Caută
Close this search box.

PSD, memorandum cu o companie deținută de emiratul Dubai. Ţinta: Portul Constanţa

portul constanţa

Premierul PSD Viorica Dăncilă a participat la ceremonia de semnare a unui memorandum de înțelegere între compania guvernamentală din Dubai, DP WORLD, și Ministerul Transporturilor.

În marja evenimentului, a avut și o cină de lucru cu Sultan Ahmed Bin Sulayem, președintele Dubai Ports, potrivit unui anunț al Guvernului. Executivul PSD continuă astfel strategia de apropiere de investitorii din lumea arabă, în paralel cu ignorarea fondurilor europene.

Compania DP WORLD, deținută de emiratul Dubai, este unul dintre marii operatori portuari din Constanța.

În februarie, compania DP World Constanța a semnat reînnoirea contractului de concesiune cu Administrația Porturilor Maritime Constanța pe 30 de ani, până în anul 2049. Obiectul concesiunii îl reprezintă cel mai mare terminal de containere din portul Constanța, deținut de firma din Dubai.

În octombrie 2018, Dăncilă a efectuat o vizită în Dubai, unde s-a întâlnit cu același Sultan Ahmed Bin Sulayem. Cei doi oficiali ”și-au exprimat dorința de consolidare a relațiilor între mediile de afaceri dintre cele două state, accentul fiind pus pe cooperarea sectorială în domenii precum energie, agricultură, investiții, securitatea infrastructurii critice, turism și situații de urgență”, potrivit unui comunicat de la acel moment al Guvernului.

Mai mult, Dăncilă și Sultan Ahmed Bin Sulayem au discutat despre crearea unui parteneriat economic extins între cele două guverne, spune G4Media.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri