Caută
Close this search box.

Opoziţia cere declararea incapacităţii preşedintelui algerian Bouteflika din motive de sănătate

abdelaziz bouteflika

Principalele partide de opoziţie algeriene au solicitat aplicarea articolului 102 din Constituţie, care permite declararea incapacităţii preşedintelui ţării, Abdelaziz Bouteflika, şi amânarea în consecinţă a alegerilor prezidenţiale din 18 aprilie, relatează EFE, via Agerpres.

Într-o declaraţie comună, liderii opoziţiei au respins scrisoarea citită la televiziunea naţională, atribuită preşedintelui de 82 de ani, internat în Elveţia, în care acesta promitea că, după alegeri, va începe un proces destinat alegerii unui succesor. Ei au avertizat de asemenea că situaţia actuală poate degenera şi „pune în pericol stabilitatea ţării”.

„Solicităm aplicarea articolului 102 din Constituţie, prin care să se declare vacant postul de preşedinte al ţării din motive de sănătate şi să se amâne alegerile. Refuzăm un al cincilea mandat care ar putea provoca alte drame şi pericole”, se subliniază în declaraţia comună a opoziţiei algeriene.

În ceea ce priveşte scrisoarea atribuită preşedintelui, care de duminică este internat într-un spital elveţian, fără a se cunoaşte adevărul despre starea sănătăţii sale, apelul opoziţiei consideră că este vorba de un şiretlic al anturajului lui Bouteflika, în încercarea de a câştiga timp.

„Este o manevră pentru a învinge mişcarea populară, obiectivele şi sacrificiile sale şi o încercare de a prelungi durata de viaţă a acestui sistem”, au adăugat semnatarii, care au îndemnat la continuarea demonstraţiilor.

Protestele începute pe 22 februarie au crescut în mod constant în amploare, culminând cu manifestaţia de vineri din capitală, cea mai mare demonstraţie înregistrată în ultimul deceniu în Algeria.

Cu toate acestea, duminică, ministrul algerian al Transporturilor şi şeful campaniei electorale a lui Bouteflika, Abdelghani Zaalane, a prezentat în numele acestuia actul prin care solicita Curţii Constituţionale înregistrarea candidaturii sale. Curtea Constituţională are la dispoziţie zece zile pentru a examina şi valida toate candidaturile.

În funcţie din 27 aprilie 1999, preşedintele a suferit în 2013 un accident vascular cerebral care i-a slăbit facultăţile fizice şi l-a împiedicat să ia parte la campania electorală din anul următor, dar nu şi să le câştige. De atunci, Abdelaziz Bouteflika nu mai vorbeşte în public, se deplasează într-un scaun cu rotile împins de fratele său Said, iar apariţiile sale publice sunt rare, limitate la imaginile înregistrate de televiziunea de stat cu ocazia reuniunilor Consiliului de Miniştri sau a vizitelor unor înalţi demnitari străini.

Preşedintele algerian nu a mai călătorit în străinătate în ultimii cinci ani, iar în ultimii doi ani a anulat în ultima clipă din motive de sănătate întrevederi confirmate cu înalţi oficiali, precum cancelarul german Angela Merkel sau prinţul moştenitor al Arabiei Saudite, Mohamad bin Salman.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri