Caută
Close this search box.

Rareș Bogdan TRANȘANT: Nu există dizidenți în PSD, există doar slugi ale lui Dragnea

rareş bogdan

Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu poartă negocieri dure cu privire la poziția ministrului Tudorel Toader, motiv pentru care deputații PSD au boicotat ședința de azi de la Camera Deputaților, votul fiind amânat pentru săptămâna viitoare.

Jurnalistul și moderatorul emisiunii Jocuri de Putere, Rareș Bogdan, a explicat pentru PSNews situația din Parlament. El spune că o parte dintre opozanți fac un joc dublu în favoarea PSD-ului, iar disidenții sunt inexistenți.

”Eu am înțeles că era nevoie de 160 de voturi. În mod normal, dacă ar fi fost toți parlamentarii PNL, care sunt 69, UDMR, care sunt 22, USR, care sunt 30, și o parte din minorități, plus PMP și Pro România, scorul trebuia să fie undeva la 140 de voturi. Le mai trebuiau 20 de voturi de la minorități și PSD. Faptul că au avut doar 110 înseamnă că ori Pro România, ori o parte din cei de la Opoziție nu s-au mobilizat. Trebuie spus că acest vot împotriva lui Tudorel Toader era un semnal. Doamna Dăncilă putea ține cont de el sau nu. O moțiune simplă nu duce la demiterea ministrului, ci este doar un vot de blam”, a spus jurnalistul.

Rareș Bogdan nu crede că social-democrații va vota vreodată împotriva Guvernului lor, membrii acestui partid fiind toți la fel, după chipul și asemănarea liderului lor, Liviu Dragnea.

”În momentul acesta, cred că lucrurile încep să fie din ce în ce mai clare: așa-zișii deputați din PSD care ar fi dizidenți fac, de fapt, un joc dublu. Nu există dizidenți în PSD, există doar slugi ale lui Dragnea aflate în Camera Deputaților. Dragnea exercită o forță fantastică asupra membrilor din Cameră și Senat așa încât le este frică și de umbra lor. 

E un sfârșit al iluziilor. Să nu ne facem iluzia că cei din PSD își vor da jos vreodată Guvernul sau vor vota în interesul statului român sau al cetățeanului. Ei sunt toți după chipul și asemănarea lui Liviu Dragnea, al lui Șerban Nicolaie, Eugen Nicolicea și Codrin Ștefănescu, Iordache, Buzatu, Oprișan. Nu există diferențe între ei. Cine crede că există diferențe, este un ignorant sau un optimist incurabil”, a adăugat ziaristul.

Cu privire la negocierile dintre Dragnea și Tăriceanu, Rareș Bogdan spune că președintele Senatului este ostaticul lui Liviu Dragnea, amenințat cu ridicarea imunității pentru a fi anchetat în dosarul în care e acuzat că ar fi luat 800 de mii de euro mită.

”Nu știu cu ce-l are la mână Tăriceanu pe Dragnea, în schimb știu cu ce-l are la mână Dragnea pe Tăriceanu, pentru că cererea de ridicare a imunității stă de trei luni de zile în biroul reunit al celor două Camere și n-a fost supusă la vot. În momentul în care se va supune votului, Tăriceanu e într-o parte sau alta. El stă agățat de această cerere de ridicare a imunității. 

Călin Popescu Tăriceanu este un biet prizonier al lui Liviu Dragnea și a găștii cățărate în fruntea PSD. Mă bucur foarte mult că lumea s-a convins că nu există un PSD bun și-un PSD rău. Există un PSD care a prăbușit imaginea României în lume, cu care nu stă de vorbă nimeni, absolut nimeni la nivel european, un PSD care a scumpit viețile românilor, care n-a făcut un kilometru de autostradă, care a prăbușit investițiile, care a crescut ROBOR, a prăbușit leul, care a crescut dobânzile și a reușit să ducă inflația de la 0,1% în ianuarie 2017 la 5,5 în ianuarie 2019. Acesta e PSD-ul” a încheiat Rareș Bogdan.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri