Caută
Close this search box.

Motivele pentru care a ales Ungaria, şi nu România o mare companie

companie

​O companie lider mondial din industria de îmbuteliere, care era foarte aproape de a face o investiție în România, a decis în final să meargă în Ungaria, la 100 kilometri de graniță, din cauza autorităților. Acest exemplu real a fost prezentat de Gabriel Popa, partener Noerr România, o societate de avocatură internațională.

Foarte pe scurt, motivele pentru care ales Ungaria:
– Guvernul român nu a dat niciun semnal despre redeschiderea unei scheme de ajutor de stat pentru investiții
– Autoritățile nu au reușit să spună nici dacă și când se va redeschide schema
– Lipsa autostrăzilor, un alt motiv
– Nivelul agenților guvernamentali din Ungaria este dintr-o ligă superioară României
– Autoritățile de acolo stau mult mai bine decât cei din România pe zona de soft skills
– Guvernul maghiar înțelege mai bine mecanismele economice

Ei știu să-și pună în valoare în mod inteligent atuurile de țară

„Am avut anul trecut un investitor care voia să realizeze o investiție de peste 50 milioane euro, lider mondial în industria respectivă, nu pot să dau nume. Era vorba de industria de îmbuteliere lichide, băuturi, alimente și așa mai departe.

Nu e cunoscut brandul pentru că nu e un brand care să își facă reclamă, dar e lider mondial. E din Germania”, a spus Popa, în cadrul unei conferințe organizate de Oxygen events.

El a precizat că acea companie era interesată de o investiție în zona de vest și nord-vest a țării.

„Am avansat în discuții cu autoritățile locale, s-au identificat terenuri, în fine. S-a ajuns în pragul negocierii condițiilor contractuale. În paralel, ei analizau și Ungaria. Cred că mai erau și alte țări în discuție.

Inițial, România părea să fie în avantaj, iar apoi și datorită unor aspecte de politică internă a firmei și așa mai departe, dar în principal din cauza faptului că la acea dată nu exista nicio perspectivă în România sau niciun fel de semnal din partea Guvernului cu privire la redeschiderea schemei de ajutor de stat pentru investiții”, își amintește reprezentantul Noerr România.

La momentul respectiv era vorba de investiții de peste 10 milioane euro, unde ei se încadrau cu proiectul lor. S-au decis în ultimul moment să o cotească spre Ungaria, la o distanță de 100 de kilometri distanță de granița cu România. Ei aspirau forță de muncă și din România.

Dincolo de acest dezavantaj privind nedeschiderea schemei de ajutor de stat, autoritățile nu au reușit să comunicare unui orizont de timp cât de cât orientativ, estimativ când s-ar fi putut deschide.

„Din discuțiile la care au participat și colegii mei din Ungaria cu echipe de investitori la agențiile pentru stimularea și promovarea investițiilor străine în Ungaria, feedback-ul a fost că e o diferență de la cer la pământ la nivel de profesionalism al agenților guvernamentali care au participat la acele discuții, la modul în care și-au prezentat avantajele în țară cu privire la amplasamentul și localitatea în care urma să se amplaseze investiția, angajamente cu privire la realizarea lucrărilor de infrastructură, de utilități pentru terenul respectiv”, a afirmat Popa.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri