numai că sunteți părtinitor, dar vă exprimați această poziție cât de des puteți în spațiul public. Cum pot oare cetățenii să mai aibă încredere în guvernanții acestei țări?

Domnule Toader, asumați-vă și nemulțumirile grefierilor care au protestat în Piața Victoriei. Bineînțeles că și acestea sunt urmarea acțiunilor sau, mai bine zis, a inacțiunilor dumneavoastră în calitate de ministru! Tergiversarea elaborării unui nou statut pentru profesie duce la confruntarea acestora cu regulamente de ordine interioară care conţin reglementări interpretabile care pot genera abuzuri din partea magistraţilor. Astfel, nu avem cum să nu ne întrebăm de ce nu procedați la reglemetarea statutului pentru această profesie. Oare pentru că sunteți prea ocupat cu adoptarea unor ordonanțe care au ca scop controlul magistraților de către politic? Sau din cauză că vă mai gândiți la modificarea Codului penal și a Codului de procedură penală astfel încât anumite persoane să se sustragă răspunderii penale?

Domnule ministru, grefierii sunt martorii unei legi de salarizare care a poziţionat categoria lor profesională drept cea mai prost plătită categorie de personal din justiţie, deşi alături şi împreună cu aceștia se înfăptuieşte actul de justiţie!

Să nu uităm de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției. Cum este posibil să se instituie aceste prevederi tocmai în ceea ce privește personalul din sistemul justiției? Pe lângă faptul că avem cele mai mici salarii în acest domeniu dintre toate statele membre ale U.E., nici nu le plătim la timp. Pare că v-ați făcut un scop din îngenuncherea justiției, adoptând numai acte normative nocive pentru această formă fundamentală a activității statului.

Domnule ministru, este nevoie să amintim și de directivele U.E. care nu au fost implementate? Dumneavoastră și coaliția PSD-ALDE ați expus România la riscul sancționării cu amenzi uriașe în cadrul procedurii de infringement. Astfel, potrivit documentului întocmit de MAE, sunt 21 de directive pe care nu le-ați transpus.

O altă temă, la care ați omis cu măiestrie în Raportul dumneavoastră de activitate 2017-2019 să dați amănunte, este „arhiva SIPA”, arhiva fostei Direcții Generale de Protecție și Anticorupție. Să fie oare motivată această absență de faptul că ați învăluit într-un total mister Comisia de inventariere pe care ați trimis-o în arhiva SIPA, că ați fost acuzat de manipulare de către Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) sau că nici până în prezent nu v-ați respectat promisiunile legate de acest subiect? Cu siguranță, este unul dintre multele aspecte din activitatea dumneavoastră la care nu vă puteți aloca un titlu de glorie și vă recomandăm ca atunci când vă completați CV-ul să aveți în vedere un nou capitol: cel al operațiunilor controversate, unde cap de listă să fie „arhiva SIPA”.

Tot aici ați putea adăuga și „Evaluarea procurorilor cu funcții de conducere”. Încă nu e prea târziu să ne oferiți o explicație plauzibilă a faptului că Secția pentru procurori a CSM v-a avizat negativ propunerea de schimbare din funcție a Procurorului General, motivând că „Raportul ministrului Justiției privind activitatea managerială a procurorului general nu respectă dispozițiile legale în vigoare, standarde internaționale și naționale în materia activității Ministerului Public și contravine direcției jurisprudențiale conturate atât de organismele internaționale, cât și de Curtea Constituțională a României”.

În acest context, domnule ministru, poate satisfaceți curiozitatea românilor și oferiți opinia dumneavoastră referitoare și la evaluarea pe care v-o face zilnic asociațiile profesionale de magistrați, partenerii europeni, societatea civilă și care iese în evidența prin multiplele critici privind modul în care alegeți să dictați Justiției un parcurs nu tocmai corect.

Eventual, într-o apariție televizată, pentru că am remarcat lejeritatea cu care pledați în fața camerelor TV, adeseori și pentru cauze extrem de controversate. Ar fi de neiertat să ignorați cu bună știință apelurile comune și tot mai numeroase ale asociațiilor de magistrați de a ieși din logica Ordonanțelor de urgență care șubrezesc sistemul de justiție și care răspund nevoilor unor persoane de la vârful puterii politice.

Consecutiv multor alte acte normative cu referire la sistemul judiciar, elaborate în ultimii doi ani și față de care o mare parte a judecătorilor și procurorilor au protestat și încă mai protestează, acum vă pregătiți de o nouă lovitură aplicată structurii sistemului de drept penal: recentele proiecte de OUG pe care le-ați definitivat, cea de modificare a Codurilor penale și cea care permite condamnaților definitivi să depună contestații în anulare a sentințelor date de completurile de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Nu vă cerem să reacționați solicitărilor venite din partea politicienilor de la opoziție, dar nu faceți greșeala să tratați cu spatele semnalele de alarmă ale celor care știu cu adevărat ce efecte negative vor produce în timp aceste modificări de anvergură. Și au perfectă dreptate când spun că „Actul normativ trebuie să fie impersonal și difuz, fundamentat pe realitatea socială și motivat de nevoia de a răspunde unei situații concrete ori unui fenomen constatat în mod obiectiv. În acest moment, legea – nedezbătută public, neelaborată de puterea legislativă și nejustificată de vreo urgență – este adecvată doar nevoilor unui grup de persoane și nu nevoilor societății în ansamblu”,

Asociațiile magistraților avertizează, de altfel, că o astfel de schimbare majoră nu poate fi adoptată în procedură de urgență, fără niciun fel de evaluare și studiu sociologic sau criminologic și fără o consultare reală și aprofundată la nivelul tuturor actorilor implicați și a societății în general.

PNL, întotdeauna, și-a dorit ca Ministerul Justiției să fie un exemplu de management profesionist pentru celelalte structuri similare ale Guvernului. Astăzi, însă, mai mult ca oricând. Pentru că nu mai putem accepta să avem un ministru al Justiției care face paradă de erudiția sa, dar dovedește o minuțiozitate ieșită din comun când vine vorba de lucruri neînsemnate și tratează cu superficialitate problemele stringente ale domeniului său de activitate.

Faptele dumneavoastră vă acuză, domnule ministru, nu PNL. Nu mai devreme de săptămâna trecută, ați reprogramat interviul candidaților din partea României pentru Parchetul European, stabilit inițial pe 22 martie, fără ca măcar să precizați o dată ulterioară. Vă reamintim, de asemenea, că nu am văzut o implicare deosebită a domniei voastre nici în ceea ce privește ANABI (Agenția Națională de Recuperare a Bunurilor Indisponibilizate), deși în Raportul MCV din luna noiembrie 2018, recomandarea numărul 12 era extrem de explicită. „Agenția ar trebui să instituie un sistem de raportare periodică cu privire la dezvoltarea capacității sale administrative, la rezultatele obținute în confiscarea și la gestionarea bunurilor provenite din săvârșirea de infracțiuni”. Suntem în luna martie 2019, iar un raport anual ANABI pe 2018 încă nu este afișat pe site-ul Agenției, în condițiile în care, anul trecut, precedentul raport a fost finalizat în luna februarie.

Am putea înțelege că ați avut o agendă extrem de încărcată în ultimul timp, în special cu retragerea acreditărilor pentru anumiți jurnaliști, dar o explicație privind lipsa raportului anual ANABI pe 2018 până la momentul actual este necesară și vă solicităm să o oferiți public, de urgență, domnule ministru.

Știm că sunteți parte a puterii actuale, domnule Toader, dar vă faceți un titlu de cinste că sunteți mai înainte de toate un „tehnocrat”. Ar fi nemaipomenit dacă ați și dovedi această calitate, acceptând și implementând în acțiunile dumneavoastră singura condiție pe care președintele Klaus Iohannis și societatea românească a pus-o partidelor politice: niciun compromis în ceea ce privește lupta împotriva corupției. Dar ați ales să acționați total invers.

Chiar nu vă mustră conștiința că, din cauza lipsei de profesionalism, a relei credințe, a slugărniciei față de Liviu Dragnea a dumneavoastră și a colegilor dumneavoastră din Guvern, s-a pus în discuție de către Președintele României inițierea unui referendum care să susțină o reformă reală în domeniul justiției? Chiar este nevoie să vină cetățenii acestui stat și să vă spună cum să vă faceți treaba? Nu ar fi mai ușor și mai demn să faceți ceea ce e just încă de la început?

Vă împovărați cu o culpă mult prea mare, domnule Toader! Uitați că alta este menirea constituțională și legală a Ministerului Justiției: să asigure condițiile corecte înfăptuirii justiției și buna funcționare a sistemului judiciar, în așa fel încât drepturile și libertățile cetățenilor să fie respectate. Degringolada în care ați plasat sistemul judiciar din România poartă semnătura dumneavoastră!

Și au fost suficiente avertismente că nu e bine să se acționeze împotriva democrației și a statului de drept, de care ar fi trebuit să țineți seama.

La 24 ianuarie 2017 încă nu erați ministru al Justiției, dar asta nu vă dă dreptul să nu știți că, exact la acea dată, Președintele României a solicitat Parlamentului avizul cu privire la organizarea unui referendum național ce avea ca temă „continuarea luptei împotriva corupției și asigurarea integrității funcției publice”. Parlamentul României a avizat favorabil organizarea referendumului, adoptând, la data de 13 februarie 2017, Hotărârea nr. 5/2017 privind solicitarea Președintelui României.

La mai puțin de doi ani, chiar în timpul ședinței solemne a Centenarului din Parlamentul României, președintele Klaus Iohannis adresa o nouă solicitare celor din coaliția PSD-ALDE, inclusiv guvernanților: „Nu puneți în joc tot efortul și sacrificiile românilor pentru care sunt atât de respectați în Uniunea Europeană, nu faceți rău societății românești mergând mai departe cu legi ale justiției și cu modificări ale codurilor penale care sunt incongruente cu o democrație veritabilă”

Domnule ministru, de ce nu ați luptat alături de Președintele României împotriva corupției pentru asigurarea integrității funcției publice? De ce uitați în permanență că aveți obligația să vă aflați în slujba poporului român, nu a coaliției PSD-ALDE! De ce sunt atât de multe întrebări la care, oricât v-ați strădui, nu ați putea răspunde fără să vă discreditați?

Ați dezamăgit, domnule Ministru! În special pe cei cărora le arătați cândva, din postura de practician al dreptului și de profesor universitar, cât de nobilă este profesia de jurist. Vom susține un referendum pe Justiție, pentru că este unica modalitate de a înțelege și dumneavoastră că ați greșit, și nu puțin, și că victimele acțiunilor și deciziilor domniei voastre nu sunt cei pe care PSD îi semnalează ca fiind inamicii săi, ci românii și justiția din România.

Domnule Ministru al Justiției,

În încheiere, semnatarii prezentei moțiuni simple, apelând la responsabilitatea dumneavoastră față de Parlamentul României, dar și la probitatea care cu siguranță nu vă lipsește, vă solicită:

1. Să renunțați la modificările nocive aduse legislației penale și să procedați la armonizarea acestora cu deciziile Curții Constituționale a României;

2. Să renunțați la modificările legislative din domeniul judiciar care contravin principiilor unui stat de drept, dar și modalității de înfăptuire a justiției și statutului judecătorilor, prevăzute de Constituția României;

3. Să sprijiniți inițiativa noastră legislativă de desființare a Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție, pentru a ne ralia nevoilor actuale ale justiției din România, dar și obligațiilor internaționale cu privire la care statul român s-a angajat;

4. Să încetați să mai considerați recomandările instituțiilor internaționale de profil ca fiind documente politice. Nu ignorați ajutorul profesionist dintr-un orgoliu copilăresc sau pentru că așa a fost angajamentul pe care vi l-ați luat față de structura centrală a PSD. Recunoașteți că îngrijorările experților independenți în drept constituțional din Comisia de la Veneția, ale membrilor Comisiei Europene care întocmesc Raportul MCV sau ale Grupului GRECO legate de parcursul justiției din România sunt justificate. Faptele și deciziile guvernanților vorbesc de la sine, revoltele românilor pentru o justiție independentă au devenit de notoritate în spațiul extern, iar pe agenda CEDO se regăsesc cauze în care procurori de rang înalt contestă modul în care au revocați din funcție.

5. Să renunțați la logica păcătoasă de a pune egal între România și PSD-ALDE.

6. Să nu vă transformați în „avocatul diavolului” susținând, completând și pledând abuzurile puterii în domeniul legilor justiției, pentru că nu aceasta este misiunea dumneavoastră la Ministerul Justiției.

7. Dacă vă depășesc aceste solicitări, dacă este dificil pentru dumneavoastră să interpretați și să puneți în practică principii fundamentale precum rațiune, dreptate, corectitudine, profesionalism, atunci, domnule ministru, timpul dumneavoastră în fruntea Ministerului Justiției a expirat. Și singura variantă care vă rămâne pentru a nu arunca în derizoiru ceea ce ați realizat până la data de 23 februarie 2017, când ați devenit pentru prima dată ministru, este demisia de urgență. Nu mai așteptați să fiți demis în urma acestei moțiuni! Este un capăt de drum pe care nu vi-l dorim, dar pe care l-ați cerut cu insistență prin răul făcut sistemului judiciar din România în ultimii doi ani. Nu vă dorim să se adeverească și pentru domnia voastră zicala „fiecare pasăre pe limba ei piere”. (foto Gândul.info)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri