Caută
Close this search box.

Transportatorii FORT şi COTAR blochează Capitala pentru Legea taximetriei

Transportatorii

Circulaţia rutieră în Capitală va fi dată peste cap astăzi şi mâine. Transportatorii de persoane vor protesta în fața sediului Executivului, de la prima oră a dimineţii, până spre după amiază.

Două ordonanţe de urgenţă promise de autorități nu au fost încă adoptate. Transportatorii au așteptat din februarie aprobarea acestor acte normative. După protestele de la începutul anului, au avut o întâlnire cu miniştrii Transporturilor şi Dezvoltării şi au stabilit modificările cerute.

Actele au intrat în dezbatere publică şi sunt în circuit de avizare. A trecut prea mult timp, susţin protestatarii, care acuză interese ascunse ale unor persoane ce întârzie aprobarea ordonanţelor.

Protestatarii vor ca Guvernul să modifice Legea Taximetriei şi să elimine sintagma „în mod repetat” din textul de lege. Astfel, transportul public de persoane, contra cost, cu maşina, va fi interzis dacă proprietarul autoturismului nu are şi licenţă valabilă de taxi.

Autorizaţiile nu vor mai fi acordate de primării, ci de Autoritatea Rutieră Română, care aparţine de Ministerul Transporturilor. A doua nemulţumire se referă la un proiect al fostului ministru al Transporturilor, Lucian Şova, potrivit căruia firmele cu vechime nu vor mai primi punctaj în plus la licitații.

Miza este uriașă: câștiguri de zeci de milioane de euro din vânzarea biletelor la transportul de persoane pe distanțe mari. Protestul de astăzi este organizat de Federatia Operatorilor Romani de Transport, iar cel de mâine, la care sunt anunţate peste 5000 de maşini, de COTAR – confederația operatorilor de transport autorizați din România.

Din cauza protestelor, sunt impuse restricţii de circulaţie pe bulevardul Kisselef, de la Arcul de Triumf până la Piața Victoriei, informează Ştirile TVR.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri