Caută
Close this search box.

Tânărul care a accidentat mortal cinci persoane, într-o staţie de autobuz, În 2016, în Brăila a fost eliberat condiționat

ccr

Tânărul care, în aprilie 2016, a accidentat mortal cinci oameni, într-o staţie de autobuz din Brăila, a fost eliberat condiţionat din închisoare, după mai puţin de trei ani petrecuţi după gratii.

Marius Negoiţă, în vârstă de 29 de ani, a fost eliberat din Penitenciarul Brăila la jumătatea lunii trecute, în urma deciziei magistraţilor de la Judecătoria Brăila.

Bărbatul a primit iniţial o sentinţă de cinci ani, redusă apoi la patru ani, fiind scăzută perioada în care acesta a fost în arest la domiciliu. Mai exact, bărbatul a ieşit din închisoare după mai puţin de 3 ani, doi ani fiind în detenţie, iar aproape 10 luni în arest la domiciliu şi arest preventiv.

În aprilie 2016, Marius Negoiţă conducea cu viteză foarte mare pe un bulevard din Brăila, când a vrut să evite un alt vehicul şi a tras de volan. Autoturismul a urcat pe platoul din dreptul unei staţii de transport în comun şi a lovit cinci persoane. Patru dintre acestea au fost proiectate în peretele unui imobil, impactul cauzând decesul acestora. Pentru stabilirea condiţiilor în care s-a produs accidentul rutier, s-a dispus efectuarea unei constatări criminalistice. Astfel, s-a stabilit că viteza de deplasare a autoturismului a ajuns, la intrarea în staţie, la aproximativ 115 km/h, creştere de viteză care s-a produs cu circa 70 de metri înainte de impact.

În accident au murit patru femei şi un bărbat, cu vârste cuprinse între 37 şi 41 de ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri