Caută
Close this search box.

Vestele galbene, dispersate cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă, la Paris şi Toulouse. Confruntări violente între protestatari și forțele de ordine

Sute de persoane s-au adunat, sâmbătă, în centrul oraşului Paris, în cadrul unui nou protest al mişcării „Vestele galbene”, care denunţă degradarea nivelului de trai în Franţa. La Paris și Toulouse au avut loc violențe între protestatari și forțele de ordine, potrivit publicației franceze Le Figaro.

Mitingul se derulează în zona Boétie, la limita Bulevardului Champs-Elysées, unde au fost impuse restricţii de circulaţie şi sunt mobilizate efective ale forţelor de ordine.

Este a 16-a manifestaţie organizată în capitala Franţei de mişcarea „Vestele galbene”, care protestează faţă de majorarea preţurilor la carburanţi şi faţă de erodarea nivelului de trai.

Din cauza protestului, cinci staţii de metrou din centrul Parisului au fost închise.

Până în prezent, nu s-au înregistrat incidente. Ministerul francez de Interne a atras atenţia că persoanele violente „vor fi sancţionate” de forţele de ordine.

Confruntări între protestatari violenţi şi forţele de ordine au izbucnit sâmbătă seară în centrul oraşului francez Toulouse, în cursul mitingului organizat de mişcarea „Vestele galbene”, anunţă surse citate de cotidianul Le Figaro.

Sute de persoane protestează la Toulouse, unele atacând forţele de ordine cu diverse obiecte.

Poliţia a ripostat cu gaze lacrimogene şi tunuri cu apă.

Violenţe s-au înregistrat şi în cursul mitingului de protest desfăşurat în orăşelul Alès, dar și la Nantes.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri