Caută
Close this search box.

Liviu Dragnea şi-ar putea întrerupe turneul prin ţară din cauza sănătăţii precare

Dragnea spate

Liviu Dragnea a fost prezent sâmbătă la PSD Ilfov, unde au avut loc alegeri pentru organizația locală. Șeful PSD a vorbit celor prezenți o bună bucată de vreme.

La puţin timp după discursul de la Snagov, Liviu Dragnea a avut nevoie de îngrijiri medicale şi a ajuns la spital.

Colegii de partid care l-au însoțit la unitatea medicală spun că șeful PSD urmează să fie supus unui examen RMN.

Dragnea a acuzat dureri puternice de spate, ca și ieri, la Dâmbovița, unde a fost prezent tot pentru a participa la alegerile din organizația locală.

Dragnea s-a plâns că în sală este foarte frig și că îi este aproape imposibil să se deplaseze. Surse din partid au declarat, potrivit digi24, că liderul partidului social-democrat ar fi făcut săptămâna trecută câteva injecții, tot în urma unor dureri puternice la spate.

Dragnea ar trebui să fie prezent mâine, la Brăila, în fieful fostului premier Mihai Tudose, plecat la Pro România, însă va ajunge numai dacă starea de sănătate îi va permite.

FOTO: captură Digi24

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri