Viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a deschis, în calitate de coorganizator, lucrările celei de-a doua zile a Summit-ului European al Regiunilor și Orașelor, găzduit, în perioada 14-15 martie 2019, de Palatul Parlamentului din București, sub egida Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.

Evenimentul, organizat în parteneriat de către Comitetul European al Regiunilor, Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerul Afacerilor Externe și Asociația Municipiilor din România, reunește lideri naționali, locali și regionali din întreaga Europă, pentru a discuta despre viitorul Uniunii Europene și modalitățile de a implica în mod cât mai eficient cetățenii în proiectul european prin intermediul autorităților locale și regionale.

În alocuțiunea sa, viceprim-ministrul Vasile-Daniel Suciu a reiterat necesitatea dezvoltării canalelor de participare democratică prin creșterea gradului de implicare a cetățenilor în procesul de luare a deciziilor. „În centrul construcției europene se află cei 500 de milioane de locuitori din statele membre, iar agenda de lucru a României în exercitarea mandatului său la Președinția Consiliul Uniunii Europene a adus în prim-plan cetățeanul și nevoile sale. În vederea consolidării proiectului european este important să ne întoarcem la conceptele fundamentale, pentru că ne-am asumat, responsabil și conștient, o construcție care se bazează pe coeziunea între statele membre, între regiuni și între cetățeni“, a declarat Vasile-Daniel Suciu.

De asemenea, viceprim-ministrul a subliniat că problemele și nevoile administrației publice locale reprezintă un reper esențial în stabilirea priorităților Guvernului României: „Prin toate măsurile și politicile publice inițiate și promovate, Guvernul României recunoaște importanța și rolul palierului local, ca motor al dezvoltării atât la nivel național, cât și la nivelul Uniunii Europene, o Uniune care să plaseze coeziunea, cooperarea și creșterea economică în centrul valorilor sale, într-un parteneriat permanent cu orașele, regiunile, comunele și satele noastre“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

9 + 6 =