Caută
Close this search box.

Lacul scheletelor din Himalaya!

Departe, în Munții Himalaya, există un lac glaciar unde pot fi „admirate” sute de schelete umane, la kilometri buni de orice așezare civilizată. A trebuit să treacă zeci de ani să fie înțeles modul în care au murit oamenii din Lacul scheletelor și care a fost motivul pentru care cadavrele lor au ajuns acolo, cu atâta vreme în urmă.În Al Doilea Război Mondial, un paznic al rezervației naturale indiene Nanda Devi, Hari Kishan Madhwal, a intrat într-o micuță vale și a dat peste Lacul scheletelor, un ochi de apă glaciară aflat la peste 4.800 de metri deasupra nivelului mării (cam la jumătatea înălțimii vârfului Everest). Paznicul a fost uimit să descopere mai multe schelete pe fundul lacului. A reușit să le vadă deoarece lacul are adâncimea maximă de numai doi metri. Această întindere de apă de la mare altitudine este acoperită cu gheață timp de 11 luni pe an.Când gheața se topește și apele se retrag, rămășițele ies la suprafață. Este vorba de aproximativ 200 de schelete. Potrivit ”Atlas Obscura”, britanicii au crezut inițial că rămășițele aparțineau soldaților japonezi invadatori, care muriseră în urma expunerii la mediul neiertător. Alții credeau că scheletele aparțineau generalului Zorawar Singh și soldaților săi din Kashmir, care au dispărut în Munții Himalaya după Bătălia Tibetului, din 1941. Guvernul britanic a examinat scheletele și a ajuns la concluzia că erau mult prea vechi ca să fie vorba de soldați japonezi.

 

Mai multe porțiuni de carne, păr, unghii și oase s-au păstrat foarte bine datorită aerului din Himalaya, care este uscat și rece. După mai multe căutări, savanții au găsit mai multe artefacte lângă cadavre, inclusiv vârfuri de sulițe, sandale de piele și inele, ceea ce demola teoria conform căreia rămășițele aparțineau unor soldați din Al Doilea Războii Mondial.

De-a lungul anilor, aflarea soartei celor decedați și-a pierdut prioritatea. Experții nu au reușit să explice cu exactitate de unde proveneau scheletele și ce anume a provocat moartea atâtor oameni. Au speculat că o avalanșă, bolile, înfometarea, sinuciderea rituală sau chiar și un atac inamic ar putea fi motivul pentru care atâția oameni au murit într-un singur loc. O teorie propunea ideea că oamenii fuseseră uciși în altă parte și scheletele lor se deplasaseră din cauza mișcărilor ghețarilor.

În 2004, o echipă de cercetători compusă din personal de la National Geographic, de la Universitatea Oxford și de la Centrul pentru Biologie Celulară și Moleculară din Hyderabad, India, a reușit să dateze cadavrele ca aparținând unei perioade din jurul anului 850, o epocă în care această țară se putea lăuda cu cea mai mare economie de pe Pământ. Savanții au stabilit că scheletele sunt ale unor grupuri distincte de oameni din secolul IX. Unul dintre grupuri era un clan sau o familie compusă din indivizi înrudiți, iar celălalt era compus din oameni cu o statură mai mică. Mai târziu, s-a stabilit că 70% dintre cei din primul grup proveneau din Iran, iar al doilea grup, alcătuit din oameni de statură mai mică, fusese probabil angajat să slujească drept ghid și să care bagajele primului grup, în cadrul pelerinajului întreprins de membrii acestuia.

Experții au stabilit că toate aceste persoane au fost ucise cu lovituri la cap, care le-au lăsat în cranii niște crăpături mici și adânci. Existau, de asemenea, urme de lovituri la gât și la umeri. Natura rănilor sugera faptul că oamenii fuseseră uciși cu niște obiecte rotunde. Cum restul oaselor scheletelor acestor oameni nu aveau urme de vătămări, investigatorii au tras concluzia că loviturile au venit de sus.

O legendă locală spune că regele din Kanauj și soția sa însărcinată călătoreau cu anturajul spre altarul din Nanda Devi, ca să ia parte la o ceremonie specială, când au fost surprinși de o furtună cu grindină. Nu aveau unde să se adăpostească și au murit în lacul Roopkund (numele oficial al apei). Un cântec folcloric tradițional descrie un scenariu asemănător, în care o zeiță a devenit atât de furioasă pe străinii care treceau prin sanctuarul ei, încât s-a răzbunat aruncând asupra lor o mare grindină. Bineînțeles, nu se știe dacă aceste povestiri folclorice se bazează pe evenimente reale, însă savanții cred că o furtună cumplită cu grindină, cu pietre cu circumferința de 3 centimetri, a cauzat decesele de la Lacul scheletelor, cu peste 1.200 de ani în urmă.

Neavând unde să se adăpostească, oamenii au murit din cauza unor traumatisme provocate de căderea grindinei. Nu este singura ocazie în care furtunile de grindină au făcut prăpăd printre oameni. Pe 30 aprilie 1888, până la 246 de oameni au murit în urma căderii unei grindine de mărimea „ouălor de gâscă și a portocalelor” în Moradabad, India. În 1932, s-a raportat moartea a 200 de persoane și rănirea altor mii în urma unei căderi de grindină în Nanking (sau Nanjing), China.

Între timp, Lacul scheletelor a transformat Roopkund într-o destinație turistică, atrăgând sute de vizitatori, drumeți și pelerini în fiecare an. Aceștia parcurg urcușul abrupt timp de cinci zile pentru a ajunge la lac.

Potrivit Wikipedia, s-au făcut unele eforturi pentru conservarea zonei și transformarea ei într-o destinație pentru ecoturism. Astfel, se încearcă protejarea scheletelor de călătorii care caută suveniruri și care uneori fură oase.

Sursa: Incredibilia.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri