Caută
Close this search box.

Laura Codruța Kovesi, o reușită extraordinară!

Deși este în continuare atacată în propria sa țară, Laura Codruța Kovesi, a reușit o performanță extrem de importantă în plan internațional, cu care închide gura tuturor contestatarilor săi. Fostul procuror-șef DNA a reușit să ajungă într-una don cele mai onorante și disputate poziții internaționale.

Astfel, cea mai veche și mai prestigioasă universitate din Statele Unite ale Americii, Harvard, înființată cu aproape 400 de ani în urmă (1636), a publicat lista anuală cu cele 21 de femei cu contribuţii decisive în domeniul judiciar şi legislativ, listă pe care apare şi Laura Codruţa Kovei.

Important este că nominalizările au fost realizate de studenţii şi cadrele didactice ale Facultăţii de Drept de la Harvard.

„Cea de-a şasea ediţie Conferinţei anuale Law International Women’s Day Portrait demonstrează extraordinara contribuţie a femeilor din întreaga lume în domeniile dreptului şi politicii. Doamnele premiate – nominalizate de studenţi, profesori, personal didactic – sunt voci puternice în domeniile lor, indiferent care sunt ele”, a anunţat Universitatea Harvard.

Între cele 21 de laureate se numără, alături de Laura Codruţa Kovesi, Sarah Leah Whitson, director în Human Rights Watch, Stacey Abrams, avocat, membru al Partidului Democrat din SUA, Gloria Allred, avocat american care luptă pentru drepturile femeilor, Sudha Bharadwaj, militant pentru drepturile omului în India, Sila Calderon, procuror din Puerto Rico şi fost senator, Helen Clark, premier al Noii Zeelande (1999 şi 2008) şi administrator al Programului de Dezvoltare al Naţiunilor Unite (2009-2017), Claudia Escobar, judecător şi profesor de Drept din Guatemala, Diane Wood, judecător american şi profesor de Drept.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri