Caută
Close this search box.

Soţia lui Nicolae Robu, primarul Timişoararei, rănită într-un accident rutier

Nicolae Robu

Florica Robu soţia primarului municipiului Timişoara, Nicolae Robu, a fost rănită într-un accident rutier care a avut loc în apropierea Spitalului Judeţean Timişoara. Femeia era pasager într-un taxi.

Potrivit poliţiştilor, un tânăr de 20 de ani care mergea pe strada Arieş din Timişoara, dinspre strada Cluj către Spitalul Judeţean, a făcut un viraj la stânga pentru a pătrunde într-o benzinarie. Şoferul nu s-a asigurat şi a lovit un taximetru ce mergea regulamentar către centrul orasului, pe banda dedicată.

Potrivit unor surse, pe bancheta din spate a taxiului se afla soţia primarului Nicolae Robu, Florica Robu.

O ambulanţă a preluat-o pe soţia primarului şi a transportat-o la Spitalul Judeţean pentru investigaţii.

„Acum e bine. Are o rană care a trebuit cusută, deasupra ochiului stâng, şi mai multe lovituri dureroase, dar nepericuloase”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Poliţistii cercetează cazul şi au întocmit un dosar penal în cauză. Şoferul vinovat este cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri