Caută
Close this search box.

Kovesi, suspectă într-un al doilea dosar penal: Este o înscenare! Toate acuzațiile sunt fabulații

Kovesi

Laura Codruţa Kovesi a declarat joi, la ieşirea de la Secţia de Investigare a Magistraţilor, unde a fost audiată peste cinci ore, că în procedura de aducere la cunoştinţă a unor noi acuzaţii i s-au încălcat toate drepturile procedurale. Cel mai grav, acela că i-ar fi fost date acte nesemnate.

„Am reținut că aș fi condus un grup organizat format din procurori din DNA. Procesul verbal a fost semnat doar de avocați, nu și de procuror. Nu am reținut, pentru că citea foarte repede.

Acuzația este că aș fi coordonat un grup organizat cu procurorii în DNA. Nu s-a dispus nici o măsură”, a mai spus Kovesi.

„Am fost împiedicată să dau declarație. Dorința mea a fost să lămuresc cât mai repede acele fabulații. Am făcut o cerere prin care am solicitat să văd dosarul și pentru a cunoaște acuzațiile.

Pe 15 februarie mi s-a adus la cunoștință că sunt învinuită, dar eu nu am primit detaliile. S-a stabilit să am acces la documente în perioada 8-14 martie. Astăzi am fost în imposibilitatea de a da declarație pentru că nu am avut acces la acuzații.

Mi s-a spus că trebuie să rămân în birou. Am întrebat dacă pot să plec și să aștept citația. Mi s-a spus că nu și că sunt acuzată într-un alt dosar”, a declarat Laura Codruța Kovesi.

„Este o înscenare pentru a fi împiedicată să ocup funcția de procuror-șef european. Toate aceste acuzații sunt fabulații susținute de persoane care au probleme cu legea”.

Fosta şefă a DNA a subliniat că nu a încălcat niciodată legea şi că îşi va dovedi nevinovăţia.

„Întotdeauna am respectat legea în tot ce am făcut și nu îmi e rușine de nimic din activitatea mea”, a declarat Kovesi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri