Despre alegerile prezidențiale din Ucraina, informația cea mai importantă este că nimeni nu știe ce va fi – remarcă descumpănit un comentator vest-european. La 31 martie va fi primul tur de scrutin al prezidențialelor(urmat, la sigur, de un al doilea), iar în octombrie, alegeri parlamentare.
Numai de alegeri nu le arde ucrainenilor în aceste vremuri de război care durează de cinci ani, chiar dacă nu se știe prea bine nici acum între cine și cine: Kiev-secesionisti, Kiev-Moscova, majoritari ucraineni-minoritari ruși, euroatlantici-euroasiatici… Operațiunile militare au intrat într-o aparență acalmie, dar pot reizbucni oricând. Negocierile pe “formatul Minsk” sunt în impas, politicul, economicul, socialul stau pe provizorat. Dar războiul a ucis 13 000 de oameni și e problema nr.1 a populației, iar conform sondajelor de opinie, tot mai preocupante sunt și dificultățile economice – și ale statului, și ale cetățeanului. Tarifele la gaze au crescut cu 55,5 la sută, salariile sunt joase, șomajul și corupția cresc.
Ce-ar putea aduce alegerile? Mai mult ca sigur un președinte fără sprijin în Rada Supremă (Parlamentul), cum e de altfel și acum situația. Din cei 44 de candidati la start, au rămas trei protagoniști de urmărit. Actualul președinte Petro Porosenko are ca deviză electorală mai degrabă un strigat de luptă: “Armata. Limba. Credința”. Armata – căci e război, limba – pentru că impune ucraineană inclusiv prin sistarea învățământului în limbile minorităților, credința – pentru că o parte a Bisericii Ucrainene a primit autocefalie de la Constantinopol. Dar președintele nu și-a onorat promisiunile de a pune capăt războiului, însă după ce recuperează Crimeea și Donbassul. Alt candidat important este Iulia Timoșenko, fost prim ministru, cu un program mai degrabă populist și șanse mai mari într-un posibil dialog cu Moscova. În sfârșit, un al treilea competitor, care în sondaje îi depășește deocamdata pe primii doi, actorul Volodymyr Zelensky, a cărei singură tangență cu politica a fost până acum rolul dintr-un serial tv de profesor cinstit ales șef al statului. Programul său eminamente populist are priză îndeosebi la tineret, o categorie însă care nu prea votează.
Într-o țară ce traversează o situație incertă, și peisajul politic prelectoral e derutant, dar nu atât alegerile din primăvară și din toamna au șanse să-l structureze cumva, ci mai degrabă înțelegerile secrete dintre oligarhi, căci “ei scriu de multă vreme istoria Ucrainei”, cum se exprimă un analist occidental.
Indiferent însă de rezultatele și implicațiile anului electoral 2019, Ucraina are de înfruntat, pe fondul războiului împotmolit și al dificultăților interne cronicizate, două sfidari tot mai redutabile: erodarea identității naționale și a solidarității societății ucrainene (aproximativ jumătate din populație sunt ruși sau vorbitori de rusă) și 2. Dezangajarea și dezinteresul tot mai evidente ale Occidentului față de criza ucraineană, căci regimul de la Kiev nu pare să se preocupe de aplicarea și respectarea exigențelor libertăților și democrației, luptei anticorupție, reformelor economice etc.
3 răspunsuri
Nici ucrainienii nu sunt ceea ce se cred si nici noi nu credem despre ei ca sunt ceea ce se cred.
Acest stat a primit pentru prima data numele de Ucraina prin „vointa calma si serenitatea augusta” a georgianului Visarionovici Stalin, fiind doar un nume de republica sovietica (cu granite stabilite arbitrar) in marele conglomerat numit prescurtat URSS.
Dupa 1990 si dupa „reformele” initiate in URSS, de „strategul cu lumea gravata de Domnu` pe chelie” si care (un pic mai mult) constrans de „pericolul iminent” al imaginatiei SF apartinand unor „medii” din SUA (Asimov inca traia) dar si raportate la „marile realizari sovietice” din ultimele decenii, revenind la „reforme”, cedarea ca „norma” adusa „la pachet” in relatiile internationale dar si o firava umbra de „guleai” pentru „poporul asuprit” care a inceput sa experimenteze „jocuri de societate” precum „acumularea primitiva de capital”, aplicate la virgula de societatea „# libera” rusa si ucrainiana, dupa dosarele deja istorice (`ca se facusera portocalii), au creat acea „atmosfera de petrecere” in care cu cat pierdeai un stat si inca unul cu atat te „bucurai” mai mult si te simteai mai aproape de „creatorul ultim`suprem” care, precum uriasul Gargantua (care fusese nascut de Gargamela „in luna a 11-a, pe urechea stanga”) nu trebuia decat sa-si aduca iapa (cand voia sa se „usureze”) deasupra Rusiei si dupa „inundatii” rusii, sughitand isi „acordau” timbrul vocal dupa „diapazonul” acestui nou „dumnezeu” (Deum non continent, et asinum).
„Declaratia” de „suveranitate” a Ucrainei (ca stat in granitele sovietice) tiparita pe „hartie si cu cerneala vestica” (implinisem de 2 zile 29 de ani si aveam deja la activ un ulcer duodenal) m-a facut atunci sa ma bucur ca un nerod. Nerozia umana „acceptata politic” si de Mantuitorul nostru a avut atunci o exemplificare individuala clara care atesta ca lumea nu este creata de vreun „design” inteligent, de vreo „gandire superioara” sau de vreo „primi – potenta” ancestrala ci doar de nerozia umana, aceea comuna noua.
Perestroika.
S-a intrebat atunci „strategul” daca granitele stabilite de Stalin, ale Ucrainei sovietice nu aveau cumva o legatura intrinseca cu popoarele rus – ucrainian unite ombilical de la primirea de catre Petru cel Mare acestui popor ca „federat ” si parte a Rusiei Mari ? Ascultandu-i „lamentarile” din „discursurile” evocatoare de astazi , as zice ca a stiut.
A fost atat de rau „strans cu usa” incat sa nu poata aplica un tratament minim – uman si teritorial pentru rusii (care se stiau prin nastere si descendenta „la ei acasa”) care s-au trezit abandonati intr-o tara straina ?
A primat atat de mult „climatul economic” si promisiunile vestice ?
Au contat atunci (cum n-au contat niciodata) „miscarile sociale” „innabusibile la minut” ?
Retoric vorbind, a contat avantajul balistic al Rusiei in fata SUA (rusii aveau peste 18 mii de ogive nucleare in vreme ce „americanii” nu aveau nici 7 mii) ?
A contat „strategul”, au mai fost si altii ?
Este doar o timida paranteza pe care o fac pentru a intelege (doar eu si plec cu ea) cum se poate ca un stat sa se numeasca „stat” atata vreme cat natiile care-l compun (intr-o proportie reala zdrobitoare) sa nu impartaseasca filozofia, ideologia si aspiratiile „nationale” intruchipate plenar in „versul ei pur” si exprimate poetic de Taras Sevcevco, in cadenta cazona a „coloanei a V-a”. Unde este Aleksandr Puskin, unde este Mihai Eminescu, unde este Petofi Sandor, unde este Karel Erben in „aspiratiile” dictate telefonic de peste ocean, sugerate „imperios” de ONG – uri impuiate „…cata iarba” sau acel „cabinet ad hoc” in care acei „ministri” (a fost si bietul Saakasvili si ceva tinerei vestici) cred ca limba oficiala a Ucrainei este limba rusa fiindca asta este limba presedintelui, a parlamentarilor boxeri (se cere) sau a cetatenilor. Sed ibi.
Am rememorat in alte comentarii „conditiile” create „democratic” pentru succesul loviturii de stat din Ucraina de puterile care astazi se cred „prea” mari (ex – seful complexului militar – industrial al SUA si actualul presedinte al Germaniei – pe atunci „doar” ministru de externe) si nu mai insist, am trecut de „nivel”.
Ca orice „vitel” insa ma uit la „poarta noua” a acestei lumi si nu o mai recunosc.
Nu mai este acea poarta stramta (ma frecam cu cu umerii si burta) dar atat de frumos lucrata, din lemn „trecator” din padurile noastre seculare, cu motive nationale create de „mesterii” care au trudit in sacra multumire pe aceste plaiuri, pline de simplitatea fireasca si prietenia pe care trebuie sa o regasesti exprimata conventional si schematic atunci cand te afli in fata unei porti pe care doresti sa o deschizi.
Astazi „poarta” este una foarte „larga si rece” precum un Stix inghetat pe care-l poti trece in bocanci. Caron si luntrea lui se vad in zare „prinsi” in criogenia „impusa ancestral” precum ratele adormite prinse si ele in neatentia letala pe lacul Cernica. Nu am apetenta de a intra (in primul rand) printr-o „poarta larga”, termenul „larg” induce notiunea de indepartat, necunoscut si strain. Daca mai este si rece, rece inseamna opusul vietii si a legaturilor umane, calde, sincere, prietenesti.
Chiar nu accept sa intru (sa trec dincolo) prin aceasta „poarta” si cred ca odata cu mine refuza si alte 99 de suflete (imi sunt indeajuns) frumoase, zambitoare, rabdatoare, calde, care sa ma primeasca „pe grup” si ramanem noi, in „lumea noastra” ca „vitei rataciti” pe strazile unei lumi „prea largi si prea reci” pentru a putea fi „cantata” sau „recitata” de inteligentele noastre singuratice ori temporal pe parcursul efemerelor noastre vieti.
Porosenko.
„Ecce homo”. Acest „om” si presedinte al acestui neo – stat vrea „de doua ori” ceea ce mi se pare „subtire” fata de cele „patru” ale Angelei si ale lui Putin, imi cer scuze, am amestecat „taraba” si ciocolata Roshen cu (oarecum) inaltele trairi politice.
Adevarul este ca Poro` trebuie (asa cum doreste si el) sa se intoarca grabnic la afaceri iar politica sa o lase oamenilor. Dar cui ? Comportamentele sub – politice la care „s-au dedat” acesti „florari” anuleaza „speranta” logica ca aceasta creatie artificiala si nesustenabila numita „teritoriu de granita” (slava veche rasariteana) sa devina vreodata „o natie” in componenta teriroriala de astazi.
Asteptam Germania (dupa „dansa”), Rusia (ca port – drapel) sa realizeze (nu stiu daca impreuna cu ONU sau „dupa”) o reanalizare a „dreptului” firesc de „existenta” a acestui „stat” in continuare adica intrebari, ce se intampla cu popoarele adunate mortal sub aceasta „bagheta” insalubra care nici nu mai este (deja) vreo „tema de discutie” si in care dramele sociale se petrec la „lumina zilei” dar fara dumnezeiasca „lumina a reflectoarelor”.
Maine tarziu voi incerca si in „elementul” politic.
Cu intarziere, scuze, continui.
„Ucraina”.
Ca orice „stat” „momit” cu ideologii ‘inalt coafate” si „liber – cucerit”, aceasta entitate nu are si nu poate avea o politica nationala, in primul rand pentru pentru faptul ca nu si-a definit „in teren” inca, „natiunea”.
Iar procentul de „ucrainieni” rezultat in urma ultimului recensamant din 2001 (va dati seama de 18 ani, din „vremea” lui Kucima nu s-au mai „numarat” iar daca s-ar „numara” astazi cred ca insasi numele statului si limba ar fi puse in discutie) nu mai reprezinta nimic. Ucraina este un stat depopulat, in primul rand de ucrainieni si principala „viata” ucrainieana subzista in mod real in sud-estul acestei entitati, in Donbas (Donetk si Lugansk) unde majoritari sunt rusii. Despre fosta Crimeea nu mai putem face „afirmatii” fiinca dupa „votul” privind integrarea in statul rus, aceasta (Crimeea) nu mai este „subiect” de discutii sau negocieri cu nimeni (adica cu nimeni).
Pana in final si din punct de vedere politic, aceasta entitate este doar un „spatiu mental” gol in care se duc bataliile politice ale „investitorilor” care astazi, iata nu mai au colonii declarate (chiar si Commonwealth – ul este doar o „fundatie” teoretica) dar care simt (ei, de „drept divin”) in continuare „nevoia supranaturala” de supunere oarba si adulare totala, comparabila doar cu „sfanta creatie” sau macar „ideea” ei umana, vanitoasa, care a fost de fapt „creatorul creatiei” din care s-au inspirat mai tarziu „Praslea cel Voinic, Fat Frumos sau celebra feminista Ileana Cosanzeana”. Ar fi nevoie doar de o „adeziune” si de doi bani in prima zi dar decat sa-i dai pe „ei” mai bine – i pastrezi ca sa ti – i puna pe ochi cand va trebui (conform credintei tale) sa negociezi cu „taximetristul” Caron.
Acest „stat” numit Ucraina nu a fost niciodata (din 1990 incoace) o „cauza” pentru nimeni (el, in sine).
Putea deveni o piata de desfacere pentru UE cu conditia ca poporul sa aiba obiceiul muncii si sa se poata intretine dar cum poti cere unui popor cu mentalitate masculina de „cazac de pe Don”, care a adus acasa „ciocurilor intinse” ce i-a cazut lui prin mana in jafurile, crimele si distrugerile la care a luat parte, sa devina ca popor „sot neamt sau britanic” (in fine) ? Concluzie: este iluzoriu sa credem din punct de vedere politic – economic ca aceasta adunatura de „fiare sovietice” sa fie vreodata in stare sa se „adune” si sa se organizeze intr-un stat functional atat politic cat si economic.
Putea deveni o baza apropiata (prea), „gard in gard” cu Rusia (inacceptabil „forever”) si ma intreb, asa cum sunt, cum ar putea SUA (prin interpusi precum NATO) sa viseze cu ochii deschisi la o asemenea anomalie (de care si-ar da si ei seama „foarte” repede) anume ca niciodata doua forte incarcate diferit (+/-) nu vor putea avea granita comuna, ele avand tendita fizica de a se respinge si de a se indeparta (ceea ce este bine pentru noi). Concluzie: Politic – militar, chiar daca NATO a rejectat aceasta (ce-o fi) pana in (de fapt dupa) 2030 si chiar privind cu ochii mintii la acel moment nu cred ca vreo organizatie militara se va „incuscri” cu ce va mai ramane atunci din acest „zacamant” de „tehnici si practici” militare mai apropiate de razboaiele medievale sau de cel din Vietnam decat de cele ale razboiului modern.
Dar poporul „ucrainian” majoritar (pana la urma) rus, ce zice ?
In aceasta „tara” poporul nu are o voce care sa reuseasca sa-si „educe” liderii si asta pentru ca „liderii” sunt de fapt indivizi numiti si scoliti in „laboratoare”, prea „inteligenti” pentru a intreba, asculta si a sta „la masa” cu poporul sau prea „prosti” pentru a observa ca ce li s-a oferit de stapani „luati din drum” este doar o „masuta” de anticamera, temporara pentru ei si fara nici o legatura cu poporul.
Imi aduc aminte de cuvintele lui Joe Biden care declara ca vorbea zilnic cu Porosenko mult mai mult decat vorbea cu sotia lui (comparatia fortata induce comunitatea subiectelor).
Revin in alt registru:
Conform „calculelor” politice actuale, dupa 2030 cand „Ucraina” va deveni (sau se spera) o „democratie consolidata”, se va da startul (nimeni nu are curajul sa scrie pe hartie asa ceva, sunt doar vorbe) unei noi „extinderi” a UE si a NATO.
Stimati oameni de afaceri, stimati oameni politici, stimati cetateni, 2030 este un univers de timp mult prea larg pentru aceste entitati (UE si NATO) destul de limitate (ca sa nu spun mici) pentru un „razboi atat de mare” care include si o clarificare pe mai departe a necesitatii „existentei” lor.
UE (sau parti „influentabile” din ea) si-a creat un dusman pornind de la ideea gresita ca o tara mai slaba economic nu-si va utiliza imensul potential de resurse pentru a pune (apararea intereselor nationale) „in paranteza” interesele UE. Nu cred ca UE si „toaletele” ei va mai exista in 2030, poate alta uniune sau poate tot aceasta dar pusa pe alte baze.
SUA avand ca portavoce Hollywood – ul, s-a aflat din 1970 intr-o permanenta petrecere „de majorat”, e beata crita si astazi, se tot uita la machete de arme create de imprimanta 3D si colorate viu dar a uitat (beata de glorie si bani) ca cea mai importanta este viteza de reactie si viteza de raspuns, cea a SUA aflandu-se cu 30 de ani in urma dusmanului.
NATO sau 1-2-3 „stapani” din „cerdacul ei cazon” tot imprastie feromoni prin Europa, vor sa incerce experimente „extatice” si in Balcani (uitand ca rachetele balistice sunt in Turcia iar turcii i-au dat afara de acolo pe cei din SUA, cu tot cu neamuri) si ar vrea si o „prezenta” in apele teritoriale romanesti din Marea Neagra (nu ca ar conta in fata flotei ruse). NATO nu poate reprezenta o „forta” de disuasiune pentru Rusia (ii manaca Rusia goi, fara paine) dar poate reprezenta in continuare un liant pentru angrenarea fortelor militare comune europene. Nu cred ca NATO (asa cum il stim astazi, „cu SUA cap de lista”) va mai exista in 2030 si daca Trump (e sigur) castiga al doilea mandat este posibil ca membrii UE (sub indrumarea catorva „caporali”) sa injghebe o forma de aparare comuna si care sa se numeasca (sa zicem) „ETO – European Treaty Organization” dar nu indreptat impotriva Rusiei ci (posibil) ca partener.
La vremea aceea, acest „stat” numit Ucraina va fi „inglobat” pe undeva.
Eu, ca roman imi doresc readucerea Bucovinei de Nord si a Cernautiului lui Eminescu la „patria muma”.
Multumesc.
Domnule Corneliu Vlad, sunt ateu din clasa a treia dar il respect pe Dumnezeul nostru national (ca simbol al „curatiei”, ca mentor si ca indemn asemeni) si respect credinta tuturor concetatenilor mei, si eu fac rugaciune atunci cand mi-e greu si incerc sa fiu „mai putin” si numai pentru a imita „dorinta fara sens interesat”, „generozitatea fara nevoie de comentarii”, „intrebarile fara nevoie de raspuns” si „raspunsurile pline de intrebari” ale noastre, ale muritorilor, indiferent de ce „valoare de piata” avem.
Va rog in continuare sa gasiti teme importante, reale, discutabile si sustenabile mental in esenta lor si sa ne bucurati cu „prezenta” dumneavoastra gazetareasca.
Ca o paranteza, nimeni din „lumea” in care activati nu mi-a oferit (mie) atatea „bucurii” si „motive” pentru a „sonda” in mine si a incerca sa inteleg acele, atat de multe „lucruri importante” care (pana la urma) ar trebui sa ne framante pe toti.
Va multumesc.