Caută
Close this search box.

Zizou a revenit acasă! Zinedine Zidane a fost prezentat de Florentino Perez la Real Madrid

zinedine zidane

Zinedine Zidane a fost prezentat ca nou antrenor al echipei Real Madrid. Francezul revine pe banca madrilenilor, la 284 de zile după ce o părăsea, la finalul sezonului trecut, spunând că echipa are nevoie de o schimbare după atâtea trofee câştigate. Preşedintele clubului, Florentino Perez, l-a prezentat pe Zidane ca tehnicianul cel mai bun din lume.

„Este un nou proiect, o nou eră captivantă, cu unul dintre marile noastre simboluri în frunte, Zinedine Zidane. Cel mai bun antrenor din lume e aici, îţi mulţumesc, Zizou, pentru loialitatea ta şi pentru că faci parte dintre legendele acestui club!”, a declarat Perez.

Antrenorul a afirmat că este foarte fericit să revină acasă.

„Ştiu că este o zi specială pentru toată lumea. Sunt foarte fericit să revin acasă. Nu e nimic de spus, sunt foarte fericit să revin şi să muncesc, ca să readuc clubul unde merită, acum mă concentrez pe antrenamentul de mâine. Nu am fost plecat foaret departe, pentru că încă trăiesc aici, dar sunt fericit să muncesc pentru acest club şi pentru această echipă.

Am plecat pentru că am avut nevoie şi echipa avea nevoie, după ce a câştigat tot. Este o mare provocare, nu pentru că este a doua oară, ci şi din acest motiv. Nu mă gândesc la trecut, dacă o făceam, nu mă întorceam. Nu mă gâdesc la transferuri, mă gândesc că este o zi importantă şi sunt fericit că m-am întors.

Mă gândesc doar la cele 11 meciuri rămase. Am avut numeroase oferte, dar nu am vrut să merg la alte cluburi, acum treăbuie să terminăm cu bine sezonul şi să ne pregătim bine pentru următorul.

Preşedintele m-a sunat, nu am putut să-l refuz după ce s-a întâmplat. Ştie ce li s-a întâmplat jucătorilor, antrenorilor, ce se întâmplă când pierzi forma, în acest an ni s-a întâmplat. Şi mie mi s-a întâmplat asta”, a declarat Zidane.

Zinedine Zidane a semnat un contract până în 30 iunie 2022. El îl înlocuieşte pe argentinianul Stantiago Solari, sub conducerea căruia au fost ratate toate trofeele în acest sezon, cu excepţia Cupei Mondiale a cluburilor.

Francezul este al treilea antrenor al Realului în acest sezon, după Julen Lopetegui, demis la 29 octombrie 2018, şi Solari. O situaţie similară a mai fost întâlnită la Real în sezonul 2004/2005, când echipa a fost antrenată de Camacho, García Remón şi Vanderlei Luxemburgo.

Zidane va redebuta pe banca tehnică a madrilenilor, sâmbătă, pe teren propriu, cu Celta Vigo, în etapa a XXVIII-a a LaLiga, conform News.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri