Caută
Close this search box.

Aviz favorabil de la Comisia de buget a Camerei Deputaţilor, pentru proiectul PSD de repatriere a aurului

Aur

Proiectul privind repatrierea aurului a primit aviz favorabil, marţi, în Comisia de buget, finanţe a Camerei Deputaţilor.

Senatorul PSD Şerban Nicolae, unul dintre iniţiatorii proiectului, alături de Liviu Dragnea, a declarat că a renunţat la propunerea iniţială potrivit căreia BNR poate să depoziteze aur în străinătate, dar nu mai mult de 5% din totalul rezervei.

„Se păstrează intenţia iniţială şi se simplifică dispoziţiile în sensul în care, însuşindu-ne o serie întreagă de observaţii, propuneri făcute şi de Consiliul Legislativ şi de Banca Naţională a României, am păstrat intenţia iniţială a proiectului aceea de a constitui rezerva de aur de către BNR şi administrată de către BNR doar pe teritoriul României, respectiv în tezaur în ţară. De asemenea, de informare de îndată, dar nu mai târziu de 20 de zile, de către BNR a Parlamentului, respectiv a Guvernului în cazul în care apar situaţii de criză care ar pune în pericol stabilitatea monetară, ţinta de inflaţie, politicile macroeconomice”, a declarat senatorul PSD Şerban Nicolae, potrivit Hotnews.

Proiectul va ajunge la Camera Deputaţilor, for decizional.

România are rezerve de aur în afata ţării de 103,7 toane de aur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ultimele stiri