Caută
Close this search box.

Meci incredibil făcut de Monica Niculescu împotriva lui Muguruza! Românca e în turul trei la Miami

Monica Niculescu a o obţinut vineri noaptea una dintre victoriile cele mai importante din ultima vreme.

Niculescu a câştigat duelul cu Garbine Muguruza, în turul secund la Miami, scor 7-6(0), 4-6, 6-2. Sportiva noastră nu s-a dezminţit – a servit din mână la minge de meci.

Românca e o adversară extrem de inconfortabilă pentru orice jucătoare. Pentru că are o dreaptă cu mult slice şi e imprevizibilă, scoţându-le din ritm pe adversare.

În meciul cu Tamara Zidansek, din turul întâi, Monica a fost comparată cu un actor din Matrix, după ce a servit din mână. Românca a procedat la fel şi cu Muguruza, doar că de această dată miza era mult mai mare.

Din păcate pentru Monica Niculescu, serviciul a fost out. Lucru care a demoralizat-o, al doilea serviciu fiind de asemenea în afara terenului. Dar Monica s-a remontat imediat, câştigând următoarele două puncte şi învingând-o pe Muguruza, potrivit digisport.

În turul următor, reprezentanta noastră va juca, în direct la Digi Sport, împotriva Carolinei Wozniacki, care s-a impus cu 6-4, 6-4 în duelul cu Sasnovich.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri