Caută
Close this search box.

VIDEO. Înfiorător! Accident mortal în România. Atenție, imagini terifiante

cadavrul

Foarte grav accident de circulație, duminică, pe drumul ce leagă Săcălaz de Sânmihaiu Român. Un motociclist și-a pierdut viața, după ce s-a angajat într-o depășire și a fost lovit de șoferul unui autoturism care voia să vireze și nu l-a observat.

Accidentul s-a petrecut pe porțiunea de drum dintre Săcălaz și Sânmihaiu Român. Un motociclist în vârstă de 28 de ani circula spre Sânmihaiu Român, în spatele unui autoturism Volkswagen Passat, condus de un șofer în vârstă de 40 de ani, care se deplasa în aceeași direcție.

La un moment dat, motociclistul s-a angajat în depășirea autoturismului. Șoferul de la volanul Volkswagenului a vrut să vireze la stânga și nu l-a observat pe motociclist, tăindu-i calea. Tânărul aflat pe motocicletă a lovit partea din stânga spate a automobilului și a fost aruncat într-un șanț. Impactul a fost atât de puternic încât acesta a murit.

De asemenea, pasagerul aflat pe bancheta din spate, în partea stângă a autoturismului Volkswagen, a fost rănit și transportat la spital.

La fața locului s-au deplasat polițiștii de la Rutieră, care au cercetat îndelung împrejurările în care a avut loc accidentul.

Din cauza accidentului circulația pe șoseaua ce face legătura între Săcălaz și Sânmihaiu Român a fost blocată până când polițiștii au finalizat cercetarea la fața locului. Oamenii legii fac acum cercetări într-un dosar penal deschis pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă. (sursa și foto romaniatv.net)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri